Kylian Mbappe a fost criticat de Miodrag Belodedici. Acesta nu ţine neapărat să-l vadă pe starul lui PSG la Bucureşti, pentru că este dezamăgit de el.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Kylian Mbappe, criticat de Miodrag Belodedici

„L-am văzut de multe ori pe Mbappe. Nu prea mi-a plăcut ce am văzut. (…) Eu nu aştept pe nimeni. Să vină vecinii, să vină Ungaria”, a spus Belodedici.

Ambasador pentru Euro 2020, Belodedici era să rateze startul meciului dintre Ucraina şi Austria de pe Arena Naţională din cauza reporterilor care l-au luat la întrebări.

„Pe noi nu ne interersează rezultatul, doar spectacolul dinainte de meci, să vedem cum au pregătit”, a mai spus Belodedici.

Dorinel Munteanu are o favorită clară. Vrea ca Germania să joace în optimi la Bucureşti.

„Să ieşim bine ca oraş gazdă şi ca ţară organizatoare. Ăsta e obiectivul nostru”, a spus Munteanu.

Dan Petrescu, despre Euro 2020: „Cred că va câştiga Italia”

Dan Petrescu ştie deja cine are cele mai mari şanse la câştigarea trofeului. „Mi-a plăcut cel mai mult de favorita mea, Italia. Cred că ei vor câştiga”, a spus „Bursucul”, care a jucat în Italia la Foggia.

Petrescu a încercat să stea departe de scadalul locurilor VIP, care nu au fost de ajuns şi pentu Generaţia de Aur.

„Voi sta pe scaun”, a glumit Petrescu înainte de Ucraina – Austria.

„Locul generaţiei noastre e undeva mai sus decât unde am fost repartizaţi. Ar fi trebuit să stăm şi noi la oficială”, a spus în schimb Dorinel Munteanu.