Decizia luată de Galatasaray în cazul lui Alexandru Cicâldău! Unde se poate transfera mijlocaşul român

De Viviana Moraru
Publicat: 18.07.2024, 13:19

Decizia luată de Galatasaray în cazul lui Alexandru Cicâldău!

Decizia luată de Galatasaray în cazul lui Alexandru Cicâldău!

Alex Cicâldău, într-un meci pentru Galatasaray/ Profimedia

Turcii au dezvăluit decizia luată de Galatasaray, în cazul lui Alexandru Cicâldău. Aceştia au transmis faptul că internaţionalul român va fi cedat din nou de campioana Turciei.

Reclamă

Alexandru Cicâldău a revenit în lotul lui Galatasaray, după un sezon petrecut, sub formă de împrumut, la Konyaspor.

Reclamă

Decizia luată de Galatasaray în cazul lui Alexandru Cicâldău

Turcii notează faptul că Galatasaray a luat decizia finală în cazul lui Alexandru Cicâldău. Internaţionalul român, care a fost prezent alături de România şi la EURO 2024, este dorit de formaţii din Turcia, cât şi din alte campionate.

Jurnaliştii turci au mai menţionat faptul că au început negocierile, pentru mutarea lui Alexandru Cicâldău, care va fi al doilea jucător care se desparte de Galatasaray, după Mathias Ross.

„A venit rândul unui alt străin al lui Galatasaray, care l-a împrumutat pe Mathias Ross (n.r. la Spartă Praga). Unul dintre jucătorii care nu a fost luat în considerare în planificarea noului sezon. El a fost împrumutat cu o opțiune de cumpărare de 1,2 milioane de euro, plus un bonus de 300 de mii de euro. Galben-roșiii, care trebuie să reducă cât mai curând numărul străinilor.

Îl vor trimite pe mijlocașul român (n.r. Cicâldău) împrumutat cu opțiune de cumpărare, la fel ca și Ross. Pentru fotbalistul de 27 de ani se poartă negocieri de transfer atât în ​​Turcia, cât și în străinătate”, au notat turcii de la fanatik.tr.

Alexandru Cicâldău este dorit şi de către Mihai Rotaru, la Universitatea Craiova. Patronul oltenilor şi-a manifestat dorinşa de a-l împrumuta pe mijlocaşul român încă din perioada de mercato din iarnă.

Alexandru Cicâldău poate semna cu noua echipă după EURO 2024

Alexandru Cicâldău poate semna cu noua echipă după EURO 2024. Un fost star de la Barcelona îl vrea pe român.

Alexandru Cicâldău poate ajunge la Eyupspor, o nou – promovată în prima ligă din Turcia. Cicâldău este dorit de Arda Turan, fostul star de la Galatasaray şi Barcelona.

Conform gsp.ro, Alexandru Cicâldău este dorit de Arda Turan să se alăture proiectului de la Eyupspor. Cicâldău ar urma să fie împtumutat de Galatasaray, echipă cu care are contract. Alexandru Cicâldău este cotat la 3 milioane de euro. În 2021, Mihai Rotaru îl vindea în Turcia pentru 6.5 milioane de euro. Patronul oltenilor recunoscuse că şi-ar dori să îl readucă în Bănie.

„Orice este posibil. Pe Cicâldău ni l-am dorit întotdeauna, l-am ofertat şi vara trecută, dar nu am putut să îl luăm. Ştie că la Craiova e iubit. Un mijlocaş de valoarea lui cred că ar rezolva foarte multe probleme”, a declarat Mihai Rotaru pentru sursa citată mai sus.

Reclamă
Recomandări
  • Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
  • Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    12:46

    EXCLUSIVCând intră buldozerele pe stadionul din Ştefan cel Mare. Momentul aşteptat de toţi fanii lui Dinamo

    12:36

    Începe lupta pentru Cupa Stanley! Care sunt echipele calificate în play-off-ul NHL și cum arată prima rundă

    12:32

    Reacţia antrenorului lui Zhejiang, după ce decizia fostului club al lui Aaron Boupendza a şocat pe toată lumea

    12:23

    Daniel Pancu, verdict în lupta la titlu înainte de FCSB – CFR Cluj: „E cam terminată”

    11:50

    Ce a spus Marius Şumudică despre posibilul transfer al lui Vladislav Blănuţă la Rapid

    11:28

    Octavian Popescu, taxat după revenirea pe teren la FCSB: „Acum nu mai joacă nici la UTA”

    1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 3 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 4 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 5 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 6 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls