N’Golo Kante e out de la Cupa Mondială! Anunţul oficial făcut de Chelsea

De Dan Roșu
Publicat: 19.10.2022, 9:07

NGolo Kante, în tricoul Franţei

N’Golo Kante e out de la Cupa Mondială

N’Golo Kante, în tricoul Franţei / Profimedia Images

N’Golo Kante e out de la Cupa Mondială! Chelsea a confirmat marţi că N’Golo Kante (31 de ani) va fi indisponibil pentru aprope patru luni, urmând să lipsească de la Cupa Mondială din Qatar.

Reclamă

Mijlocaşul francez a suferit o intervenţie chirurgicală la muşchii ischiogambieri şi va lipsi de pe gazon timp de aproape patru luni.

Reclamă

N’Golo Kante e out de la Cupa Mondială

”Decizia ca N’Golo Kante să se opereze a fost luată de comun acord, după consultarea specialiştilor”, a precizat clubul londonez în comunicatul publicat pe site-ul oficial.

Pe de altă parte, Kante e tentat de un transfer la Barcelona. Acesta este motivul pentru a refuzat deocamdată prelungirea contractului cu Chelsea.

Chiar dacă sezonul abia a început, Xavi este cu gândul la viitor. Vrea să facă tot posibilul pentru ca N’Golo Kante să ajungă pe Camp Nou.

Kante, transferul verii la Barcelona

Astfel, potrivit as.com, catalanii vor să înceapă negocierile cu acesta în cel mai scurt timp posibil. Barcelona nu vrea să rişte şi face orice efort pentru ca mijlocaşul să semneze încă din ianuarie. Contractul lui Kante cu londonezii expiră în iunie 2023.

Cotat la 40 de milioane de euro pe site-urile de specialitate, Kante este unul dintre cei mai buni recuperatori din lume. Acesta a evoluat în 262 de meciuri pentru Chelsea, reuşind 13 goluri şi 15 pase decisive.

Alături de gruparea de pe Stamford Bridge, campionul mondial a cucerit titlul în Premier League şi UEFA Champions League.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:52 21 apr.

Obiectivul neaşteptat anunţat de Mirel Rădoi! Dezvăluirea făcută după meciul cu Dinamo: „Ne uităm în spate”

23:45 21 apr.

Mihai Rotaru a anunţat ce trebuie să facă Universitatea Craiova pentru a câştiga titlul

23:36 21 apr.

„E o presiune imensă!” De ce nu vorbeşte Alexandru Mitriţă despre titlu. A spus-o după meciul cu Dinamo

23:28 21 apr.

Armand Duplantis şi Simone Biles, sportivii anului la Premiile Laureus

23:23 21 apr.

Ionuţ Negoiţă, după ce a fost surprins alături de acţionarii lui Dinamo: „La anul, cu achiziţii, vom putea mai mult”

23:21 21 apr.

Ştefan Baiaram s-a dezlănţuit după victoria cu Dinamo: „Nu le-a dat nicio şansă” + Ce spune despre lupta la titlu

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 5 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 6 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s