Cât va lipsi Valentin Mihăilă, după ultima accidentare suferită! A venit verdictul medicilor. Vești proaste pentru Edi Iordănescu, înainte de preliminariile EURO 2024
De Cosmin Cioboată
Publicat: 9.02.2023, 8:32
S-a aflat cât va lipsi Valentin Mihăilă, după ultima accidentare suferită. Internaționalul român a ieșit cu ochii în lacrimi de pe teren, după numai 15 minute, în meciul Parma – Genoa 2-0, din etapa a 23-a din Serie B. Mihăilă continuă să se lupte cu problemele medicale, care l-au ținut departe de teren în mod regulat după transferul în Italia.
Acum, Valentin Mihăilă a suferit o nouă accidentare și riscă să rateze primele meciuri ale naționalei României din preliminariile EURO 2024.
Cât va lipsi Valentin Mihăilă, după ultima accidentare suferită!
Între timp a venit verdictul medicilor după ce Mihăilă a ieșit accidentat de pe teren, în primul sfert de oră din duelul Parma – Genoa. Potrivit fanatik.ro, atacantul de bandă, în vârstă de 23 de ani, a suferit o ruptură musculară de gradul doi.
Valentin Mihăilă ar urma să stea departe de teren timp de o lună și jumătate. Astfel, fostul jucător al Universității Craiova riscă să rateze primele două meciuri ale naționalei României din campania de calificare la EURO 2024.
“Tricolorii” lui Edi Iordănescu debutează în preliminariile Campionatului European pe 25 martie, în deplasare cu Andorra, în direct și în exclusivitate pe Antena 1 și AntenaPLAY. Apoi, pe 28 martie, România va da piept cu Belarus, pe teren propriu.
Valentin Mihăilă a ratat ultimele 4 partide ale naționalei României. El n-a mai jucat sub “tricolor” din iunie 2022, de la meciul cu Muntenegru din Liga Națiunilor.
10 selecții și un gol are Mihăilă la prima reprezentativă a României. Cotat la 4.5 milioane de euro de transfermarkt.com, Valentin Mihăilă a fost măcinat de accidentări și în actualul sezon. El a bifat numai 10 apariții în Serie B, reușind să marcheze două goluri.
Tatăl lui Valentin Mihăilă, îngrijorat pentru fiul său: „E strigător la cer!”
Marian Mihăilă, tatăl lui Valentin, s-a arătat extrem de îngrijorat de faptul că fiul său continuă să absenteze din cauza accidentărilor. Acesta nu înțelege de ce internaționalul român este chinuit de accidentări, ținând cont că s-a acomodat de multă vreme intensității antrenamentelor din Italia, iar alimentația lui este echilibrată.
Tatăl lui Valentin Mihăilă a tras un semnal de alarmă, amintind că nu numai fiul său s-a luptat cu accidentările în ultima perioadă. La rândul lui, Dennis Man, celălalt român de la Parma, a devenit indisponibil.
“Ca orice părinte, este strigător la cer. Când vrei să joci, să demonstrezi că meriți să joci… Vedem, va face un RMN și toate drumurile duc spre o nouă ruptură musculară, durerile au fost la fel.
Problema este că prea repede a ieșit de pe teren, adică te recuperezi la un picior timp de două luni de zile, iar acum intervine la celălalt. Păcat, copilul se pregătește bine și își face datoria, este apreciat la Parma de tot staff-ul și toată lumea, iar el nu poate să dea randamentul care trebuie.
Vali nu dă vina pe antrenamente și pregătiri, pentru că este de aproape doi ani în Italia, s-a acomodat și nu mai are probleme. Problema este asta (n.r. accidentările dese), trebuie să descoperim din alimentație. Alimentația este de sportiv, nu se abate.
Nu bea cola, sucuri, bea doar apă și mănâncă doar ce se impune, are un regim strict, iar greutatea este ok, nu știm ce ar putea fi. Noi ca familie nu știm, nu suntem doctori. Nu este doar la el, vedeți că și la Man se întâmplă, mai este și Kamara și încă doi”, a declarat Marian Mihăilă, pentru sursa citată anterior.
- Cât va lipsi Valentin Mihăilă, după ultima accidentare suferită
- A venit verdictul medicilor
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY