Eric de Oliveira a semnat cu Farul Constanța: „Este o experiență nouă!”
De Cosmin Olteanu
Publicat: 28.02.2023, 17:40
Eric de Oliveira a semnat cu Farul Constanța! Formația de la malul mării a anunțat, printr-un comunicat oficial, că Eric se va alătura staff-ului tehnic. În prezent, Farul se află pe primul loc din Liga 1, cu 58 de puncte obținute după 27 de meciuri jucate.
Eric de Oliveira s-a retras din cariera de fotbalist, în vara lui 2021, de la Gaz Metan.
Eric de Oliveira a semnat cu Farul Constanța
Eric de Oliveira a revenit la Farul Constanța. Acesta va face parte din staff-ul tehnic, condus de Gică Hagi.
„Este o experiență nouă, dar alături de oameni care au făcut mereu performanță. Mi-am dorit mult să simt din nou aceeași emoție ca atunci când eram jucător și sunt convins că am făcut cea mai bună alegere
Pentru mine, e o plăcere și o onoare să fiu aici încă o dată, unde m-am simțit și să simt acasă mereu. În perioada în care am jucat aici, am dat tot ce am avut mai bun pentru a ajuta clubul. Evident că mi-am lăsat ușa deschisă când am plecat de aici, cred că asta este recunoașterea pentru ceea ce am făcut aici. Mă bucur foarte mult. N-am stat pe gânduri, am acceptat. Cred că această provocare o să-mi facă bine. Știind ce trebuie să fac, cred că o să-mi fie ușor. Eu mereu m-am adaptat la orice. Am vorbit cu «Mister» aseară și am toată susținerea din partea lui”, a declarat Eric de Oliveira, pentru Farul Constanța TV.
Eric de Oliveira, mărturisiri cu ochii în lacrimi
Recent, Eric de Oliveira a făcut mărturisiri cu ochii în lacrimi. Cel mai bun marcator din istoria campionatului României are grave probleme de sănătate.
„Toată lumea îl știe pe Eric zâmbitor, dar e greu să mai fiu Eric de acum ceva vreme. Offf, s-au acumulat multe. Am intrat într-o depresie! Din cauza modului în care m-am lăsat de fotbal. Am fost surprins…
Mă așteptam să merg la doctor și apoi să revin la fotbal, însă n-a fost așa. Un medic mi-a pus un stent la picior și din momentul ăla eu n-am mai putut să joc! A fost finalul. Acum, de exemplu, nu pot să fac nici măcar 50 de metri pentru că mă dor picioarele, se umflă. Când mi-am dat seama că nu voi mai putea juca fotbal am intrat în depresie!
Doar familia mă poate ajuta să ies din depresie! Familia a fost pilonul principal care m-a ținut… Soția mea a suferit foarte mult în această perioadă. Mulți pe care-i consideram prieteni au uitat de mine. Mergem înainte, nu e nicio problemă, asta e.
„E ciudat că medicii nu știu, îmi spun doar că am o arteră înfundată. Mi-au desfundat-o de trei ori până acum. Apoi mi s-a spus că am tromboflebită, mi se îngroașă sângele și trebuie să iau anticoagulante. Din păcate nu văd rezultate, nicio îmbunătățire.
Dacă situația de la piciorul meu stâng se agravează în următoarea perioadă există posibilitatea să-mi fie amputat! E greu… Sunt în lumea mea și uneori cred că e mai bine să fiu singur. Merg înainte, încerc să nu mă plâng prea mult. Dumnezeu mi-a dat atâtea, iar dacă acesta este modul prin care trebuie să trec ca să revin, o să trec!”, a declarat Eric de Oliveira, pentru gsp.ro.
- Eric de Oliveira a semnat cu Farul Constanța
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY