Andrei Artean a fost convocat în premieră, la 30 de ani, de Edi Iordănescu! Trei debutanţi pentru „dubla” decisivă pentru EURO

De Viviana Moraru
Publicat: 11.11.2023, 14:29

Andrei Artean a fost convocat în premieră, la 30 de ani, de Edi Iordănescu

Andrei Artean a fost convocat în premieră, la 30 de ani, de Edi Iordănescu

Andrei Artean, la finalul unui meci al Farului/ Profimedia

Andrei Artean a fost convocat în premieră la echipa naţională de către Edi Iordănescu, pentru „dubla” cu Israel şi Elveţia. Căpitanul lui Gică Hagi de la Farul bifează prima selecţie sub „tricolor”, chiar în acţiunea finală din aceste preliminarii.

Reclamă

România se va duela cu Israel, pe 18 noiembrie, de la ora 21:45. De la aceeaşi oră, pe 21 noiembrie, „tricolorii” vor da piept cu Elveţia, în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY.

Reclamă

Andrei Artean, convocat în premieră, la 30 de ani, la naţională de Edi Iordănescu

Andrei Artean, în vârstă de 30 de ani, a fost convocat pentru prima dată la echipa naţională, după evoluţiile solide de la Farul. Mijlocaşul a bifat 24 de meciuri pentru campioană în acest sezon, reuşind să marcheze două goluri.

Cu o zi înainte ca Edi Iordănescu să anunţe lotul pentru „dubla” cu Israel şi Elveţia, Andrei Artean a fost întrebat la conferinţa de presă a Farului despre echipa naţională. Acesta a declarat că i-ar plăcea să joace sub „tricolor”: „Eu sper să ajung odată şi la naţională”, a declarat Artean.

De asemenea, pe lângă Andrei Artean, Edi Iordănescu i-a mai convocat în premieră şi pe Andres Dumitrescu şi Bogdan Racoviţan.

Andres Dumitrescu este un fundaş stânga de 22 de ani, care evoluează la Slavia Praga. Acesta a bifat 16 meciuri la formaţia din Cehia.

De cealaltă parte Bogdan Racoviţan, în vârstă de 23 de ani, evoluează pe poziţia de fundaş centra la Rakow, echipă la care este coechipier cu Deian Sorescu. În acest sezon, Racoviţan a bifat 24 de meciuri în Polonia, reuşind să marcheze şi tre goluri.

Marius Ştefănescu a revenit în lotul naţionalei, bifând a doua selecţie, după un an. Şi George Puşcaş a revenit în lotul „tricolorilor”, după ce a absentat de la ultima acţiune.

Absenţi sunt Dennis Man, Mario Camora, Cristi Manea şi Deian Sorescu, toţi fiind accidentaţi. Ştefan Târnovanu nu a mai fost convocat de Edi Iordănescu, în locul său fiind chemat Ionuţ Radu.

Lotul naţionalei pentru „dubla” decisivă cu Israel şi Elveţia

A fost publicat lotul naţionalei pentru „dubla” decisivă din preliminariile EURO 2024, cu Israel şi Elveţia. Edi Iordănescu a anunţat pe ce jucători va miza pentru a duce România la Campionatul European. Ultimul meci din campania de calificare, cu Elveţia, va fi pe 21 noiembrie, în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY.

„Pentru aceste ultime două meciuri din preliminariile EURO 2024, selecționerul Edward Iordănescu a convocat 28 de jucători:

PORTARI: Horațiu MOLDOVAN (FC Rapid 1923, 7/0), Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 19/0), Ionuț RADU (Bournemouth | Anglia, 4/0);

FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 13/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 4/0), Radu DRĂGUȘIN (Genoa | Italia, 11/0), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 23/1), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 18/1), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 32/2), Andres DUMITRESCU (Slavia Praga | Cehia, 0/0);

MIJLOCAȘI: Marius MARIN (Pisa | Italia, 13/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 3/0), Andrei ARTEAN (Farul Constanța, 0/0), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 50/3), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 33/4), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 64/14), Darius OLARU (FCSB, 14/0), Olimpiu MORUȚAN (Ankaragucu | Turcia, 13/1), Marius ȘTEFĂNESCU (Sepsi OSK, 2/0), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 29/3), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 16/4), Florinel COMAN (FCSB, 10/1);

ATACANȚI: Florin TĂNASE (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 17/2), Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 6/2), George PUȘCAȘ (Genoa | Italia, 38/10), Denis ALIBEC (Muaiter | Qatar, 35/4), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 1/0)”, a anunţat frf.ro.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
9:29

Programul etapei a 7-a din play-off. Când se joacă derby-ul FCSB – Dinamo

8:58

Simone Inzaghi, după Inter – Bayern 2-2: „Am dat tot ce am avut”

8:57

Lautaro Martinez, cea mai savuroasă reacţie după ce Inter a eliminat-o pe Bayern: „Am demonstrat că avem ‘cojones'”

8:42

Marca, mai dură decât niciodată cu Real Madrid: „Nu există miracole dacă nu joci nimic”

8:41

„Se vede că nu-l mai avem pe el”. Thibaut Courtois, reacţie fermă după ce Real Madrid a fost eliminată din Champions League

8:29

Notele umilitoare primite de jucătorii lui Real Madrid, după eşecul cu Arsenal. Vedetele lui Ancelotti, criticate de spanioli

1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 3 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 4 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 5 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 6 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls