Mircea Rednic a bătut palma cu Iuliu Mureşan şi revine pe bancă. Când îşi începe al cincilea mandat pe banca lui Dinamo şi ce salariu va avea!

Publicat: 27.09.2021, 17:21.

Mircea Rednic a fost demis

Mircea Rednic a fost demis de la Dinamo

Profimediaimages

Potrivit fanatik.ro, Rednic s-a înţeles cu Iuliu Mureşan şi va veni încă de acum la echipă. Debutul îl va avea abia la meciul de sâmbătă, cu UTA Arad. În această seară, împotriva Universităţii Craiova, „câinii” vor fi conduşi de la margine de antrenorul interimar Sorin Colceag. Contractul lui Dario Bonetti a fost deja reziliat unilateral.

Reclamă

Mircea Rednic vine să o salveze pe Dinamo de la retrogradare

Rednic urmează să aibă un salariu lunar de 10.000 de euro şi va semna un contract valabil până în 2023, anunţă sursa citată. Mai mult, a primit acceptul conducerii că va avea libertate totală la transferuri!

Reclamă

Am avut un motiv foarte bine întemeiat, am așteptat să se rezolve amiabil problema pe care o aveam cu domnul Bonetti, iar cum acest lucru nu s-a întâmplat… Noi i-am trimis o propunere de reziliere, pe care nu a semnat-o, iar dumnealui nu a mai avut niciun fel de discuție cu noi, decât prin intermediul avocaților. El a fost plătit la zi înainte de a trimite această propunere.

Nu știu care a fost situația cu boala, dar cert este că s-a așteptat o terminare amiabilă a acestui contract. Această reziliere nu s-a întâmplat, astfel că după înfrângerea rușinoasă cu FCSB s-a ajuns aici.

Domnul Bonetti are dreptul să conteste această decizie în instanță. În pole-position pentru postul de antrenor se află domnul Rednic, dar până la pauză internațională ar putea rămâne antrenor interimar domnul Colceag. Eu nu particip la discuțiile de natură tehnic, nu aleg jucătorii și antrenorii, doar alegem pachete care țin de contract. Ne asigurăm că totul este în regulă acolo, nu intervenim în decizii de natură sportivă„, a spus Răzvan Zăvăleanu la digisport.ro.

Mircea Rednic: „Vin la Dinamo oricât de greu ar fi!”

Mircea Rednic a anunțat că este dispus să revină la Dinamo, indiferent de situația delicată traversată de club.

Am fost la discuții cu Badea, dar încă situația lui Bonetti este neclară, Dinamo are antrenor! Când nu va mai fi nimeni pe bancă și situația se va clarifica, i-am spus și lui Badea că vin la Dinamo oricât de greu ar fi”, a declarat Mircea Rednic pentru sporttotalfm.ro.

Şase înfrângeri la rând are Dinamo în Liga 1. „Câinii” au numai şase puncte după primele nouă etape şi ocupă penultimul loc.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
13:08

Ronnie O’Sullivan – Ali Carter, în primul tur de la Campionatul Mondial. Tabloul complet de la Crucible

12:46

EXCLUSIVCând intră buldozerele pe stadionul din Ştefan cel Mare. Momentul aşteptat de toţi fanii lui Dinamo

12:36

Începe lupta pentru Cupa Stanley! Care sunt echipele calificate în play-off-ul NHL și cum arată prima rundă

12:32

Reacţia antrenorului lui Zhejiang, după ce decizia fostului club al lui Aaron Boupendza a şocat pe toată lumea

12:23

Daniel Pancu, verdict în lupta la titlu înainte de FCSB – CFR Cluj: „E cam terminată”

11:50

Ce a spus Marius Şumudică despre posibilul transfer al lui Vladislav Blănuţă la Rapid

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 3 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 4 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 5 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 6 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls