Momente tulburătoare trăite de iubita fiului lui Ion Tiriac. Dramele care au bulversat-o: „M-au făcut să văd viaţa altfel!”

De Antena Sport
Publicat: 25.07.2021, 15:08

Sorana Cîrstea este iubita lui Ion Ion Țiriac

Sorana Cîrstea este iubita lui Ion Ion Țiriac

Colaj Instagram

„Sori” a avut evoluţii remarcabile în 2021. A câştigat turneul de la Istanbul şi a ajuns până în finală la Strasbourg.

Reclamă

Sorana Cîrstea, dezvăluiri emoţionante. „Mi-am dat seama cât sunt de norocoasă”

Numai în acest an, ocupanta locului 39 WTA a obţinut premii în valoare de peste 600.000 de dolari. Cîrstea recunoaşte că prietenii ei nu au avut atât de mult noroc.

Reclamă

A fost greu să ne adaptăm la toate restricțiile, nici acum nu e ușor, dar ca jucători de tenis nu ne putem plânge. Mi-am dat seama cât de norocoasă sunt! Am prieteni care și-au pierdut locurile de muncă și n-au mai avut bani de chirie. Acest lucru m-a făcut să văd viața altfel. Titlul câștigat anul acesta a fost unul neașteptat, pentru că am mers la Istanbul fără prea mari așteptări.

Mă gândeam că voi fi acasă după turul secund, nici nu mi-am luat prea multe lucruri cu mine, iar cei din echipa mea au rămas uimiți. Le-am spus: ‘Stați liniștiți, în trei zile vom fi acasă!’. A fost greu, dar am jucat tot mai bine pe măsură ce avansam în turneu. Apoi, mi-am sucit glezna la Madrid, am mers fără a avea așteptări la Strasbourg și am făcut finală. A fost ca o lecție de viață după ce m-am accidentat la Madrid. Trebuie să te bucuri de fiecare zi pentru că nu știi niciodată ce se poate întâmpla. Asta este cheia pentru mine”, a declarat Sorana Cîrstea, potritiv prosport.ro.

Sorana Cîrstea a câştigat, din tenis, aproape 6.5 milioane de dolari în întreaga carieră. Mult mai mare este averea celui despre care se spune că este iubitul ei!

În ultima perioadă au apărut tot mai multe zvonuri că Sorana Cîrstea este într-o relaţie cu fiul lui Ion Ţiriac. Mai mult, au apărut veşti că s-au şi logodit, dar aceştia s-au ferit să confirme informaţiile. Ion Ion Ţiriac este moştenitorul unei averi uriaşe.

Ce avere are Ion Ţiriac

Pandemia nu i-a afectat şi pe cei mai bogaţi oameni din lume. Jurnaliştii de la Forbes au anunţat că, în 2021, sunt nu mai puţin de 2755 de miliardari la nivel mondial, cu 660 mai mult decât în 2020. Doi români sunt în top, iar unul dintre ei este Ion Ţiriac.

Averea totală strânsă de cei 2755 de bogaţi se ridică la 13 trilioane de dolari, sumă care a crescut peste 5 trilioane mai puţin de 12 luni. Se estimează că 86% dintre miliardari nu au fost afectaţi de problemele cauzate de Covid-19. Ion Ţiriac se descurcă excelent în acest an.

Averea fostului mare jucător de tenis e într-o continuă creştere. Mai întâi a crescut cu 300 de milioane de dolari şi a ajuns la 1.5 miliarde. În ultimele zile a mai făcut un salt de 400 de locuri în clasamentul general şi a ajuns la o avere de 1.7 miliarde de dolari.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
16:53

VideoAntenaSport Update. Cele mai tari știri ale zilei de 15 aprilie

16:53

Eliza Samara şi Bernadette Szocs joacă miercuri pentru calificarea în Stage 2, la Cupa Mondială 2025

16:44

Bild: Michael Schumacher a zburat cu elicopterul în Elveţia, după ce a devenit bunic

16:36

Carlo Ancelotti, răspuns categoric despre plecarea de la Real Madrid: „Este destul de clar”

16:26

Specialiştii au dat verdictul în lupta la titlu din Liga 1, după etapa a patra de play-off. Detaliul remarcat

16:25

Lotul României pentru Campionatul Mondial, Divizia I/A

1 Dinamo forţează transferul unui jucător din Liga 1. Noua ţintă a lui Zeljko Kopics 2 Adrian Şut a semnat cu o nouă firmă de impresariat şi a fost prezentat oficial: „Bun-venit”s 3 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 4 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 5 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 6 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls