Franţa – Portugalia 2-2. Primul gol, cel cu care Franţa a egalat, a fost marcat în al doilea minut al prelugirilor primei reprize, când ceasul arăta minutul 46 şi 44 de secunde. A fost 1-1 la pauză.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Benzema a revenit în repriza a doua cu un gol marcat tot în minutul 46 şi 44 de secunde, după cum arată grafica televiziunii care a produs meciul disputat la Budapesta.

Franţa – Portugalia 2-2 | Karim Benzema, gol după 5 ani şi 258 de zile

Karim Benzema a fost felicitat de Cristiano Ronaldo după primul gol marcat pentru naţionala Franţei după o pauză de 5 ani şi 258 de zile.

Cristiano Ronaldo şi Karim Benzema au marcat cele două goluri din prima repriză a meciului Portugalia – Franţa. Foştii colegi de la Real Madrid au marcat din lovitură de pedeapsă. Imediat după ce a marcat, Benzema a fost felicitat chiar de Ronaldo pentru primul gol marcat de la revenirea în naţionala Franţei.

Cei doi au continuat să aibă o atitudine de respect unul faţă de altul şi după ce s-a terminat prima repriză. Ronaldo l-a luat de gât pe Benzema şi a glumit cu fostul său coleg de la Real Madrid.

După pauză, lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Benzema şi Ronaldo au reuşit dubla prin care au stabilit scorul final. Astfel, Franţa a câştigat „grupa morţii” şi vine pe Arena Naţională pentru meciul din optimi cu Elveţia. De partea cealaltă, Portugalia va da piept cu Belgia pentru un loc în sferturi.