Ianis Hagi, anunțat titular în Israel – România! Dezvăluiri din interiorul echipei naționale

De Alex Ioniță
Publicat: 16.11.2023, 23:10

Ianis Hagi, anunțat titular în Israel - România!

Ianis Hagi, anunțat titular în Israel - România!

Ianis Hagi, în timpul unui meci pentru echipa națională / Profimedia

Ianis Hagi a fost anunțat titular în Israel – România! Selecționerul echipei naționale, Edi Iordănescu, ar urma să se bazeze pe serviciile mijlocașului încă din primul minut al partidei cu Ungaria.

Reclamă

Duelul dintre Israel și România este programat pe data de 18 noiembrie, de la ora 21:45. Mai apoi, „tricolorii” lui Edi Iordănescu vor juca ultimul meci din preliminariile pentru EURO 2024, cu Elveția, pe 21 noiembrie, tot de la 21:45, în direct pe Antena 1 și în AntenaPLAY!

Reclamă

Ianis Hagi, anunțat titular în Israel – România! Fiul „Regelui”, printre favoriții lui Edi Iordănescu

Potrivit informațiilor oferite de prosport.ro, jucătorul celor de la Alaves va fi titular în partida cu Israel, care ar putea fi decisivă pentru calificarea României la Campionatul European din 2024, care va avea loc în Germania.

„Edi a purtat mai multe discuții cu Ianis Hagi, e convins că poate ajuta enorm România în această partidă, rămâne de văzut însă dacă va fi utilizat în bandă sau în spatele atacantului ori chiar atacanților! S-a discutat și lucrat pe mai multe sisteme de joc, e posibil să vedem un 4-3-3 sau un 4-2-3-1, ba chiar și variante ale acestora, cu Ianis în teren”, ar fi spus o persoană din anturajul echipei naționale, anunță sursa citată anterior.

După ce a fost împrumutat în La Liga de către scoțienii de la Rangers, mijlocașul a avut evoluții din ce în ce mai bune în tricoul primei reprezentative. A jucat 70 de minute în partida cu Kosovo (2-0), 30 de minute în meciul cu Belarus (0-0) și a fost desemnat omul meciului în duelul cu Andorra (4-0), după ce a reușit să marcheze și să ofere o pasă decisivă.

În momentul de față, Ianis Hagi, ajuns la 25 de ani, este cotat la suma de 4 milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.

Helmut Duckadam, precaut înainte de meciurile echipei naționale. Mesajul fostului portar

Helmut Duckadam a dezvăluit faptul că se teme de posibilele emoții pe care elevii lui Edi Iordănescu le vor avea, în partidele cu Israel și Elveția. Totuși, „Eroul de la Sevilla” este de părere că România nu va rata calificarea la Campionatul European din 2024.

„Eu nu sunt îngrijorat. Eu simt emoții, nu am mai simțit de ani de zile, dar acum simt, îmi doresc foarte mult ca echipa națională să se califice. Problema e în felul următor. Antrenorul poate să vină și să spună ce vrea el, fiecare jucător este deja concentrat la ce se va întâmpla.

Apare și în ziar, toți spun că nu citesc ziarele, site-urile, în ce grupă am putea ajunge, cum se împart cele zece milioane, la ei merg rotițele astea. Ce mă îngrijorează pe mine este cum vom gestiona rezultatul, indiferent de rezultat, că va fi 0-0, că va fi 1-0 la un moment dat. Aici e marea problemă.

Antrenorul îți spune stilul de joc, ce să faci în teren, dar tu trebuie să pui în aplicare treaba asta. Mă tem ca emoțiile să nu fie prea mari pentru noi, presiunea, miza să nu fie prea mare, pentru că niciun jucător nu a mai fost la un campionat european. Pentru ei ar fi ceva fantastic”, a spus Helmut Duckadam, potrivit digisport.ro.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
14:11

Rapid, primul mesaj după moartea lui Aaron Boupendza: „Va rămâne mereu în amintirea noastră”

13:58

„Iese soarele și pe strada noastră”. Dinamo, reacție oficială după ce a fost semnat contractul pentru noul stadion

13:37

Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestat

13:32

VIDEOBernadette Szocs s-a calificat în Stage 2, la Cupa Mondială, fără set pierdut

13:21

EXCLUSIVRăzvan Zăvăleanu, reacție fermă despre ieșirea lui Dinamo din insolvență: „Să nu se hazardăm”

13:12

Marius Şumudică a început să plângă în timp ce vorbea despre moartea lui Aaron Boupendza: „Era ca și copilul meu”

1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 5 S-a decis viitorul lui Denis Alibec! Atacantul Farului va semna contractul: „Se va găsi o soluţie”s 6 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas