"E o pierdere, FCSB e mai slabă acolo!" Detaliul de care poate profita Dinamo în derby. Duckadam e, însă, ferm: "FCSB e favorită şi la titlu"
De Antena Sport
Publicat: 2.02.2021, 20:36
FCSB este considerată mare favorită în derby, atât din punct de vedere al formei sportive, cât şi din punct de vedere financiar. Gigi Becali a dat o adevărată lovitură prin transferul lui Dennis Man la Parma pentru suma de 13 milioane de euro.
Fost jucător la Dinamo, Ciprian Marica, e de părere că dinamoviştii pot profita de absenţa lui Dennis Man din echipa rivalilor.
„E adevărat, e o pierdere fantastică. Se crease acolo un nucleu cu Man, Coman şi Tănase. E clar că o dată cu pierderea lui Man, FCSB e mai slabă, mai vulnerabilă puţin în zona aia. Se simte absenţa lui Man, însă au jucători care pot face faţă. Era normal la o aşa sumă de transfer şi un aşa tren, atât Man, cât şi FCSB trebuiau să îl prindă„, a spus Ciprian Marica.
Pe de altă parte, Helmut Duckadam e de părere că există destul de multe soluţii la FCSB pentru a-l înlocui pe Dennis Man.
„Mă bucur că domnul Becali a reuşit să închidă gura la mulţi, inclusiv mie. Nici eu nu am crezut că pleacă pe 13 milioane în perioada asta de pandemie„, a spus şi Helmut Duckadam.
Dinamo – FCSB | Duckadam o consideră pe FCSB favorită la titlu
Duckadam merge pe mâna echipei lui Gigi Becali nu doar în derby, ci şi în acest sezon.
„FCSB, la ora actuală, cred că e favorită şi la titlu. Dinamo întotdeauna, şi în perioade mai rele, a făcut rezultate bune cu FCSB-ul. Favorită este FCSB-ul, e o echipă în formă la ora actuală, cu jucători foarte buni, deci sper să fie un joc frumos, cred că va câştiga FCSB„, a mai spus Duckadam.
La rândul său, Ciprian Marica mizează pe dorinţa jucătorilor de la Dinamo.
„E dificil ce se întâmplă la Dinamo. Ceea ce m-a bucurat după meciul pierdut de la Botoşani e că am văzut o reacţie a jucătorilor, au strâns rândurile. Presupun că au moral bun, până la urmă, indiferent de situaţia în care este clubul, jucătorii trebuie să iasă la rampă. Ar trebui să dea totul pe teren şi să facă o figură frumoasă„, a mai spus şi Marica.
Dinamo – FCSB | Dinamoviştii au cerut control anti-doping pentru rivali
Dinamo face tot posibilul să o încurce pe rivala FCSB în meciul de miercuri. Oficialii din Ştefan cel Mare au cerut control anti-doping.
Astfel, dinamoviştii vor să pună presiune pe rivali, care, de la revenirea lui Thomas Neubert ca preparator fizic.
Thomas Neubert a venit prima dată la FCSB în 2012 şi a fost unul dintre cei mai importanți oameni din ultimii 10 ani de la echipa lui Gigi Becali. Preparatorul fizic german a venit în România cu noi metode de pregătire.
Tommy a reușit astfel să-i impresioneze pe jucători și să facă performanțe cu roş-albaştrii. Două titluri, o Cupă a Ligii şi o Supercupă a cucerit Neubert, alături de Laurenţiu Reghecampf, la echipa lui Becali.
- Dinamo - FCSB va fi miercuri, de la 20.45, live text pe AS.ro
- Punctul slab al celor de la FCSB
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY