„Legenda noastră” Prima reacţie a lui Adrian Corduneanu după ce fratele lui, Costel, a încetat din viaţă!
Publicat: 15.04.2024, 16:33.
A apărut prima reacţie a lui Adrian Corduneanu după ce fratele lui, Costel Corduneanu, a încetat din viaţă.
Costel Corduneanu, liderul clanului Corduneanu, a decedat la vârsta de 54 de ani. El fusese recent operat la inimă. Chiar dacă intervenţia chirurgicală a avut succes, Costel Corduneanu a decedat după ce a suferit o hemoragie internă. Medicii au făcut tot posibilul să îl salveze, dar nu au reuşit.
„Legenda noastră” Prima reacţie a lui Adrian Corduneanu după ce fratele lui, Costel, a încetat din viaţă!
„Dumnezeu să te ierte, frate. Ai fost și ești iubit, respectat de toată lumea, legenda noastră”, a scris Adrian Corduneanu pe Facebook după decesul fratelui său.
Adrian şi Costel Corduneanu au avut mai multe probleme cu legea. Judecaţi şi condamnaţi în mai multe dosare, cei doi erau în prezent în libertate.
Costel Corduneanu a avut probleme medicale serioase în ultima perioadă. El se afla de doi ani pe o listă pentru un transplant de inimă, dar medicii au fost nevoiţi să găsească o altă soluţie pentru el. Chiar dacă fusese operat cu succes, în cele din urmă corpul i-a cedat temutului interlop.
A murit Costel Corduneanu
Până să devină lider interlop, Costel Corduneanu a fost unul dintre cei mai valoroşi luptători ai României. Corduneanu a fost campion mondial la cadeţi şi a participat la două ediţii ale Jocurilor Olimpice, unde a ocupat locul 9 – Barcelona, 1992, respectiv locul 14 – Atlanta, 1996. În 1996, la JO de la Atlanta a participat și fratele lui, Gheorghe Corduneanu, care a ieșit al șaptelea la lupte libere, categoria 48 kg.
El i-a cunoscut la Jocurile Olimpice pe Leonard Doroftei şi pe Laura Badea, cu care s-a şi împrietenit. În 2013, în perioada în care era preşedinte al Federaţiei Române de Box, Leonard Doroftei s-a fotografiat alături de cel care devenise un temut interlop. A urmat un val de critici, iar „Moşul” a venit cu explicaţii.
„Eu îl cunosc ca sportiv, îl cunosc ca om care a luptat, care a avut rezultate. Atât pot eu spune despre Corduneanu. Ce spun alţii, sunt lucruri pe care le ştiu ei. Eu spun ce ştiu.
Costel Corduneanu a decedat în timp ce în clanul Corduneanu e un scandal de proporţii! Adrian, zis „Beleaua”, era acuzat că nu l-a vizitat la spital pe fratele lui
În interiorul clanului Corduneanu era un scandal de proporţii. Adrian, zis „Beleaua”, este în conflict deschis cu fratele lui şi al lui Costel, Petronel. Adrian a fost acuzat că nu a mers să îl vadă la spital pe Costel, ba chiar că a fost la cazino în timp ce Costel era internat. Acuzaţiile au fost infirmate de soţia lui Costel Corduneanu, Graţiela, care îl indica pe Petronel ca autorul acestor acuzaţii.
”Avem foarte mulți dușmani, dar dușmanii principali în momentul de față sunt fratele lui, Petronel Corduneanu, cu Alina. Ei se țin de ani și ani de capul lui Adrian. Acum, de la dușmănia pe care o au pe Adrian, ce-au făcut? Au început să-l scoată pe Adrian într-o lumină proastă! Dar ei cu treburile lor…
Și vă mai spun ceva: toată familia este lângă el acum, la Târgu Mureș. Adrian este la hotel. Eu știu cine a spus toate astea, Petronel, fratele lui, și cu Adina au făcut-o din dușmănie… E clar. Între ei e ceva ce toată viața o să aibă de împărțit. Dar este strict problema lor, nu mă bag eu. Dar s-a ajuns într-un punct în care, crede-mă, am copii, am familie, nu mă mai gândesc la lumea de pe lângă, ce crede, ce zice, mă gândesc la copilașii mei și la familia mea”, declara Graţiela Corduneanu pentru cancan.ro.
Leonard Doroftei: „Avem amintiri frumoase, am fost la două Olimpiade împreună”
Multe cantonamente le-am făcut împreună, ei cu luptele, noi cu boxul. Îl cunosc de peste douăzeci de ani. Avem amintiri frumoase, am fost la două Olimpiade împreună. Dacă am fost colegi să nu crezi că am fost împreună. Ne întâlneam mai seară de seară, pe holuri, pe la cantină sau mai stăteam de vorbă pe afară”, spunea Leonard Doroftei.
”Costel nu este așa de grav, e adevărat, nu vă mint, a fost operat, dar totul decurge bine, este normal. Se recuperează încet, încet, e o operație de inimă, până la urmă. Toată lumea știe că era propus spre transplant de inimă, era pe listă de doi ani. Acum a ajuns în punctul în care trebuia să facă operația. Dar în niciun caz nu se zbate între viață și moarte”, declara actuala soţie a lui Costel Corduneanu, Graţiela, după ce apăruse în presă că soţul ei s-ar fi zbătut între viaţă şi moarte.
Costel Corduneanu era căsătorit cu Graţiela, cu care avea trei copii. În trecut a fost căsătorit cu Alina Bogdan. Divorţul a fost pronunţat în 2011, iar judecătorii au decis că a fost culpă exclusivă a femeii. Aceasta s-a mutat în Statele Unite după despărţirea de fostul sportiv.
- Adrian Corduneanu a oferit prima reacţie după decesul fratelui său, Costel
- Costel Corduneanu a încetat din viaţă la 54 de ani
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY