Dănuţ Lupu, un nou termen în procesul în care a fost condamnat la închisoare! Procurorul nu cedează: „Nu poate evita închisoarea”
De Bogdan Stănescu
Publicat: 4.09.2023, 17:07
Dănuţ Lupu, un nou termen în procesul în care a fost condamnat la închisoare! Fostul jucător al lui Dinamo şi al lui Rapid a cerut în instanţă schimbarea deciziei de condamnare la închisoare cu executare într-una în care să primească o amendă penală.
Dănuţ Lupu a fost condamnat la 7 luni şi 10 zile de închisoare cu executare după ce a fost prins de poliţişti de mai multe ori că a condus fără permis.
Dănuţ Lupu, un nou termen în procesul în care a fost condamnat la închisoare!
Instanţa a amânat decizia până la data de 2 octombrie în cazul apelului depus de Dănuţ Lupu la Curtea de Apel. Procurorul se menţine pe poziţie şi susţine că Dănuţ Lupu nu poate evita închisoare în acest caz.
„Inculpatul nu poate evita închisoarea”, a spus procurorul de caz. „Ce vrea Dumnezeu!”, a declarat Dănuţ Lupu pentru prosport.ro după ieşirea din sala de judecată.
Dănuţ Lupu a justificat infracţiunea pe care a comis-o prin faptul că nu a găsit un taxi sau Uber. „Vreau doar să menționez că îmi pare rău, dar am fost nevoit să conduc pentru că mă simțeam foarte rău. Regret faptele, dar nu aveam altă posibilitate. Am sunat la taxi și la Uber, dar nu am găsit. Am fost nevoit să fac asta când am văzut că nu vine. Nu am făcut accident, nu am fost băut sau drogat”, preciza Dănuţ Lupu în declaraţia dată.
„Nu există altă pârghie sau portiță decât detenția. Inculpatul nu poate evita închisoarea, apelul este nefondat și solicit respingerea”, a susţinut procurorul de caz în fața judecătorului de la Curtea de Apel, potrivit sursei citate mai sus.
Dănuţ Lupu a fost condamnat la închisoare cu executare. Prima reacţie a fostului internaţional român
Dănuţ Lupu a fost condamnat la închisoare cu executare pentru că a condus de mai multe ori fără permis. Decizia nu era definitivă, aşa că fostul internaţional a decis să o conteste.
Dănuţ Lupu a spus că regretă că a condus fără permis, dar a spus că ar repeta gestul dacă ar fi o problemă de sănătate. Conform gândul.ro, Lupu nu mai are permis de 20 de ani. Acesta a încercat de mai multe ori să îl ia, dar a picat de mai multe ori la proba teoretică. În 2001, Dănuţ Lupu a fost prins la volan cu o alcoolemie mult peste limită, iar magistraţii au decis să îi anuleze documentul.
„Nu știu, nu pot să vă spun eu lucrul ăsta. De aia sunt avocați, nu? Da, în primul rând regret ce s-a întâmplat. Am fost nevoit. Pur și simplu mă duceam la spital. Îmi era rău, și martorii au declarat același lucru. Acum, știți cum e în viață, chiar dacă faci anumite greșeli, eu spun că dacă le faci în interes de sănătate… Până la urma urmei e greșeala mea. (Ați schimba lucrurile dacă ați putea da timpul înapoi?) Nu, pentru că eu cred că sănătatea fiecărui om e mai importantă ca orice. Vă dați seama că vin după un H1N1, după COVID, am avut probleme și cu inima. Mergem înainte, n-avem ce să facem”, a spus Dănuţ Lupu pentru sursa mai sus citată.
„Din procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante rezultă că, la data de 30.07.2020, în jurul orei 11:40, organele de poliție din cadrul IPJ Ilfov, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit în trafic autoturismul marca Volvo. Cu această ocazie, organele de poliție au constatat că inculpatul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere”, se arată în motivarea deciziei Magistraților Judecătoriei Cornetu.
- Dănuţ Lupu, un nou termen în procesul în care a fost condamnat la închisoare
- Decizia a fost amânată de instanţă
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY