FCSB – Rapid 2-2! Derby spectaculos pe Arena Naţională. Echipa lui Charalambous mai are de aşteptat până să devină campioană

De Viviana Moraru
Publicat: 20.04.2024, 22:20

FCSB - Rapid LIVE TEXT

Alexandru Băluţă şi Florinel Coman, în timpul unui meci/ Profimedia Images

FCSB – Rapid 2-2. Derby spectaculos pe Arena Naţională! Olaru a deschis scorul în minutul 10. Echipa lui Lobonţ a întors scorul în doar 6 minute, prin reuşitele lui Krasniqi şi Rrahmani.

Reclamă

Pe Arena Naţională, în faţa a peste 45.000 de spectatori, gazdele au început cu un gol al lui Florinel Coman, anulat pentru ofsaid în minutul 3. FCSB a deschis totuşi scorul, prin Darius Olaru, în minutul 10. Rapidul a avut o reacţie incredibilă şi a preluat conducerea în numai patru minute. Mai întâi a egalat Krasniqi (min. 12), apoi Albion Rrahmani a înscris şi el (min. 16) şi giuleştenii conduceau cu 2-1. În minutul 21 a marcat şi Hasani pentru Rapid, însă golul a fost anulat pentru ofsaid la Rrahmani.

Reclamă

Elevii lui Charalambous au ratat incredibil în minutul 39, prin Miculescu, care a lovit prost balonul cu capul, din careul mic, trimiţând peste poartă. La pauză Charalambous l-a aruncat în luptă şi pe Alexandru Băluţă, iar acesta a egalat în minutul 57, din pasa lui Radunovic. Aioani a intervenit, în minutul 64, la şutul lui Florinel Coman, iar până la final, în ciuda dominării clare a roş-albaştrilor, nu s-a mai înscris, meciul terminându-se la egalitate, 2-2.

În clasament, FCSB este lider, cu 45 de puncte, iar Rapid e pe locul 5, cu 29 de puncte.

FCSB – Rapid 2-2

Min. 90+4: FINAL DE MECI! FCSB a oprit seria de înfrângeri în faţa rivalilor.

Min. 90+1: Scandal în finalul meciului! Jucătorii celor două echipe s-au încăierat, dar spiritele s-au calmat!

Min. 85: Fanii au început să cânte „Campionii, campionii!”

Min. 80: Fază controversată în careul celor de la FCSB! Funsho a căzut în careu după un duel cu Radunovic, dar Marcel Bîrsan a considerat că nu se impunea acordarea unui penalty.

Min. 77: Schimbări la FCSB! Au ieşit Octavian Popescu şi Lixandru, au intrat Baba Alhassan şi Radaslavescu!

Min. 64: Ocazie FCSB! Florinel Coman a tras de la marginea careului, dar Aioni a reuşit să respingă în corner!

Min. 57: FCSB – Rapid 2-2! Gol marcat de Alex Băluţă, din centrarea lui Radunovic.

Min. 50: Hromada s-a accidentat şi primeşte îngrijiri medicale. Pare să îşi fi dislocat umărul şi au intrat pe teren medicii de la ambulanţă. Mijlocaşul Rapidului a fost scos pe targă.

Update 21.40: 45.143 de spectatori sunt pe Arena Naţională.

Min. 46: A început repriza secundă. David Miculescu a fost schimbat cu Alex Băluţă.

Min. 45: Pauză pe Arena Naţională.

Min. 43: Vlad Chiricheş a fost schimbat! Veteranul FCSB-ului s-a accidentat şi a fost înlocuit cu Dawa.

Min. 42: Florinel Coman a primit cartonaş galben pentru proteste! Nervi ai starului roş-albaştrilor.

Min. 41: Petrila a scăpat singur cu Târnovanu, dar şutul lui a fost scos cu vârful degetelor de portarul FCSB-ului!

Min. 39:  Ratare uriaşă a lui David Miculescu! Florinel Coman a executat perfect un corner, dar  atacantul FCSB-ului a trimis peste transversală din 3 metri. Era singur în faţa porţii adverse!

Min. 25: Rrahmani şi Vlad Chiricheş au căzut după un duel şi au nevoie de îngrijiri medicale.

Min. 23: Gol anulat pentru Hasani. Tuşierul a ridicat fanionul, după o fază controversată.

Min. 16: FCSB – Rapid 1-2! Albion Rrahmani a întors rezultatul, cu o lovitură perfectă de gol de la 11 metri. Execuţie perfectă!

Min. 12: FCSB – Rapid 1-1! Krasniqi a restabilit imediat egalitatea. A profitat de o minge pierdută de Adrian Şut, a intrat în careu şi a şutat la colţul scurt. L-a surprins pe Târnovanu.

Min. 10: FCSB – Rapid 1-0! Gol pentru Darius Olaru! Căpitanul roş-albaştrilor a înscris după o eroare a lui Hromada. Şut lângă bară.

Min. 7: Hasani a căzut în careu după un duel şi a cerut penalty! Arbitrul a lăsat jocul să continue.

Min. 6: Ocazie pentru FCSB. Florinel Coman a şutat la colţul scurt, iar Aioani a prins mingea!

Min. 3: Florinel Coman a marcat, dar tuşierul a ridicat fanionul! Golul nu a fost validat, după ce faza s-a verificat cu ajutorul sistemului VAR.

Min. 1: A început derby-ul de pe Arena Naţională!

FCSB: Târnovanu – V. Crețu, Chiricheș, Ngezana, Radunovic – Lixandru, Ad. Șut, Olaru – Oct. Popescu, Miculescu, Fl. Coman

Rezerve: M. Udrea, A. Vlad – Panțîru, Dawa, Haruț, Pandele, Antwi, M. Toma, Al. Băluță, Alhassan, Radaslavescu, D. Popa

Antrenor: Elias Charalambous

Rapid: Aioani – Braun, Săpunaru, P. Iacob, Borza – Hromada, Oaidă, Hasani – Krasniqi, Rrahmani, Petrila

Rezerve: Drăghia – Onea, I. Cristea, Dr. Grigore, Bădescu, Emmers, El Sawy, Funsho, Cîrjan, Papeau, Burmaz, Cepoi

Antrenor: Bogdan Lobonț

Update 20.20: Aproximativ 2.800 de suporteri ai Rapidului sunt pe Arena Naţională, în inelul 3 al peluzei.

Update 20.15: Fanii celor două rivale se pregătesc să facă spectacol.

Update 19.20: Nebunie la sosirea autocarului FCSB-ului la Arena Naţională. Fanii liderului au început să scandeze: „Campionii, campionii, ole, ole, ole!”. Detalii AICI.

FCSB – Rapid, LIVE TEXT! Roş-albaştrii, la un pas de titlu

Bogdan Lobonţ va debuta pe banca celor de la Rapid, chiar la derby-ul cu marea rivală. Fostul portar este ajutat de către Adrian Iencsi, cei doi asigurând interimatul pe banca giuleştenilor, până la finalul sezonului.

Rapid a suferit înfrângeri pe linie în play-off, cu Farul, Universitatea Craiova, CFR Cluj şi Sepsi, astfel că a ajuns pe locul cinci.

De cealaltă parte, FCSB poate deveni campioană matematic în această etapă. Roş-albaştrii au înregistrat patru victorii din patru meciuri disputate în play-off şi au nevoie să obţină cele trei puncte şi contra Rapidului, pentru a pune mâna pe primul titlu, după o pauză de nouă ani. De asemenea, mai este nevoie ca Universitatea Craiova să se încurce cu Sepsi, pentru a se decide campioana, încă din etapa a cincea a play-off-ului.

În ultimul meci direct disputat, Rapid a distrus-o pe FCSB, câştigând derby-ul cu 4-0. De atunci, giuleştenii nu au mai câştigat niciun meci. Şi partida tur, a sezonului regulat, a fost câştigată tot de trupa de sub Grant. Giuleştenii şi-au învins rivalii cu 2-1.

FCSB nu a mai învins-o pe Rapid de patru meciuri. Mai exact, roş-albaştrii nu au mai câştigat derby-ul cu rivalii din Giuleşti din toama lui 2022, atunci când se impuneau cu 3-1, pe teren propriu.

Duelul de pe Arena Naţională va fi arbitrat de către Marcel Bîrsan, după ce iniţial s-a zvonit că la centru va fi Istvan Kovacs.

FCSB a primit o veste bună, înaintea derby-ului cu marea rivală. Alexandru Băluţă s-a refăcut şi va fi în lot pentru duelul cu giuleştenii. Indisponibili vor fi Ovidiu Popescu şi Luis Phelipe, accidentaţi, la fel şi Ionuţ Panţîru şi Alexandru Pantea.

