Astra Giurgiu, de la campioană în Liga 1, la dezastru total: „Este sfârșitul fenomenului! Ioan Niculae nu mai bagă bani în fotbal!”
De Antena Sport
Publicat: 20.10.2022, 14:06
Astra Giurgiu a ajuns de la campioană în Liga 1 la dezastru total. Fosta campioană a României se va desfiinţa, iar Dinu Gheorghe, fostul conducător al giurgiuvenilor, anunţă că Ioan Niculae nu va mai investi niciun leu la echipă.
Astra evolua în Liga a 3-a, iar în acest sezon a suferit umilinţă după umilinţă. Ultima partidă a giurgiuvenilor a durat doar 47 de minute. Pucioasa conducea la pauză cu 12-0!
Astra Giurgiu, de la campioană în Liga 1, la dezastru total
„Eu cred că este sfârșitul fenomenului Astra Giurgiu, pentru că acest club a fost un fenomen în fotbalul românesc. De la început până acum, când, din păcate, consider că este finalul. Nu îl văd pe domnul Niculae revenind să investească în fotbalul de mare performanță.
Dumnealui are probleme mult mai mari și nu cred că îi mai stă mintea acum la sport. E mare păcat ceea ce se întâmplă. Desființarea clubului nu cred că va fi urmată de revenirea în sportul de elită”, a declarat Dinu Gheorghe, potrivit prosport.ro.
EXCLUSIV | Dezvăluiri uluitoare despre Astra Giurgiu
Robert Riza, fostul jucător de la Astra Giurgiu, a fost invitat la AS.ro LIVE. Tânărul fotbalist a făcut dezvăluiri uluitoare despre situația în care a ajuns fosta campioană a României din sezonul 2015-2016.
Camera Națională de Soluționare a Litigiilor l-a declarat liber de contract pe Robert Riza, după ce Astra Giurgiu, ultima sa echipă, nu l-a plătit timp de 6 luni.
”Noi nu am făcut cantonament, nimic. Au rămas 7 jucători de la echipa mare. Toți cei tineri au rămas. Patru au plecat până la urmă și am rămas 3. Ne băteau echipele de Liga 4. Nu aveam echipă, nu știam cu cine o să jucăm. Erau salarii de 500 de euro. Știam că nu o să mai luăm bani.
Făceam tot. Nu mai venea nimeni, dacă nu le dădeau banii… La stadion aveam bucătăria, dar nu mâncam nimic. Își făceau băieții singuri de mâncare. Mai venea lumea când făceam grătar”, a dezvăluit Robert Riza, în exclusivitate, la AS.ro LIVE.
Ioan Niculae, prejudiciu de aproape 12 milioane de lei
Datoriile financiare ale Astrei sunt uriașe, de aproximativ 20 de milioane de euro. Din cauza problemelor cu banii, clubul patronat de Ioan Niculae a fost penalizat cu 20 de puncte sezonul trecut.
Odată cu retragerea din Liga 2, Astra Giurgiu e foarte aproape de faliment. În urmă cu șase ani, clubul de la Sudul țării era campioana României și juca în grupele Europa League.
Patronul Ioan Niculae a fost arestat în februarie 2021 pentru a doua oară. El a primit o condamnare de cinci ani, cu executare, în dosarul Interagro. În plus, după eliberare, el nu va avea dreptul să fie acționar, asociat sau administrator al unei societăţi comerciale timp de 3 ani.
- Astra Giurgiu, de la campioană în Liga 1, la dezastru total
- Anunţul făcut de Dinu Gheorghe
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY