Gigi Becali îşi betonează apărarea! Decizia luată de patronul de la FCSB. „Avem timp să stăm și la discuții”
De Dan Roșu
Publicat: 22.02.2022, 13:17
„Sunt mulțumit de el, deși cineva îmi spunea să nu îl iau că nu mai poate după ce a terminat cu CFR Cluj. Ba poate, tată! La 37 de ani e cel mai bun om al meu din apărare.
Gigi Becali îi prelungeşte contractul lui Paulo Vinicius, la FCSB
Nu mă intersează că face 38 de ani la vară, dacă va juca tot așa eu sunt mulțumit. Teixeira până la ce vârstă a jucat la noi? Nu până la 38? Păi vedeți! Însă, nu mă grăbește nimeni să îl pun acum pe Vinicius să semneze prelungirea de contract. Avem timp să stăm și la discuții!”, a spus Becali, citat de prosport.ro.
Vinicius s-a impus fără probleme în apărarea celor de la FCSB. El a adunat 22 de meciuri în Liga 1, în acest sezon, şi a marcat două goluri. El şi-a trecut în cont şi un assist.
Gigi Becali a anunţat că vrea un nou transfer la FCSB
Pe lângă prelungirea contractului lui Vinicius, Gigi Becali e tentat să îl aducă la FCSB şi pe Ionuț Burnea, fundaşul de 29 de ani de la Mioveni, cotat la 150.000 de euro. Gigi i-a găsit deja postul la vicecampioană: îl transformă din fundaş stânga în stopper.
„L-aș lua numai să dea cu capul (n.r. – Radu Drăgușin). De aia am luat țepe la fundașii centrali, că eu mă gândesc că e înalt și dă cu capul, cum era Szukala. Uite, mi-a plăcut acum fundașul central de la Mioveni. Unul înalt, român, am uitat cum îl cheamă.
Gigi Becali îl vrea pe Ionuţ Burnea la FCSB
Are și nume reprezentativ românesc. Burnea, da, bravo! Joacă în stânga? O să-l luăm și-l facem fundaș central! Merge și atacant dacă e înalt și dă cu capul. Eu tot m-am gândit să-l băgăm pe Malcom atacant, dar nu vor ei.
Așa m-am gândit eu, dar mi-au zis că ne facem de râs. El e cel mai bun închizător din România (n.r. – Malcom Edjouma). Până la urmă o să iau doi baschetbaliști să dea cu capul”, a spus Gigi Becali.
Burnea a disputat 20 de meciuri pentru Mioveni, în acest sezon şi e cotat la 150.000 de euro.
- Gigi Becali i-a decis soarta lui Paulo Vinicius
- Fundaşul de 37 de ani are contract cu FCSB până la finalul sezonului
- PAOK - Panathinaikos e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
- Boavista - Sporting e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 22:30