Clasamentul FIFA a fost actualizat! Pe ce poziţie a încheiat România anul 2023

De Alex Masgras
Publicat: 21.12.2023, 13:52

Jucătorii României, înaintea meciului cu Elveţia

Clasamentul FIFA a fost actualizat

Jucătorii României, înaintea meciului cu Elveţia / Profimedia

Clasamentul FIFA a fost actualizat pentru ultima oară în acest an. „Tricolorii” au urcat nouă poziţii în 2023, an în care au obţinut şi calificarea la Campionatul European din Germania.

Reclamă

Naţionala României va încheia anul pe locul 43 în clasamentul Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), publicat joi, aceeaşi poziţie pe care a ocupat-o şi luna trecută, potrivit agerpres.ro.

Reclamă

Clasamentul FIFA a fost actualizat! Pe ce poziţie încheie România anul 2023

România a început anul pe 52, iar în aprilie a urcat pe locul 46, după care a oscilat între 47 (iunie, septembrie) şi 48 (iulie, octombrie). Aceasta este cea mai bună clasare a României din 2021 încoace.

În primele zece poziţii ale ierarhiei nu s-a produs nicio modificare, campioana mondială Argentina fiind în continuare pe primul loc, urmată de vicecampioana mondială Franţa şi de vicecampioana europeană Anglia.

Belgia, viitoarea adversară a României la EURO 2024, ocupă locul al patrulea, iar Slovacia, pe care de asemenea o vom înfrunta la turneul final din Germania, se află pe locul 45.

Până la EURO 2024, România va juca meciuri amicale cu Irlanda de Nord (72) şi Columbia (14), ambele în martie.

Următorul clasament FIFA va fi anunţat pe 15 februarie.

Clasamentul FIFA pe decembrie

1 (1). Argentina 1.855,2 puncte
2 (2). Franţa 1.845,44
3 (3). Anglia 1.800,05
4 (4). Belgia 1.798,46
5 (5). Brazilia 1.784,09
6 (6). Olanda 1.745,48
7 (7). Portugalia 1.745,06
8 (8). Spania 1.732,64
9 (9). Italia 1.718,82
10 (10). Croaţia 1.717,57
………………………………..
14 (15). Columbia 1.655,29
43 (43). România 1.472,73
45 (45). Slovacia 1.465,73
72 (72). Irlanda de Nord 1.333,17

Ianis Hagi vrea să îl „răzbune” pe Gică Hagi

Ianis Hagi este convins că dacă România ar fi ajuns în penultimul act de la Cupa Mondială din 1994, meciul cu Brazilia ar fi fost unul dintre cele mai tari dueluri din istoria Cupei Mondiale:

„A fost unul dintre cele mai discutate subiecte ale copilăriei mele. Am urmărit toate meciurile. Sunt amintiri grozave nu doar pentru familia mea, ci pentru toată ţara. Din păcate, nu au putut ajunge în semifinale pentru a juca cu Brazilia. Probabil că ar fi fost unul dintre cele mai tari meciuri din istoria Cupei Mondiale”, a declarat Ianis Hagi, potrivit espn.com.br.

Calificarea la EURO 2024 îi dă mare încredere lui Ianis Hagi, iar internaţionalul român speră că „tricolorii” pot obţine şi calificarea la Cupa Mondială. Următorul turneu final mondial va avea loc în 2026, în Statele Unite ale Americii, Canada şi Mexic. Dacă România va ajunge la Cupa Mondială, Ianis Hagi speră ca „tricolorii” să întâlnească Brazilia:

„Să sperăm că vom fi la următoarea Cupă Mondială şi, de ce nu, să jucăm cu Brazilia. Este un meci pe care toată lumea din România l-a aşteptat în 1994 şi nu a mai avut loc. Sper ca într-o zi să putem juca împotriva Braziliei”, a mai spus Ianis Hagi.

Reclamă
Recomandări

Câţi bani va încasa FCSB pentru transferul lui Daniel Bîrligea?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

0:07

Mihai Rotaru i-a băgat în şedinţă pe jucători, imediat după remiza cu Dinamo! Ce l-a nemulţumit pe patronul oltenilor

23:59 19 ian.

Ianis Hagi are planuri mari la Rangers! Ce obiective îndrăzneţe are în 2025: „De ce nu?”

23:57 19 ian.

Andrei Nicolescu, dezlănţuit după Craiova – Dinamo 1-1: „Sper să nu se câştige titlul la VAR!” A spulberat un jucător: „Amator”

23:09 19 ian.

„E frustrant!” Costel Gâlcă, uluit de ratările din derby-ul cu Dinamo: „Portarul lor a scos mingi imposibile!”

23:03 19 ian.

Zeljko Kopic a tras concluziile, după ce Dinamo a remizat cu Universitatea Craiova! Ce jucător a remarcat şi ce a spus despre Alexandru Mitriţă

23:02 19 ian.

„Îi mulţumim!” Cătălin Cîrjan a numit eroii lui Dinamo după egalul cu Universitatea Craiova: „O să zic şi de el”

1 Un alt milionar român a devenit patron în Serie A! E oficial: „Suntem încântați să anunțăm achiziția”s 2 Dinamo achită peste 500.000 de euro pentru două transferuri! Andrei Nicolescu confirmă: „E deja stabilit!”s 3 Recordul istoric stabilit de Novak Djokovic după calificarea în turul 3 de la Australian Open 2025. Victorie şi pentru Carlos Alcarazs 4 Ionuţ Nedelcearu, dorit de Dinamo! Andrei Nicolescu a confirmat interesul: „O oportunitate pentru noi!”s 5 Dorinel Munteanu, dezvăluiri despre revenirea în Liga 1. Oferta pe care nu ar putea să o refuze: „Asta este principala condiție”s 6 EXCLUSIVVlad Chiricheş a plecat din cantonamentul FCSB. De când nu s-a mai antrenat fundaşul lui Elias Charalambouss

Toate zodiile trebuie să știe asta. Care sunt zilele nefavorabile din 2025 pentru fiecare nativ în parte

Zodii care au nevoie de o schimbare în viața lor. Nativii care sunt sfătuiți să facă asta în perioada următoare

Citește și