Condamnarea lui Dani Alves a fost anulată la apel! Lovitură de teatru în Spania
De Alex Ioniță
Publicat: 28.03.2025, 13:24
Daniel Alves (41 de ani), fost star al echipei FC Barcelona şi al naţionalei Braziliei, a obţinut în apel anularea condamnării sale pentru viol, relatează AFP.
Fostul jucător fusese condamnat la patru ani şi jumătate de închisoare în februarie 2024 pentru fapte care au avut loc în decembrie 2022.
Dani Alves a scăpat de condamnare, după apel
Înalta Curte din Catalonia a considerat că decizia primei instanţe conţinea „o serie de deficienţe, imprecizii, inconsecvenţe şi contradicţii cu privire la fapte, la aprecierea juridică şi la consecinţele acesteia”, notează news.ro.
„Probele nu ne permit să concluzionăm că standardele impuse de prezumţia de nevinovăţie au fost depăşite”, a adăugat instanţa într-un comunicat, subliniind că o condamnare necesită un „nivel mai ridicat de raţionament”.
Fostul star al echipelor Barcelona, Juventus şi Paris Saint-Germain a fost acuzat că a violat o femeie de 23 de ani în noaptea de 30-31 decembrie 2022 într-un club de noapte din Barcelona. El a petrecut 14 luni în arest preventiv înainte de a fi eliberat pe cauţiune de 1 milion de euro.
„Suntem foarte fericiţi, s-a făcut dreptate şi s-a dovedit că Alves este nevinovat”, a declarat avocata sa, Inés Guardiola.
Tatăl lui Neymar și-a primit banii înapoi de la Dani Alves
Tatăl lui Neymar și-a primit banii înapoi de la Dani Alves! Fostul star de la Barcelona a avut nevoie de bani în procesul de viol, iar familia fostului său coleg i-a sărit în ajutor.
Fostul fotbalist brazilian Dani Alves, a rambursat suma de 150.000 de euro pe care i-a împrumutat-o tatăl lui Neymar pentru a-şi plăti apărarea, a anunţat avocata sa, citat de AFP.
”Dani Alves i-a returnat cei 150.000 de euro lui Neymar (tatăl) ” a declarat avocata Ines Guardiola într-un mesaj transmis AFP, fără a dezvălui motivele acestei rambursări, notează agerpres.ro.
Tatăl starului naţionalei Braziliei, Neymar Santos, a declarat în ianuarie 2024 că l-a ajutat financiar pe Alves, care nu era în condamnat încă în acel moment, o mişcare care a generat critici ample în Brazilia.
În luna martie a anului trecut, la o lună după ce fostul fundaş a fost condamnat la patru ani şi jumătate de închisoare, Neymar senior a negat că el, fiul său sau familia sa ar plăti cauţiunea de un milion de euro stabilită de instanţele spaniole pentru eliberarea condiţionată.