Andrei Burcă, fericit după Petrolul – CFR Cluj 2-5: „Este o victorie meritată!” + Ce a spus Mario Camora

De Cosmin Olteanu
Publicat: 27.02.2023, 23:56

Andrei Burcă

Andrei Burcă, fericit după Petrolul - CFR Cluj 2-5

Andrei Burcă / Profimedia

Andrei Burcă s-a declarat fericit după Petrolul – CFR Cluj 2-5! Stoperul campioanei României a vorbit despre victoria spectaculoasă pe care echipa sa a obținut-o în etapa a 27-a a Ligii 1. În prezent, CFR Cluj ocupă locul 2 din Liga 1, cu 56 de puncte obținute după 27 de meciuri jucate.

Reclamă

În următoarea partidă de campionat, CFR Cluj o va întâlni, acasă, pe UTA Arad. Meciul este programat joi, de la ora 17:00.

Reclamă

Andrei Burcă, fericit după Petrolul – CFR Cluj 2-5

Andrei Burcă susține că victoria obținută de CFR Cluj a fost meritată și că este cu gândul la următoarea partidă, cea cu UTA Arad.

„«Mister» asta își dorește (n.r. să câștige cu 1-0). Noi am venit cu gândul să plecăm cu toate cele trei puncte. La sfârșitul zilei, asta contează, că ne-am apropiat de cei de la Farul.

Consider că este o victorie meritată, am avut foarte multe ocazii. Mi-am dat puțin glezna peste cap, dar nu e problemă. Acum mergem acasă să ne odihnim, mâine la fel, pentru că ne așteaptă o partidă dificilă cu cei de la UTA.

Noi trebuie să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut și să luăm cele trei puncte”, a declarat Andrei Burcă, la finalul partidei cu Petrolul.

Mario Camora: „Era important să câștigăm!”

„Era important, pentru noi, să câștigăm. Știam că nu o să fie ușor. Astăzi, suntem bucuroși. Noi am vorbit, la pauză, că este important să căutam golul doi. S-a văzut și în prima repriză că au avut două contraatacuri periculoase.

Păcat că am primit două goluri, dar asta este. Este și din cauza oboselii”, a spus și Mario Camora.

Ciprian Deac le dă peste nas contestatarilor după Petrolul – CFR Cluj 2-5

Ciprian Deac, veteranul celor de la CFR Cluj, a avut un mesaj pentru cei care consideră că este prea bătrân, după victoria spectaculoasă obținută în fața Petrolului.

„Sincer, când am ajuns la stadion și am văzut terenul, mi-a fost frică. E bine că am marcat. Nu mi-am propus niciodată să dau un anumit număr de goluri sau de pase.

Încerc să-mi ajut echipa. Mai degrabă sunt un muncitor, decăt un jucător care cântă la pian. Nu avem un Messi în echipă, cred că noi formăm o echipă.

După cum vedeți și dumneavoastră, aici, după o înfrângere, parcă s-a terminat totul. Se mai întâmplă și accidente. E bine că nu a fost un scor la limită sau să influențeze. La 5-2, nu cred că mai putem vorbi de arbitraj.

Nu putem zice că suntem o echipă care ne apărăm, din moment ce avem foarte multe goluri marcate. Avem o echipă matură, care, dacă marchează, încearcă să conserve rezultatul.

De trei ani, tot asta aud din tribună, numai: «Pensionarule! Lasă-te!». Sunt obișnuit, dar sunt primul care voi ridica mâna când voi simți ca nu mai pot”, a declarat Ciprian Deac, la finalul partidei cu Petrolul, pentru digisport.ro.

Momente de confuzie în Petrolul – CFR Cluj

În minutul 50 al partidei Petrolul – CFR Cluj, la scorul de 1-0 pentru oaspeți, Daniel Birligea a înscris un gol din cădere, în urma unei faze fixe. Deși „centralul” Găman a dictat, inițial, gol valabil, VAR-ul a intervenit.

După patru minute de consultări, arbitrii din camera VAR l-au chemat pe George Găman să revadă faza. Într-un final, „centralul” a hotărât să-și păstreze decizia, astfel că CFR Cluj și-a majorat avantajul la 2-0.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
12:36

„Nu vreau să stau numai la Liga 2” Daniel Oprița poate pleca de la Steaua! Condiția pusă pentru a rămâne la echipă

12:27

VideoTop 10 dunkuri din sezonul regulat 2024-2025 din NBA

11:31

Elias Charalambous, fără Daniel Bîrligea în FCSB – CFR Cluj! Reacţia antrenorului roş-albaştrilor

11:31

Elias Charalambous a crezut că Manchester United a câştigat 5-4 la penalty-uri. „Am adormit şi am văzut pe telefon”

11:09

Italienii, impresionaţi de impactul lui Cristi Chivu la Parma: „Situaţia era tragică!”

11:07

Paulo Fonseca, după Manchester United – Lyon 5-4: „Am sărbătorit 4-2 când mai era timp de joc”

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 3 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 6 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas