Decizia luată de autorităţi la un an după ce Peter Whittingham a murit din cauza unei căzături într-un bar. Soţia "Asasinului timid" era gravidă în 7 luni
De Antena Sport
Publicat: 3.03.2021, 10:37
La un an distanţă, oamenii legii au stabilit că a fost doar in incident, fiind clar că nu a existat intenţie din partea cumnatului lui Whittingham de a-l ovi pe fostul mijlocaş ofensiv al lui Cardiff. La momentul respectiv, el a fost internat şi pus pe aparate, dar a murit la o săptămână distanţă.
Peter Whittingham a murit după ce a căzut pe scări, într-un pub
Whittingham se uitase la câteva meciuri de rugby cu mai mulţi prieteni, dar consumul de alcool a fost exagerat. Iniţial, alţi clienţi au anunţat autorităţile că acesta ar fi fost lovit şi împins, dar, conform camerelor de securitate, e evident că nu a existat nicio intenţie.
Din păcate, soţia lui Peter Whittingham era însărcinată în şapte luni cu cel de-al treilea copil al cuplului. „Sper ca acest copil să treacă peste o asemenea traumă”, spunea văduva Amanda, cu un an în urmă.
Peter Whittingham era poreclit „asasinul timid”, pentru că nu se bucura la golurile marcate, considerând asta o lipsî de respect faţă de adversari. La Cardiff, a fost în două rânduri cel mai bun jucător al anului. În 413 meciuri, el a marcat 85 de goluri.
Emiliano Sala, o altă tragedie pentru Cardiff
Decesul lui Peter Whittingham era al doilea care a lovit clubul Cardiff după pierderea lui Emilliano Sala, cu doi ani în urmă. Galezii îi acuză de fraudă pe francezi, despre care susţin că au antedatat un cec. Emiliano Sala trebuia să ajungă la Cardiff pentru suma de 17 milioane de euro. Jucătorul a decedat după ce avionul în care se afla s-a prăbuşit. Sala se întorcea de la Nantes la Cardiff, acolo unde revenise pentru a-şi lua la revedere de la foştii colegi.
Potrivit jurnaliştilor de la L’Equipe, cei de la Cardiff fac referire la faptul că cei de la Nantes au trimis un CEC datat cu 21 ianuarie 2019, ziua în care fotbalistul şi-a pierdut viaţa. Cel carea făcut plângere este Antoine Vey, avocatul celor de la Cardiff. Pe cecul invocat de avocat se afla scrisă suma de 16.291,53 euro, aferentă pentru terminarea contractului lui Emiliano Sala cu Nantes.
Avionul în care se afla Emiliano Sala a pierdut contactul cu turnul de control pe 21 ianuarie 2019. Pe 3 februarie, epava avionului a fost găsită în Canalul Mânecii , iar la 4 zile distanţă au fost găsite trupul neînsufleţit al lui Emiliano Sala. În schimb, cel al pilotului avionului, David Ibbotson nu a fost găsit.
- Fostul fotbalist avea 35 de ani
- Peter Whittingham era poreclit "Asasinul timid"
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY