Alarmă aeriană la un meci din prima ligă din Ucraina! Jucătorii s-au refugiat într-un buncăr
De Alexandru Ivan
Publicat: 24.08.2022, 21:46
Meciul Rukh – Metalist, din prima ligă ucraineană, a fost întrerupt, miercuri, după ce a început să sune alarma aeriană.
Partida a început la ora 15.00 şi a fost întreruptă cu puţin înainte de finalul primei reprize, la scorul de 1-1, potrivit news.ro. Jucătorii s-au refugiat într-un buncăr.
Rukh – Metalist a fost întrerupt după ce a început să sune alarma aeriană.
Și un meci de juniori a fost oprit de alarma aeriană
Sezonul 2022/2023 a început oficial în Ucraina, luni, când s-au disputat meciuri din campionatul under 19, la Şceaslivo, Hrebinki şi Kiev, informează federaţia ucraineană.
“Astăzi, trei meciuri între echipe under 19 ale campionatului ucrainean au avut loc cu succes. Asta înseamnă că a început un sezon de fotbal special, în condiţii de război în toată regula. În ciuda numeroaselor obstacole şi disperării scepticilor, fotbalul în Ucraina reînvie”, a declarat preşedintele federaţiei, Andrii Pavelko.
El a precizat că unul dintre meciuri a fost oprit după ce s-a auzit alarma aeriană. “S-a întâmplat la finalul meciului dintre Cernomoreţ şi Veres. Conform protocolului, toţi participanţii şi organizatorii meciului au intrat la adăpost. După ce armata a făcut un anunţ cu privire la arlarmă, aproximativ 20 de minute mai târziu, echipele au terminat meciul”.
Se joacă din nou fotbal în Ucraina, deși țara e în război
S-a reluat prima ligă de fotbal a Ucrainei, întreruptă din cauza războiului cu Rusia. Echipele Şahtior Doneţk şi Metalist Harkov au disputat marţi primul meci, iar scorul a fost egal, 0-0
Meciurile de deschidere ale sezonului au fost programate pentru a coincide cu Ziua Drapelului Național al Ucrainei și pentru a oferi o nouă demonstrație de rezistență după invazia Rusiei din februarie, care a pus capăt prematur campionatului din sezonul trecut.
Dar, de asemenea, vine în contextul în care ambasada SUA din Capitală a avertizat cu privire la posibilitatea tot mai mare a unor atacuri militare rusești asupra Ucrainei, iar Kievul a interzis miercuri în capitală sărbătorirea în public a aniversării independenței față de regimul sovietic.
O mare parte a stadioanelor şi a bazelor sportive ucrainiene au fost distruse sau afectate în timpul războiului declanşat de invazia rusă, în luna februarie. Numeroşi fotbalişti străini angajaţi la echipele ucrainiene au părăsit ţara în ultimele luni.
- Alarmă aeriană la un meci din prima ligă din Ucraina
- Înscrie-te AICI pentru a câștiga două bilete la FCSB – Hermannstadt!
- Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
- Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00