Dan Petrescu a fost suspendat două etape după criza de nervi de la meciul cu Unirea Slobozia

Valentin Pîrcălabu Publicat: 14 august 2024, 16:30

Comentarii
Dan Petrescu a fost suspendat două etape după criza de nervi de la meciul cu Unirea Slobozia

Dan Petrescu, în timpul unui meci/ Profimedia Images

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Dan Petrescu a fost suspendat două etape după criza de nervi de la meciul cu Unirea Slobozia. Decizia a fost anuţat de Comisia de Disciplină.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Dan Petrescu a fost eliminat la finalul primei reprize a partidei pe care CFR Cluj a câştigat-o cu 3-0 în faţa Unirii Slobozia. Petrescu a fost eliminat pentru proteste, la o fază în care se analiza golul marcat de cei din Slobozia.

Dan Petrescu a fost suspendat două etape după criza de nervi de la meciul cu Unirea Slobozia

Astfel, Dan Petrescu a primit o suspendare de două etape şi o amendă de 320 de lei. Astfel, Dan Petrescu nu va putea sta pe bancă la următoarele două partide. La finalul partidei cu Unirea Slobozia, Dan Petrescu a spus că arbitrul de rezervă a stat cu ochii numai pe el.

„Sunt dezamăgit puţin de eliminare. În Europa şi unde am antrenat nu prea am fost eliminat, doar în România mă elimină. Arbitrul de rezervă a stat numai cu ochii pe banca noastră. Nu am înţeles atitudinea celui de-al patrulea arbitru, avea atitudinea asta de la început, stă doar pe capul meu.

A dat două goluri la al doilea meci, e bine pentru el. Trebuie să rămână liniştit, umil, să nu creadă acum că e cel mai bun jucător din lume. A dat două goluri clasă, se vede că are clasă. Merită felicitări pentru cele două goluri. Trebuie să rămână liniștit dacă vrea să ajungă un jucător mare. Trebuie să aibă meciuri în picioare”, a spus Dan Petrescu la digisport.ro.

Reclamă
Reclamă

Ce s-a întâmplat, de fapt, în momentul eliminării lui Dan Petrescu

Cristi Balaj a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, în momentul eliminării lui Dan Petrescu. Preşedintele de la CFR Cluj a spus totul despre momentul în care „Bursucul” a fost trimis în tribune, la meciul cu Unirea Slobozia.

Balaj consideră că arbitrul ar fi putut trece peste comentariul lui Dan Petrescu, recunoscând însă faptul că „Bursucul” ar fi putut să fie eliminat şi în alte partide.

„Am urmărit faultul, am cerut reluările și consider că trebuia să intervină. Dacă a fost o fază interpretabilă pentru arbitri, trebuie să ia în considerare că un antrenor are trăirile lui. Primul cartonaș galben a fost acordat corect, pentru că am văzut ce gesturi avea.

Reclamă

După ce a fost avertizat, când golul a fost anulat pe motiv de offside nu au ajuns să treacă și la urmărirea fazei, dacă a fost sau nu fault premergător golului. S-a analizat doar offside-ul și a fost suficient pentru anularea golului.

Am înțeles că Dan Petrescu s-a dus la el și i-a spus că s-a făcut dreptate, pentru că a fost offside. Dacă arbitrul de rezervă are această sensibilitate, nu acceptă asemenea trăiri și a considerat că trebuie să fie eliminat înseamnă că nu are ce să caute la fotbal, este mult sub nivelul de înțelegere al unor asemenea manifestări.

Am discutat cu el acest subiect, este important că a conștientizat că uneori depășește anumite limite și obligă arbitri să ia măsuri. A acceptat faptul că în alte partide trebuia să fie eliminat, a recunoscut acest lucru”, a declarat Cristi Balaj, conform fanatik.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Va câştiga Dinamo primul titlu de campioană a Ligii 1 după 20 de ani?
Loading ... Loading ...
Citește și:
20:38

VideoJurnal Antena Sport | În drum spre titlu

20:35

VideoJurnal Antena Sport | Cântă şi încântă

20:29

VideoJurnal Antena Sport | Topiți la Asia Express

20:29

VideoJurnal Antena Sport | Revanşa lui Hagi

20:26

VideoJurnal Antena Sport | Oltenii la careu

20:23

LIVE TEXTUniversitatea Craiova – U Cluj 0-0, ACUM. Oltenii caută victoria fără Ştefan Baiaram

1 Gică Hagi a anunțat lista convocărilor preliminare pentru debutul din Liga Națiunilor. Surprize mari din partea ”Regelui” 2 Antrenorul român pe care Gigi Becali l-a sunat pentru a-l înlocui pe Marius Baciu: „Scandal mare” 3 Gigi Becali a dat OK-ul! Octavian Popescu pleacă de la FCSB: „Mâine i-l dau și gata!” 4 Lovitură de teatru la FCSB! Gigi Becali a ales noul antrenor, în locul lui Baciu: „Îmi zice lumea să-l iau că e bun!” 5 Reacția lui Russell după ce a pierdut cursa în fața lui Antonelli: „Când au auzit că a urcat pe 5…” 6 Răsturnare de situaţie: ce se întâmplă cu Octavian Popescu, după ce Gigi Becali i-a anunţat plecarea de la FCSB
Citește și