Florin Niță semnează un nou contract cu Gaziantep! Și-a anunțat plecarea, dar s-a răzgândit înainte de EURO
De Alex Ioniță
Publicat: 5.06.2024, 17:11
Florin Niță semnează un nou contract cu Gaziantep! Portarul echipei naționale a decis să nu mai plece de la formația din Turcia, chiar dacă inițial a postat un mesaj prin care și-a luat rămas bun de la fani.
Contractul lui Niță cu fosta echipă a lui Marius Șumudică a expirat în această lună, însă oficialii echipei din Turcia doresc să îl păstreze și pentru sezonul viitor.
Florin Niță semnează un nou contract cu Gaziantep!
Astfel, potrivit informațiilor oferite de skorcanli.com.tr, conducerea lui Gaziantep i-a propus lui Florin Niță prelungirea contractului, iar românul ar fi acceptat fără să stea pe gânduri.
Cele două părți s-ar fi înțeles pentru un contract valabil pe încă două sezoane. Astfel, românul va apăra poarta lui Gaziantep până cel puțin în anul 2026.
În cariera sa, Florin Niță a mai jucat la: Concordia Chiajna, FCSB, Sparta Praga și Pardubice. În momentul de față, Niță se află în lotul echipei naționale pentru amicalele din luna iunie.
Portarul a fost titular în primul test, cu Bulgaria, încheiat cu scorul de 0-0. Pentru tricolori urmează meciul cu Liechtenstein, de pe 7 iunie, care va fi în direct pe Antena 1 și în AntenaPLAY.
Ce mesaj a transmis Florin Niță în urmă cu o săptămână
Gaziantep s-a salvat de retrogradare în ultima etapă din Turcia, după victoria în fața celor de la Pendikspor, scor 1-0. După meci, Florin Niță a anunțat că nu va mai continua la Gaziantep. Între timp însă, portarul s-a răzgândit.
„E momentul pentru mulţumiri! E momentul să spun: mulţumesc, Gaziantep!
Am petrecut un sezon fantastic la Gaziantep, am muncit, ne-am dăruit, ne-am încăpăţânat să credem în şansa noastră, iar la final ne-am atins obiectivul! Aşadar, vreau să le mulţumesc celor cu care am reuşit acest lucru împreună.
Le mulţumesc antrenorilor cu care am lucrat în acest sezon, Marius Şumudică, Selciuk Inan, Florin Tene şi Hakan Bolut. staff-ului medical, maseurilor, oamenilor din club, dar şi directorului sportiv şi preşedinţilor. Le mulţumesc colegilor pentru această călătorie minunată, cu urcuşuri şi coborâşuri, ca un roller coaster. Sunt mândru de ce am reuşit.
Iar la final, dar nu in ultimul rând, le mulţumesc din suflet fanilor Gaziantep, fără voi n-am fi reuşit nimic! Aţi fost magnifici! Aţi fost minunaţi! Aţi fost suporteri adevăraţi! Echipa vă merita, aşa cum şi voi meritaţi o echipă pe măsura dragostei voastre! Cu respect, Florin Niţă!”, a transmis Florin Niţă, pe reţelele de socializare.