Ce le-a transmis Mircea Lucescu „tricolorilor” în vestiar, după după victoria cu Lituania! Mesaj special pentru Mitriţă şi Alibec
De Viviana Moraru
Publicat: 12.09.2024, 18:05
S-a aflat ce le-a transmis Mircea Lucescu „tricolorilor” în vestiar, imediat după victoria cu Lituania. Selecţionerul a avut un mesaj special pentru Denis Alibec şi Alexandru Mitriţă, care au colaborat perfect la golul trei al naţionalei.
România a debutat cu două victorii clare în noua ediţie de Liga Naţiunilor. „Tricolorii” au învins Kosovo şi Lituania şi sunt pe primul loc în grupă.
Ce le-a transmis Mircea Lucescu „tricolorilor” în vestiar, după după victoria cu Lituania
Mircea Lucescu l-a felicitat în mod special pe Alexandru Mitriţă, pentru golul marcat pe finalul partidei cu Lituania. Selecţionerul a remarcat şi evoluţia lui Denis Alibec, care a pasat la golul reuşit de mijlocaşul Universităţii Craiova.
Totodată, după meciul din Ghencea, selecţionerul i-a îndemnat pe „tricolori” să se lupte pentru un loc de titular la echipele lor de club, în vederea meciurilor din luna octombrie.
„De data asta, jucătorii care au intrat au salvat meciul şi îi felicit. Bravo tuturor pentru că nu aţi cedat niciun moment. Pentru că într-un joc ca ăsta, cu astfel de jucători, puteaţi să cedaţi. Puteaţi să cedaţi fizic şi noi să pierdem meciul. N-aţi cedat, cu mijloacele pe care le-aţi avut, cu calităţile voastre fizice inferioare lor, aţi făcut faţă. V-aţi bătut, v-aţi sacrificat. Pentru mine este extraordinară această ultimă parte a jocului în care v-am văzut că nu acceptaţi să nu schimbăm rezultatul. Şi ăsta e lucrul cel mai important într-o competiţie. Să nu acceptaţi înfrângerea, pentru că înfrângerea doarte tare. Să nu o acceptaţi niciodată. Aţi avut un final de meci electrizant, foarte bun.
Vă felicit încă o dată pe toţi, pe Mitriţă în mod deosebit pentru că aştepta şi el să vină să marcheze. Vedeţi ce înseamnă jucătorii de rezervă atunci când sunt pregătiţi şi dau un ajutor celorlalţi. Au intrat foarte bine şi acelaşi lucru se întâmplă cu toţi care sunt aici. Toţi sunteţi componenţii echipei naţionale, toţi sunteţi titulari. Sigur, eu sunt obligat de regulament să am 11 jucători şi alţi cinci pe care să-i bag. Important e ce trebuie să facă.
Bravo şi ţie, Alibec! Ai intrat foarte bine şi sprintul, şi pasa de la golul trei au fost cu totul deosebite. Nu vă nominalizez pe toţi, pentru că toţi meritaţi felicitări. Vă îmbrăţişez cu drag. Duceţi-vă la cluburi, încercaţi să fiţi titulari acolo, să jucaţi permanent, ca atunci când venim aici să nu avem probleme la intervalul acesta de trei zile să jucăm. Vă felicit încă o dată! 3-1 este extraordinar!
Ne vedem la următoarea întâlnire, în octombrie o să ţinem legătura. Vă doresc să fiţi sănătoşi, în primul rând”, a transmis Mircea Lucescu, conform FRF TV.
Planul lui Mircea Lucescu, după revenirea la echipa naţională
Planul lui Mircea Lucescu, după revenirea la echipa naţională, a fost dezvăluit de Andrei Vochin, consilierul preşedintelui FRF Răzvan Burleanu.
”Trebuie să ținem cont că domnul Lucescu nu cunoaște jucătorii așa cum îi cunoștea Edi Iordănescu. Întotdeauna a spus că trebuie să avem 18-20 de jucători de valori apropiate, astfel încât să poată să facă schimbări multe.
Ce știu e că și-ar dori foarte tare e ca jucătorii care vin de pe bancă să fie foarte tineri. La sfârșitul meciului cu Kosovo am avut o discuție și mi-a zis ‘acum, la scorul ăsta, de 3-0, era exact momentul să intre niște jucători tineri, doar că deocamdată nu îi avem’”, a spus Andrei Vochin la digisport.ro.