Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Publicat: 9.04.2025, 21:29.

Sorana Cîrstea şi Alexandru Ion Ţiriac sunt împreună
Sorana Cîrstea şi Alexandru Ion Ţiriac / Captură Instagram
Sorana Cîrstea a anunţat că se va pregăti pentru următoarele turnee de pe zgură la Stejarii Country Club, clubul deţinut de miliardarul român Ion Ţiriac.
Jucătoarea de tenis din România are o relaţie cu Alexandru Ion Ţiriac, fiul lui Ion Ţiriac.
Sorana Cîrstea se antrenează la clubul deţinut de Ion Ţiriac
„Antrenamente la Stejarii Country Club pentru următorul sezon pe zgură: Oeiras, Madrid, Roma și Roland Garros ✌🏼Ne vedem curând”, a transmis Sorana Cîrstea pe contul ei de Instagram.
Tenismena din România a postat şi imagini video din timpul pregătirii de la clubul deţinut de Ion Ţiriac.
Sorana Cîrstea se află pe locul 117 mondial, cu 620 puncte. Ea a urcat două poziţii, potrivit celui mai nou clasamentul WTA.
Racheta numărul 1 a României în acest moment este Jaqueline Cristian, care se află pe locul 66 WTA. Faţă de precedentul clasament, Jaqueline Cristian a coborât 9 poziţii.
Sorana Cîrstea se află printre jucătoarele care au dat în judecată WTA. Aproximativ douăzeci de jucători de tenis şi un sindicat profesionist au lansat o serie de acţiuni în justiţie care vizează mai multe organisme de conducere ale sportului, inclusiv ATP şi WTA, acuzate de promovarea unui „sistem corupt, ilegal şi abuziv”.
În detaliu, reclamanţii denunţă „un program nesustenabil”, cu turnee programate unsprezece luni pe an, şi „dispreţul faţă de jucători”, care sunt obligaţi să „suporte meciuri la 3 dimineaţa”. Ei trebuie să „joace cu mingi diferite de la o săptămână la alta”, ceea ce duce la „leziuni cronice la încheieturi, coate şi umeri”.
„Condiţiile actuale – program solicitant, incertitudine financiară, sprijin insuficient – sunt nesustenabile. Jucătorii actuali şi generaţia următoare merită mai mult. Nu vom renunţa până când nu vom vedea o schimbare reală”, a declarat Sorana Cîrstea, citată în comunicatul în care era anunţat procesul deschis de jucătoare şi jucători.