Bayer Leverkusen, record FABULOS pentru istoria fotbalului. Gol în minutul 90+7 şi calificare în finala Europa League

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 10.05.2024, 0:17

Bayer Leverkusen, record FABULOS pentru istoria fotbalului

Bayer Leverkusen, record FABULOS pentru istoria fotbalului

Xabi Alonso şi jucătorii săi s-au calificat în finala Europa League / Colaj Profimediaimages

Bayer Leverkusen a stabilit un record fabulos, pentru istoria fotbalului. Campioana din Bundesliga îşi continuă invincibilitatea datorită unui gol marcat în minutul 90+7, în poarta lui AS Roma. Stanisic a înscris din pasa lui Xhaka şi a declanşat sărbătoarea alături de fani. Nemţii s-au calificat în finala Europa League

Reclamă

Bayer Leverkusen a fost condusă cu 2-0 în returul semifinalelor, dar a revenit incredibil. Mancini a fost autorul unui autogol, în minutul 82, iar la ultima fază a Stanisic a făcut 2-2.

Reclamă

Bayer Leverkusen, record FABULOS pentru istoria fotbalului

A fost golul care o ajută pe Bayer Leverkusen să stabilească un nou record colosal. A ajuns la 49 de meciuri la rând fără înfrângere, în toate competiţiile, şi a „bătut” performanţa înregistrată de Benfica în 1965.

În cele 49 de meciuri disputate în toate competițiile, pe parcursul acestui sezon, Bayer Leverkusen are cifre de senzație. Pe lângă faptul că nu a pierdut niciun meci, campioana Germaniei a marcat și nu mai puțin de 136 de goluri.

A fost al 11-lea meci în care trupa lui Xabi Alonso reuşeşte să marcheze în prelungiri. Este o situaţie ieşită din comun. Leverkusen va juca în finala Europa League, după ce a câştigat şi titlul în Bundesliga. Este un sezon istoric pentru club!

Atalanta şi Bayer Leverkusen se vor duela în finala Europa League

Echipa germană Bayer Leverkusen s-a calificat joi seara în finala Ligii Europa, după 2-2 pe teren propriu cu AS Roma. În finală s-a calificat şi Atalanta Bergamo, victorie cu 3-0 cu Olympique Marseille.

La Leverkusen, Roma a atacat din primul minut şi Lukaku s-a aflat faţă în faţă cu portarul gazdelor, Kovar, care a reuşit să-l blocheze. Meciul s-a jucat pe contre şi gazdele au replicat prin bara lui Palacios, din minutul 29. În minutul 42 Jonathan Tah l-a faultat în careu pe Azmoun şi Leandro Paredes a transformat lovitura de pedeapsă dictată de arbitru. În minutul 66, oaspeţii au primit un al doilea penalti, după consultarea VAR, şi acelaşi Paredes a egalat situaţia la general. Roma conducea cu 2-0 la Leverkusen şi făcea 2-2 la general.

Însă Gianluca Mancini a înscris în propria poartă şi Bayer avea 3-2 la scor cumulat, în minutul 82. Bayer a atacat pe final, şi egalarea a venit, ca în atâtea alte dăţi. Josip Stanisic a marcat în minutul 90+7, egalând scorul pe tabelă, 2-2 şi păstrând seria celor 49 de partide fără înfrângere ale campioanei Germaniei, care merge în finala Ligii Europa, scorul general al semifinalei cu Roma fiind 4-2.

Atalanta a dominat meciul cu francezii şi De Ketelaere a lovit bara încă din minutul 6. Marseille a avut prima şansă de gol la şutul lui Ndiaye, iar gazdele au replicat prin acţiunile lui De Ketelaere şi Scamacca. Scorul pentru Atalanta l-a deschis însă Ademola Lookman, în minutul 30 şi la pauză a fost doar 1-0. Ndiaye a ratat în minutul 50 o bună şansă de egalare, pentru ca după numai două minute Matteo Ruggeri să majoreze diferenţa în favoarea gazdelor, 2-0.

Olympique Marseille s-a zbătut, dar nu a putut marca şi gazdele au câştigat partida cu 3-0, prin golul lui Tourem din al cincilea minut de prelungire. Italienii s-au impus cu scorul general de 4-1. Este prima finală de cupă europeană în care se califică Atalanta, după ce în 1987 a jucat semifinale în Cupa Cupelor, anunţă news.ro.

Reclamă
Recomandări
  • Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
  • Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    9:29

    Programul etapei a 7-a din play-off. Când se joacă derby-ul FCSB – Dinamo

    8:58

    Simone Inzaghi, după Inter – Bayern 2-2: „Am dat tot ce am avut”

    8:57

    Lautaro Martinez, cea mai savuroasă reacţie după ce Inter a eliminat-o pe Bayern: „Am demonstrat că avem ‘cojones'”

    8:42

    Marca, mai dură decât niciodată cu Real Madrid: „Nu există miracole dacă nu joci nimic”

    8:41

    „Se vede că nu-l mai avem pe el”. Thibaut Courtois, reacţie fermă după ce Real Madrid a fost eliminată din Champions League

    8:29

    Notele umilitoare primite de jucătorii lui Real Madrid, după eşecul cu Arsenal. Vedetele lui Ancelotti, criticate de spanioli

    1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 3 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 4 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 5 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 6 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls