Julian Alvarez, şase goluri într-un singur meci pentru River Plate. Vine la Manchester City pentru a-i face concurenţă lui Erling Haaland
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 26.05.2022, 10:07
Julian Alvarez a reuşit o performanţă uriaşă şi a înscris şase goluri într-un meci pentru River Plate. Atacantul cumpărat de Manchester City cu 23 de milioane de euro şi lăsat împrumut în Argentina a făcut show în victoria cu Alianza Lima, scor 8-1, din Copa Libertadores.
Atacantul lui River Plate a reuşit un hat-trick până la pauză. A marcat în minutele 15, 18 şi 41. Simona a mărit proporţiile scorului şi au urmat alte două goluri ale lui Alvarez (57, 83). A punctat şi Gomez pentru un succes istoric.
Julian Alvarez, şase goluri într-un singur meci pentru River Plate
Julian Alvarez este primul jucător care înscrie un hat-trick atât în prima repriză, cât şi în a doua, în cele mai importante competiţii (UEFA, AFC, CAF, CONCAF, CONMEBOL şi OFC).
Tânărul de 22 de ani a scris istorie la clubul care tocmai a împlinit 121 de ani. A reuşit ceea ce nu au putut nici Alfredo Di Stefano, Gonzalo Higuain şi Radamel Falcao. Este primul jucător care înscrie şase goluri, într-un meci oficial, pentru „Los Millonarios”.
Alvarez a stârnit amuzamentul coechipierilor după ce a plecat acasă cu două baloane. Imaginile cu el au devenit virale!
Sezonul viitor, Julian Alvarez va fi antrenat de Pep Guardiola la campioana din Premier League. Manchester City l-a transferat în vara anului trecut şi l-a văzut drept înlocuitorul perfect pentru un alt argentinian, Kun Aguero. Între timp, „cetăţenii” l-au adus şi pe Erling Haaland. Se anunţă o concurenţă spectaculoasă. Alvarez are, potrivit Transfermarkt, o cotă de piaţă de 23 de milioane de euro. Este de 6.5 ori mai mică decât cea a lui Haaland.
Erling Haaland câștigă un salariu uriaş la Manchester City
Erling Haaland va ajunge la Manchester City pe 1 iulie 2022 și va câștiga, în 10 minute, salariul mediu net lunar din România. Adică 770 de euro sau aproximativ 3800 de lei. Lunar, campioana Angliei îi va oferi 3,3 milioane de euro și îl va „propulsa” în TOP 5 al celor mai bine plătiți jucători din lume.
Haaland se va îmbogăți după transferul anului în lumea fotbalului, de la Borussia Dortmund la Manchester City. Clubul de pe Etihad a anunțat astăzi oficial mutarea de „5 stele”.
Starul norvegian, în vârstă de 21 de ani, va câștiga o avere la noua echipă. Haaland va încasa un salariu astronomic, în valoare de peste 3,3 milioane de euro pe lună. Adică 111.111 de euro pe zi, 4.629 de euro pe oră… și 77 de euro pe minut.
Făcând o comparație cu veniturile din România, atacantul nordic va primi într-un interval de 10 minute salariul mediu din țara noastră. Salariul mediu net din România, din luna februarie a anului 2022, a urcat la 3.712 lei. Aceeași sumă o va încasa și Haaland din partea șeicilor de la City la fiecare cele 10 minute petrecute la liderul din Premier League.
Marele anunț al transferului lui Haaland a fost făcut inițial de expertul în mercato Fabrizio Romano. Jurnalistul italian a dezvăluit că atacantul Borussiei Dortmund a trecut cu brio vizita medicală, iar mutarea este ca și făcută.
„Erling Haaland a trecut astăzi testele medicale ca noul jucător de la Manchester City, dar s-a întors la Dortmund. Va fi OFICIAL săptămâna aceasta.
Man City i-a informat pe șefii BVB că va activa clauza de reziliere a jucătorului (mai aproape de 60 de milioane de euro decât de 75 de milioane de euro) în câteva ore.”, a scris Fabrizio Romano, pe contul de Twitter.
- Julian Alvarez, şase goluri într-un singur meci pentru River Plate
- Bosnia – România (7 iunie, 21:45, Antena 1) şi România – Finlanda (11 iunie, 21:45, Antena 1)
- Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
- Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00