Gică Hagi, mesaj pentru tricolori înainte de România – Elveţia (marţi, 21:45, Antena 1 şi AntenaPLAY): „Să-şi dorească mai mult!”

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 19.11.2023, 23:34

Gică Hagi, mesaj pentru tricolori înainte de România - Elveţia

Gică Hagi, mesaj pentru tricolori înainte de România - Elveţia

Gică Hagi, în timpul unei conferinţe de presă / Hepta

Gică Hagi a avut un mesaj de luptă pentru tricolori, înainte de meciul România – Elveţia, care va fi marţi, de la ora 21:45, în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY. Cel mai bun marcator din istoria naţionalei tricolore le cere jucătorilor lui Edi Iordănescu să nu se mulţumească doar cu calificarea la EURO 2024.

Reclamă

Naţionala României este în faţa unui nou meci cu mare miză. Dacă îşi va menţine invincibilitatea şi după ultima partidă din Grupa I, va avea parte de un avantaj important la tragerea la sorţi pentru turneul final din Germania. În cazul în care tricolorii rămân pe primul loc, au şanse importante de a rămâne în urna a doua. Altfel, ajung în urna a 4-a şi pot da peste o „grupă a morţii”.

Reclamă

Gică Hagi, mesaj pentru tricolori înainte de România – Elveţia

Liderul Generaţiei de Aur a anunţat că va fi prezent, în tribună, la meciurile României de la Campionatul European. Aşteaptă să asiste la victorii istorice în Germania şi îi ţine pumnii fiului său. Ianis Hagi a marcat golul victoriei cu Israel.

Să-şi dorească mai mult, nu doar o simplă calificare. Să se construiască o mentalitate de învingători, pentru a avea o continuitate în calificări pe următorii ani. Abia acum începe munca grea, munca adevărată.

De acum încolo începe greul. Când ai talent, e mai uşor să ajung la un obiectiv pe care ţi-l propui. Acum începe adevărata provocare pentru ei, pentru România. Cu toţi ne dorim să construim o echipă mai bună decât am avut. Poate şi mai bună, poate şi mai norocoasă, care se facă performanţă. De ce nu?

Hai să ne provocăm, că dacă ne mulţumim cu puţin, puţin vine. Dacă ne propunem mai mult, o să-ţi vină mai mult. Cred că trebuie să ne propunem mai mult. Cred că avem un potenţial şi cred că fotbalul românesc poate fi mai bun pe viitor.

Orice jucător îşi doreşte să ajungă la un European sau un Mondial. Li s-a îndeplinit un vis. Erau fericiţi. De acum încolo, să rămână cu picioarele cu pământ. Să fie conştienţi că începe greul. Nivelul va fi mult mai mare. Trebuie să ne ridicăm şi noi nivelul, să fim acolo„, a declarat Gică Hagi la orangesport.ro.

Edi Iordănescu i-a anunţat pe şefii FRF că vrea să plece după turneul final, dar ar putea fi convins să se răzgândească. Răzvan Burleanu a dezvăluit că urmează negocieri cu selecţionerul. Hagi l-a felicitat pe Edi.

Lui Edi i-a ieşit tot. Cum a pregătit, i-a ieşit. S-a calificat şi echipa nu a pierdut. E foarte important să nu pierzi.

Acesta este rolul antrenorului, el face antrenamentele, tactica, schimbările. A fost decisiv. El a luat deciziile, a fost inspirat şi i-a ieşit. Ne-a făcut pe toţi fericiţi.

(n.r. – despre alegerea FRF de a-l păstra pe Iordănescu după Liga Naţiunilor) Viaţa este făcută din oportunităţi şi decizii. Asta a fost oportunitatea, s-a luat decizia şi iată că a fost una câştigătoare„, a mai spus „Regele” Hagi.

România, a șasea calificare la EURO

România a mai fost prezentă la cinci turnee finale europene, în 1984, 1996, 2000, 2008 și 2016, dar nu se poate lăuda cu performanțe notabile, cea mai mare fiind sfertul de finală din 2000 cu Italia (0-2).

Atunci am obținut și singura noastră victorie, 3-2 cu Anglia, care ne-a adus o calificare dramatică, dintr-o adevărată grupă a ”morții”, din care au mai făcut parte Portugalia și Germania. România și Portugalia au trecut atunci mai departe.

Ultima prezență a tricolorilor la EURO a fost în 2016, atunci când am obținut doar un egal, 1-1, cu Elveția. Ai noștri ar fi putut ieși din grupe, dacă ar fi învins Albania, la Lyon, în ultimul meci. Nu a fost cazul, jucătorii României fiind învinși după golul lui Armando Sadiku.

Reclamă
Recomandări

Ce se va întâmpla în meciul CFR Cluj - Rapid?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

13:38

Motivul real pentru care Ianis Hagi ar fi rămas la Rangers! „Îşi va duce contractul la capăt”

13:38

LIVE VIDEOTragerea la sorţi a play-off-urilor Nations League a fost în AntenaPLAY. Dueluri de foc în sferturile din Li

13:20

„Noi suntem victime! E inadmisibil!” Mircea Lucescu, reacţie furibundă după ce Suedia a contestat victoria României cu Kosovo

12:51

Gigi Becali a făcut anunţul: încă un jucător va pleca de la FCSB, după dezastrul cu Botoşani: „M-am convins!”

12:42

Chicago Blackhawks – Philadelphia Flyers (sâmbătă, 20:00) şi Utah HC – Toronto Maple Leafs (luni, 02:00) LIVE VIDEO în AntenaPLAY

12:34

Primul jucător care va pleca de la FCSB, după eşecul cu Botoşani! Gigi Becali a luat decizia finală

1 FotoIubita lui Daniel Bîrligea, apariţie răvăşitoare pe Arena Naţională. Săruturi şi mesaje de dragoste: „O minune de copilaş!”s 2 VIDEORomânia – Kosovo a fost întrerupt definitiv. „Tricolorii”, şanse uriaşe de a câştiga meciul la masa verde, după ce kosovarii au refuzat să iasă pe terens 3 FotoIanis Hagi a anunţat la ce club va juca din 2025! „Pentru asta trăiesc”s 4 Primul anunţ al UEFA după ce meciul România – Kosovo a fost abandonat!s 5 „Executorie!” Hotărârea luată de UEFA, după scandalul din România – Kosovo. Când va fi anunţat verdictul şi ce se întâmplă la tragerea la sorţis 6 Carlos Sainz a primit acceptul de la Ferrari! Ce se întâmplă cu pilotul spaniol la Abu Dhabis

2 zodii care scapă de ghinion, potrivit astrologilor. Vezi dacă te numeri printre ele

Pluto în Vărsător aduce schimbări majore. Cât va dura perioada de transformare pentru nativii din zodiac

Citește și