Tănăr asistent care îngrijea bolnavi de coronavirus, găsit mort în maşina sa. Şi-ar fi pus capăt zilelor din cauza distanţării sociale

De Antena Sport
Publicat: 20.05.2020, 11:00

William Coddington, din Florida, se lupta de mai mult timp cu dependența de droguri și era foarte afectat de măsurile de distanțare socială. Acestea nu i-au mai permis să se întâlnească cu grupul său de sprijin al asociației care trata dependența de stupefiante, potrivit The Guardian.

Reclamă

El nu a mai răspuns la telefon, iar mama lui i-a localizat aparatul, aflând că nu era la spitalul din West Palm Beach, ci într-o parcare a unui hotel din apropiere. Cauza preliminară a decesului ar fi o supradoză.

Polițiștii din Broward County au declarat pentru Reuters că decesul asistentului face obiectul unei anchete, arată publicația The Guardian. Dependența sa de droguri a fost confirmată de părinți, care au spus că fiul lor avea probleme încă de la vârsta de 20 de ani și se afla într-un proces de recuperare. 

Întâlnirile cu grupul său de sprijin se țineau online, iar asistentul le-a spus că acestea nu erau atât de eficiente. “Nu putea să se întâlnească cu sponsorul său, cu prietenii săi, nimeni nu voia să-l vadă în aceste condiții, pentru că lucra într-un spital, nu se apropia nimeni de el, nici măcar la distanță”, a spus mama lui, Carolyn.
 

Reclamă
Recomandări

Reuşeşte FCSB să o învingă şi pe PAOK în Europa League?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

8:20

Eliza Samara – Man Kuai, LIVE VIDEO ACUM în AntenaPLAY! Românca luptă la WTT China Smash

8:18

Scandal incredibil în Giulești! Ce a pățit impresarul care a bruscat și amenințat jurnaliștii. Anunțul oficial al Jandarmeriei

8:15

Dorinel Munteanu şochează după scandalul uriaş: „N-am fost niciodată prieten cu cei din Generația de Aur”

0:34

Cum a fost surprins Dan Şucu, după ce Rapid a rămas fără victorie în Giuleşti! Reacţia nervoasă a lui Victor Angelescu

0:21

„Facem prea multe greşeli!” Marius Şumudică şi-a taxat jucătorii, după Rapid – Oţelul 0-0! Ce a spus despre N’Jie şi Boupendza

0:01

„Am pierdut două puncte!” Dorinel Munteanu, discurs ferm după Rapid – Oţelul 0-0! Mesaj dur pentru contestatari

1 FotoFiul lui Ion Ţiriac a împlinit 48 de ani şi a primit o declaraţie de dragoste de la Sorana Cîrstea. Imagine rară: „Favoritul!”s 2 FotoIubita lui Ionuţ Radu s-a dezbrăcat de inhibiţii! Francesca Cuccuru a avut o apariţie răvăşitoare: „Ilegal de frumoasă!”s 3 VIDEOBoavista – Benfica 0-3, în AntenaPLAY! „Vulturii” au urcat pe podium cu o victorie spectaculoasăs 4 VIDEOLando Norris a câștigat cursa din Marele Premiu de Formula 1 din Singapore, care a fost în direct pe Antena 1 și în AntenaPLAY!s 5 FotoMihaela Cambei, uimită de gestul uriaş al lui Ion Ţiriac! Răsturnare de situaţie: „Era vorba de David Popovici”s 6 FotoDavid Popovici a refuzat un cadou de o valoare uriaşă, în România! „Îl scot la licitaţie”s

Relațiile care trec de anul 2024 sunt construite să dureze întreaga viață, potrivit astrologilor

3 semne zodiacale sunt testate de Univers pe 29 septembrie 2024. Acești nativi se confruntă cu probleme

Citește și