Echipele probabile la FCSB – Rapid:

FCSB: Târnovanu – Crețu, Chiricheș, Ngezana, Radunovic – Olaru, Șut, Lixandru – Oct. Popescu, Băluţă, Fl. Coman

Rezerve: A. Vlad, M. Udrea, Dawa, Haruț, Panțîru, Alhassan, Pandele, Radaslavescu, M. Toma, David Miculescu

Antrenor: Elias Charalambous

RAPID: Aioani – Braun, Săpunaru, P. Iacob, Bădescu – Hromada, Oaidă, Hasani – Funsho, Rrahmani, Petrila

Rezerve: Drăghia, Onea, Borza, I. Cristea, Kait, Dr. Grigore, Emmers, Krasniqi, C. Cîrjan, El Sawy

Antrenor: Bogdan Lobonț

Elias Charalambous, reacţie înainte de FCSB – Rapid

Elias Charalambous a prefaţat derby-ul cu Rapid şi a declarat că jucătorii săi au în continuare foame de victorii. Acesta şi-a lăudat elevii pentru modul în care se antrenează, înaintea duelului cu marea rivală.

Jucătorii sunt înfometați. Văd asta zilnic. Să fiu sincer, sunt puțin surprins de cum se antrenează. În situația, în mod normal te mai relaxezi, având în vedere rezultate și diferența. Dar își împing singuri limitele, ca nebunii. Asta e foarte bine pentru noi.

Nu mă așteptam să avem 13 puncte, dar jucătorii au făcut diferența. Avem jucători cu caracter și sunt mândru de modul în care au arătat că vor să câștige acest campionat. Dar și surprins și foarte fericit.

Avem un obiectiv, de la începutul sezonului. Vrem să câștigăm campionatul. Sperăm să facem asta. Nu știm când se va întâmpla, dacă se va întâmpla. Avem un avantaj mare. Dar trebuie să rămânem umili. Nu contează celelalte rezultate. Trebuie să fim atenți doar la ce facem noi și să jucăm la fel”, a declarat Elias Charalambous, la conferinţa de presă.

Reclamă
Recomandări
  • Aris - PAOK, finala campionatului Greciei, 19 mai, ora 20:00, live în AntenaPLAY
  • Marele Premiu de Formula 1 de la Imola e live în AntenaPLAY, în perioada 17-19 mai
  • Rămâne Edi Iordănescu la naţională şi după EURO 2024?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Ultimele știri
    22:35 Discursul Cristinei Neagu, după ce CSM Bucureşti a primit titlul de campioană: „Există dezamăgirea ratării Final Four!” 22:33 Reacţia lui Bogdan Andone după ce echipa lui a învins-o pe Mioveni cu un gol în prelungiri şi e aproape de rămânerea în Liga 1! 22:20 Anunţul lui Florin Tănase, după ce Gigi Becali i-a făcut ofertă să se întoarcă la FCSB: „Mi-aș dori să joc în Champions League” 21:48 Dan Petrescu avertizează înainte de CFR Cluj – Farul: „Stresul a rămas mai mult de partea noastră!” 21:45 Botoșani – Mioveni 1-0. Jucătorii lui Bogdan Andone au dat lovitura în prelungiri! Oaspeţii au avut un gol anulat 21:44 Record de asistenţă pentru Dinamo la meciul de baraj cu Csikszereda! Câte bilete s-au vândut pentru partida tur 21:22 Elisabeta Lipă cere răbdare cu Simona Halep: „Numai în situaţia ei să nu fii! A dat dovadă de o ambiţie de fier!” 21:03 Gabriela Ruse s-a calificat în semifinale la Trophee Clarins! Victorie de senzaţie cu Alize Cornet! 20:50 Bellator Champions Series Paris a fost în AntenaPLAY. Patrick Mix l-a învins pe Magomed Magomedov în main-event 20:38 Adrian Bumbescu, un nou atac la echipa lui Gigi Becali: „Titlul 27, adică 1”! Ce îl deranjează pe câştigătorul Cupei Campionilor Vezi toate știrile

    10 lucruri interesante despre femeia Gemeni. Astrele o favorizează în plan amoros

    Când ești cea mai norocoasă persoană din lume. Află anul, luna și ziua în care astrele sunt de partea ta

    Citește și