Dan Şucu a bătut palma cu noul antrenor al Rapidului! Când va fi făcut anunţul oficial. Lovitură de proporţii dată de giuleşteni
Publicat: 13.05.2024, 21:24.
Dan Şucu a bătut palma cu noul antrenor al Rapidului şi va da o lovitură de proporţii. Milionarul român nu s-a înţeles cu Mircea Lucescu, dar va aduce un alt tehnician titrat. Legenda lui Celtic, Neil Lennon, îl va înlocui pe „interimarul” Bogdan Lobonţ.
În vârstă de 52 de ani, Lennon este liber de contract din 2020, când s-a despărţit de Omonia Nicosia. El ar fi purtat negocieri cu Dan Şucu în Grecia şi în cele din urmă a ajuns la un acord pentru a veni pe banca ultimei clasate din play-off.
Dan Şucu a bătut palma cu noul antrenor al Rapidului
Potrivit sport.ro, Lennon va fi numit la conducerea Rapidului după derby-ul cu FCSB care va fi duminică, de la ora 21:00. Acesta este aşteptat în România pentru a fi prezentat jucătorilor.
Dan Şucu i-a mai avut pe listă pe Mircea Lucescu, Marius Şumudică şi Marius Măldărăşanu. A decis totuşi să meargă pe mâna unui antrenor străin.
Marius Şumudică s-a întâlnit în urmă cu o săptămâna cu Dan Şucu însă, ulterior, acţionarul majoritar de la Rapid l-a sunat pe „Şumi” pentru a-i transmite că nu el este alesul.
„S-a terminat orice poveste, a fost un telefon scurt. A durat 30 de secunde, nici nu am avut timp să vorbesc. S-a ținut de promisiune, m-a sunat după o săptămână și mi-a spus că deși impresia a fost ok, tinde să meargă pe un antrenor străin.
Nu știu ce să zic dacă Dan Șucu mă va suna peste o săptămână. Rapid va rămâne mereu în sufletul meu. Dacă mă întrebi acum, după ce eu n-am avut sărbători pascale și am așteptat cu sufletul la gură, nu se mai pune problema unei colaborări!„, a declarat Marius Şumudică, conform primasport.ro.
Cine este Neil Lennon, antrenorul care ar urma să fie numit la Rapid
Neil Lennon are un CV important în fotbalul european. Acesta a reușit să cucerească 5 titluri, 4 Cupe ale Scoției și o Cupă a Ligii cu Celtic. În cariera sa le-a pregătit pe: Celtic, Bolton, Hibernian și Omonia Nicosia. Alături de formația din Cipru a reușit să câștige o cupă.
De asemenea, Lennon a avut și o carieră de fotbalist cel puțin interesantă. A fost format la juniorii lui Manchester City, iar apoi a plecat la Crewe Alexandra, în anul 1990.
A urmat apoi o experiență de 4 ani la Leicester, iar, în anul 2000 a fost cumpărat de Celtic în schimbul sumei de 8,63 milioane de euro.
A jucat 7 ani pentru formația din Scoția, iar apoi a mai fost legitimat la Nottingham Forest și Wycombe, echipă de la care s-a retras în anul 2008.