CM 2022 | Cum arată o cazare de 200 de euro la Cupa Mondială. Unde vor sta fanii în Qatar
De Alexandru Ivan
Publicat: 20.11.2022, 11:38
Fanii prezenți în Qatar pentru Campionatul Mondial 2022 au umplut internetul cu imagini din spațiile de cazare pregătite de gazde. Iată cum o arată locurile unde vor sta suporterii pe parcursul turneului.
Cupa Mondial din Qatar e cea mai scumpă ediție a competiției organizată vreodată. A costat 229 de miliarde de euro, mai mult decât toate celelalte turnee la un loc. A fost nevoie de construirea aproape de la zero a stadioanelor, cât și a infrastructurii.
CM 2022 | Cum arată o cazare la Campionatul Mondial din Qatar
Pentru fanii care nu au prins loc la hoteluri, qatarezii au amenajat tabere speciale de corturi și containere. Acestea sunt dotate cu minimum necesar, pat și toaletă. Prețul pentru a sta într-un astfel de loc este de 200 de euro per noapte.
Cele 8 stadioane care vor găzdui meciurile de la Mondialul din Qatar sunt situate pe o rază de doar 75 de kilometri și pot fi accesate cu ajutorul metroului. Acest lucru înseamnă că, dacă dorește, un suporter poate vedea până la trei meciuri într-o singură zi, pe stadioane diferite.
20 noiembrie – 18 decembrie este perioada de desfășurare a Campionatului Mondial din Qatar. Este prima Cupă Mondială organizată într-o țară din Orientul Mijlociu.
Mihai Stoica refuză să meargă în Qatar pentru Campionatul Mondial
Mihai Stoica refuză să meargă în Qatar pentru Campionatul Mondial 2022. MM nu a vizitat țara gazdă a Cupei Mondiale, însă a fost într-un stat din apropiere, Emiratele Arabe Unite, experiență care i-a lăsat un gust amar.
MM Stoica a trecut printr-un adevărat șoc după ce a fost în Dubai și a decis că nu vrea să mai meargă vreodată într-o țară din zona Golfului.
”Eu am fost o singură dată în… în Qatar nu am fost, dar am fost o dată în Emiratele Unite, o singură dată. Am stat în Dubai o singură dată, nu o să calc în viaţa mea pe acolo, doar dacă sunt obligat să ajung acolo prin ştiu eu… nu ştiu cum aş putea să fiu obligat.
(n.r. dacă club vine şi zice că are o ofertă) Mai degrabă m-aş aştepta la vreo televiziune de acolo să spună <<am auzit că… deşi eşti puţin cam turbulent>>.
Nu mi-a plăcut deloc, dar ce am văzut şi singura chestie remarcabilă cu care am venit în cap e că de la geamul etajului 13 sau 14, la care stăteam, vedeam cum se ridică o construcţie, cu muncitori, într-adevăr, din Pakistan sau Nepal.
Vedeam cum se ridică, două-trei etaje pe zi, era ceva ieşit din comun, aia chiar era o atracţie. Că or fi condiţiile proaste, oamenii se duc acolo, ce să faci?”, a spus Mihai Stoica, conform orangesport.ro.
Care sunt grupele de la CM 2022
CM 2022. Cum arată cele opt grupe al celei mai importante competiţii la nivel mondial!
Grupa A: Qatar, Olanda, Senegal, Ecuador
Grupa B: Anglia, SUA, Iran, Ţara Galilor
Grupa C: Argentina, Mexic, Polonia, Arabia Saudită
Grupa D: Franța, Danemarca, Tunisia, Australia
Grupa E: Spania, Germania, Japonia, Costa Rica
Grupa F: Belgia, Croația, Maroc, Canada
Grupa G: Brazilia, Elveția, Serbia, Camerun
Grupa H: Portugalia, Uruguay, Coreea de Sud, Ghana
- Cum arată o cazare de 200 de euro la Cupa Mondială
- Unde vor sta fanii în Qatar
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY