Hristu Chiacu, acuze fără precedent la adresa lui Mircea Rednic: „Vezi că banii ăia trebuie…”

De Dan Roșu
Publicat: 27.07.2022, 15:09

Mircea Rednic, în timpul unui meci

Hristu Chiacu, acuze fără precedent la adresa lui Mircea Rednic

Mircea Rednic, în timpul unui meci / Hepta

Hristu Chiacu, acuze fără precedent la adresa lui Mircea Rednic! Jucătorul ajuns la 35 de ani susţine că Rednic nu l-ar fi folosit la Khazar Lankaran, în 2011, pentru că nu a împărţit cu el şi cu impresarii prima pe care o încasase la semnătură.

Reclamă

La începutul lui 2011, Dinamo îl trimitea pe Chiacu în Azerbaidjan, unde urma să fie antrenat de Mircea Rednic. „Puriul” e acuzat că i-ar fi cerut bani jucătorului. La finalul sezonului, cei doi au câştigat Cupa.

Reclamă

Hristu Chiacu, acuze fără precedent la adresa lui Mircea Rednic

„La Lankaran luai ceva bani la semnătură și trebuia să dai, să se împartă cu impresarii… Dar eu n-am dat. Am ajuns acolo, am mers la Baku și mi-a zis că trebuie să vorbim după meciul care urma, cu Neftchi.

Am jucat în acel meci, iar cu două zile înainte de următoarea partidă mă cheamă nea Mircea la el în cameră: «Băi, cum ești? Vezi că banii ăia trebuie…». «Păi, nea Mircea, eu asta am vorbit, asta am luat. Dacă joc, joc pe valoare». A răspuns: «Bine, treaba ta, vezi că nu joci acum». Și n-am jucat.

L-a băgat pe Pițurcă și au început ăia să râdă de el pe teren. Nu exagerez! Am intrat în minutul 80 și 3 minute mai târziu am înscris. Îți dai seama, apoi comentam pe acolo. În ziua următorului meci, în deplasare, vine să-mi spună iar: «Bă, tu faci pe aici ce vrei? N-ai făcut, n-ai dat…»”, a povestit Chiacu.

Îți dai seama, între ei trebuia să împartă. Cred că nea Mircea a luat milionul de euro atunci, la câte transferuri a făcut”, a spus Chiacu, citat de gsp.ro.

Hristu Chiacu, amintiri neplăcute cu Dan Petrescu

Chiacu a vorbit şi despre momentele tensionate de care a avut parte cu Dan Petrescu, în vara lui 2006, la Wisla Cracovia. „După ce am terminat contractul cu Național, am mers la Wisla în probe. Am plecat în cantonament, ei erau în Italia și am mers direct acolo.

Petrescu n-a spus nimic de mine, că mă vrea sau nu. Dar un fost jucător care devenise antrenor secund i-a spus că «neapărat trebuie să-l luăm pe ăsta». Experiența cu el a fost ciudată. Când a început campionatul, a început cu jigniri… cum e el. Nu eram obișnuit, eram destul de tânăr.

După meci, Petrescu îți reproșa că ai ratat, că nu știu ce… apoi te înjura. Aveam 19 ani. M-a înjurat de morți, iar de atunci s-a încheiat. Eu mi-am pierdut mama când aveam 5 ani. Am mers la el și i-am zis: «Până aici! De mine poți spune ce vrei, dar asta nu». Am avut un clinci destul de tare cu el.

După acel meci, după ce m-a înjurat, a și plecat. Am mers în cantonament la naționala de tineret, iar când m-am întors nu mai era acolo. I-am cerut să-și prezinte scuzele, dar nu a făcut-o”, a mai spus Chiacu.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:52

Obiectivul neaşteptat anunţat de Mirel Rădoi! Dezvăluirea făcută după meciul cu Dinamo: „Ne uităm în spate”

23:45

Mihai Rotaru a anunţat ce trebuie să facă Universitatea Craiova pentru a câştiga titlul

23:36

„E o presiune imensă!” De ce nu vorbeşte Alexandru Mitriţă despre titlu. A spus-o după meciul cu Dinamo

23:28

Armand Duplantis şi Simone Biles, sportivii anului la Premiile Laureus

23:23

Ionuţ Negoiţă, după ce a fost surprins alături de acţionarii lui Dinamo: „La anul, cu achiziţii, vom putea mai mult”

23:21

Ştefan Baiaram s-a dezlănţuit după victoria cu Dinamo: „Nu le-a dat nicio şansă” + Ce spune despre lupta la titlu

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 5 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 6 VIDEOAlex Mitriţă a semnat de faţă cu Mirel Rădoi! Imaginile care i-au surprins pe fanii Craioveis