Mihai Stoichiţă confirmă că negocierile cu Boloni sunt avansate: „Urmează să mai avem discuţii cu el. Cred că se poate ajunge la o finalitate zilele următoare! Dacă refuză, vor fi urmărite celelalte piste”

De Antena Sport
Publicat: 5.01.2022, 19:54

Ladislau Boloni

Ladislau Boloni, şanse uriaşe de a deveni selecţionerul României

MMA / MMA2 via Hepta

Mihai Stoichiţă a mai precizat că pretenţiile financiare ale lui Ladislau Boloni pot fi îndeplinite de FRF. Stoichiţă vrea ca noul selecţioner să semneze un contract valabil pe 4 ani.

Reclamă

Mihai Stoichiţă confirmă că negocierile cu Boloni sunt avansate

Sunt încă discuții. Urmează să mai avem mâine, poimâine discuții cu Loți. Vedem, mergem la Nisa, vine el la București. Sunt discuții cu toate variantele care au fost, cele trei-patru. Se poate întâmpla și să vină la București. Acum, nu este sigur.

Reclamă

Depinde de răspunsul lui Loți ce se va întâmpla în continuare. Dacă refuză, vor fi urmărite celelalte piste.

Din ce ştiu, Loţi are nişte cereri rezonabile care pot fi împlinite. Cred că se poate ajunge la o finalitate cu el în câteva zile. Contractul trebuie să fie de minimum 2 campanii. Depinde foarte mult contractul pe 4 ani. E posibil ca în primii doi ani să obţină tot şi să primească oferte tot mai bune„, a spus Mihai Stoichiţă la digisport.ro.

Ladislau Boloni a rupt tăcerea după negocierile cu FRF

Boloni a dezvăluit, chiar la finalul anului trecut, ce discuţii a avut cu reprezentanţii Federaţiei. În următoarea perioadă, va avea loc şi negocierea finală, susţine cel care a mai condus naţionala în perioada 2000-2001.

„Sigur că da, mai sunt lucruri de discutat. Aștept încă ceva. Am vorbit și cu domnul Stoichiță. Am fost în contact, o discuție foarte bogată în idei, să spun așa, și pe urmă, zilele următoare vom intra în contact”, a spus Boloni, la PRO TV.

Ilie Dumitrescu i-a trasat un obiectiv clar următorului selecţioner al României

Ilie Dumitrescu aşteaptă şi el numirea noului selecţioner şi i-a trasat deja un obiectiv extrem de important: fostul mare atacant vrea să vadă lideri la echipa naţională, care să facă legea pe teren, dar şi în vestiar.

”Avem potențial, cred mult în generația asta nouă, echipa va prinde experiență acumulată în timp. Am fi putut juca frumos cu Italia, prindeam o experiență. Am jucat bine și cu Germania o repriză, am fost la 10 centimetri distanță de a bate Islanda și ne-am fi calificat la baraj, am fi jucat cu Italia.

Ăsta este profilul fotbalistului român, care să ia acțiuni pe cont propriu, care să își scoată adversarul din joc, cum a făcut Ianis Hagi la golul cu Germania. Cineva poate să vină și să facă ceva cu jucătorii pe care îi avem, sunt buni. Trebuie crescuți lideri și consolidată poziția lor la echipa națională”, a spus Ilie Dumitrescu, citat de digisport.ro.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:55 18 apr.

Nicolae Stanciu, în formă maximă! Căpitanul României a înscris, din nou, în Arabia Saudită

23:41 18 apr.

„FCSB e Steaua şi cu asta basta!” Intervenţie în forţă în scandalul dintre campioană şi echipa Armatei

22:48 18 apr.

„Dorinel nu a fost la prima repriză!” Mircea Rednic, ironii la adresa adversarului după UTA-Sepsi 1-1

22:30 18 apr.

Sporting – Moreirense 3-1. Viktor Gyokeres a reuşit o dublă de senzaţie pentru echipa sa

22:26 18 apr.

„Să ne trezim la realitate!” Dorinel Munteanu sună adunarea după egalul cu UTA. Ce obiectiv are la Sepsi

21:29 18 apr.

VideoNicolae Stanciu şi Andrei Burcă petrec Paştele departe de familie! Nu ratează însă bucatele tradiţionale

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 6 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors