Mircea Rednic a dat verdictul: „Asta e Craiova veche, cea la care am antrenat”. „Puriul” aprinde Oltenia înaintea confruntării cu oltenii lui Eugen Trică

De Gabriel Zamfirescu
Publicat: 25.11.2021, 17:00

Mircea Rednic, verdict în privinţa Universităţii Craiova

Mircea Rednic, verdict în privinţa Universităţii Craiova

Profimediaimages

Dinamo – FC U Craiova 1948 este un adevărat derby pentru evitarea retrogradării. Meciul acesta deschide a doua etapă a returului sezonului regulat, iar Mircea Rednic a atins un subiect extrem de sensibil.

Reclamă

Mircea Rednic a dat verdictul

Antrenorul echipei din Ştefan cel Mare spune că FC U Craiova 1948 este adevărata continuatoare a vechii echipe Universitatea Craiova. Mai mult, Rednic spune că le respectă pe ambele Craiove, dar a dat verdictul. „Pentru mine, este Craiova veche, Craiova la care am antrenat. Eu nu vreau să iasă discuţii, dar asta e clar. Eu am tot respectul pentru ambele echipe, dar după părerea mea echipa lui Mititelu este adevărata Craiova. Au adus foarte mulţi jucători, au schimbat şi antrenorul şi au nevoie de puncte ca şi noi. E clar că va fi un meci greu pentru ambele echipe … plus rivalitatea dintre cele două echipe. Meciul ăsta este foarte important, dar ne-am pregătit foarte bine”, a spus Mircea Rednic, la conferința de presă dinaintea meciului cu noua şi vechea echipă pregătită de către Eugen Trică.

Dinamo şi FC U Craiova 1948, situaţii dificile

Adversarele de vineri au o situaţie complicată în clasamentul Ligii 1. Dinamo e penultima în clasament, după 16 etape, cu doar 8 puncte acumulate. De partea cealaltă, oltenii lui Eugen Trică se află pe o poziţie mai sus, cu 14 puncte. Mircea Rednic a antrenat Universitatea Craiova în sezonul 2004-2005, dar a plecat în iarnă. La finalul acelui sezon, Ştiinţa a retrogradat în liga secundă, fiind prima retrogradare din istorie pentru echipa olteană. U Craiova 1948 și Universitatea Craiova sunt rivalele din Bănie. U Craiova 1948 a promovat în acest sezon în Liga 1.

 

Reclamă
Recomandări

Care va fi finala UEFA Champions League?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
22:16 VIDEOProgramul complet al F1 Academy™ de la Miami! Abbi Pulling, pe primul loc în a doua sesiune de antrenamente, live în AntenaPLAY 21:59 Farul – Sepsi 1-4! Umilință uriașă pentru echipa lui Gică Hagi! Safranko a făcut spectacol la Ovidiu 21:29 România – Japonia LIVE VIDEO în AntenaPLAY (13:30). Ultimul meci de la Campionatul Mondial de hochei pentru tricolori 21:27 OFICIAL! Edi Iordănescu poate convoca 26 de jucători pentru EURO 2024. Decizia luată de UEFA 21:08 Scandări xenofobe și decizii controversate la Farul – Sepsi! Fanii au „luat foc” după hattrick-ul lui Safranko 21:01 FotoMihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare pentru ea!” 20:52 FotoCum a fost surprins Gică Hagi după ce Pavol Safranko a marcat un hattrick în prima repriză din Farul – Sepsi 20:28 „Îi vei lua locul lui Daniel Niculae la Rapid?” Dani Coman a dat cărțile pe față! Răspunsul a uimit pe toată lumea 20:12 VideoOlaru a primit cel mai emoţionant mesaj de la mama sa: „Am o latură mai sensibilă!” Anunţ uriaş: „Vreau titlul şi anul viitor” 19:49 „E o problemă! Sunt trist!” Daniel Pancu, verdict despre situația de la Rapid! Ce a spus despre comunicatul lui Dan Șucu Vezi toate știrile

Calendarul fazelor lunii în mai 2024. Luna Plină pică în zodia Săgetător

5 zodii ale căror relații se confruntă cu o transformare semnificativă până la sfârșitul lunii mai 2024

Citește și