Laszlo Dioszegi, cuvinte mari pentru Ştefan Târnovanu după Sepsi – FCSB 1-2: „A fost iar înger păzitor! Am avut foarte multe ocazii!”

De Valentin Pîrcălabu
Publicat: 4.04.2023, 11:40

Laszlo Dioszegi, anunț despre Cristiano Bergodi

Laszlo Dioszegi, anunț despre Cristiano Bergodi

Laszlo Dioszegi / Antena Sport

Laszlo Dioszegi a folosit cuvinte mari pentru Ştefan Târnovanu, după Sepsi – FCSB 1-2. Patronul covăsnenilor a spus că Ştefan Târnovanu a fost un adevărat „înger păzitor” pentru poarta echipei sale.

Reclamă

Sepsi a avut foarte multe ocazii, însă a pierdut la limită partida cu FCSB. Târnovanu a avut o prestaţie colosală, lucru remarcat şi de patronul celor de la Sepsi.

Reclamă

Laszlo Dioszegi, cuvinte mari pentru Ştefan Târnovanu după Sepsi – FCSB 1-2

Fotbal bun. Cred că am fost egalii FCSB-ului, am avut foarte multe ocazii, a fost un meci plăcut, dar din păcate ei au luat cele trei puncte.  Nu știu ce ne-a lipsit. Târnovanu a fost iarăși înger păzitor.

Nu degeaba este unul dintre cei mai buni portari din România, are talie, este un tânăr talent care va fi portar bun pentru națională. Ăsta este fotbalul, per total a fost un meci foarte frumos și-mi felicit echipa pentru dăruire și pentru că a dat totul pe teren”, a spus Laszlo Dioszegi, conform digisport.ro.

Aganovic acuză arbitrajul după Sepsi-FCSB 1-2: „Arbitrul i-a ajutat”

Adnan Aganovic acuză arbitrajul după ce Sepsi-FCSB s-a terminat 1-2. Formaţia din Sfântu Gheorghe a deschis scorul în minutul 6, dar FCSB a întors rezultatul în doar 13 minute, prin golurile lui Compagno (min. 8) şi Florinel Coman (min. 19).

Sepsi a avut şi un gol anulat în repriza secundă. Safranko a înscris în poarta lui Târnovanu în minutul 63, dar Colţescu a anulat golul cu VAR după ce a văzut pe reluare că atacantul lui Sepsi se afla în poziţie de offside.

„Din păcate nu am luat nimic, meritam cel puțin un punct. Am produs fotbal, dar Târnovanu a făcut un meci excepțional, a fost omul meciului. Mereu face meciuri mari aici.

Arbitrul i-a ajutat cu tragerile de timp. Nu a dat niciun galben toată repriza secundă. Mi s-a părut un arbitraj la alibi, dar asta este. Au stat mai mult de 10 ori pe jos, el n-a dat niciun galben.

Trăgea Tamm de timp, el nu zicea nimic. Nu grăbea niciun jucător. Lui îi convenea să fie așa. Nu cred că s-a jucat 5 minute în repriza secundă.

Cred că am arătat și la Farul că suntem o echipă bună. Și azi ne-a lipsit un pic de șansă. Cred că suntem pe drumul bun, dar ne lipsește o victorie. Ne lipsesc punctele. O victorie ne va debloca. Noi suntem pregătiți de play-off”, a declarat după meci Adnan Aganovic la Orange Sport.

FCSB, marea câştigătoare a etapei: se apropie la un punct de CFR şi la 3 de Farul

FCSB a învins, în deplasare, cu 2-1 pe Sepsi Sf. Gheorghe şi este marea beneficiară a acestei etape de Liga 1. FCSB se apropie la un singur punct de CFR Cluj şi la 3 puncte de liderul Farul.

Etapa următoare FCSB întâlneşte în deplasare chiar campioana en-titre, CFR Cluj.

Meciul este unul extrem de important pentru ambele echipe, iar Compagno crede că FCSB ar putea câştiga. Atacantul italian este pe primul loc în clasamentul golgheterilor, cu 17 reuşite, fiind urmat în topul marcatorilor de către Marko Dugandzic, atacantul Rapidului, care are 16 reuşite.

Ajuns la acelaşi număr de goluri cu Lewandowski în acest sezon, Compagno a precizat la interviul de după Sepsi-FCSB 1-2 că pentru el e mai importantă victoria echipei decât titlul lui de golgheter.

„Era foarte important pentru noi să câştigăm, e foarte important să luăm puncte cu echipele din playoff. Am jucat cu o echipă bună, în a doua repriză am fost mult prea retraşi, dar foarte importante erau cele 3 puncte şi am câştigat.

campionatul, avem meci cu CFR. O să fie un meci foarte frumos şi o să fim pregătiţi pentru asta (n.r. pentru victorie). Ne pregătim pentru victorie, vedem ce se întâmplă. Mă interesează mai mult că a câştigat echipa decât că sunt eu golgheter.

(n.r.: despre Charalambous) Mi se pare foarte bun, împreună cu tot staff-ul muncim foarte bine şi ne pregătim pentru meciuri. Ne înţelegem în engleză cu el (n.r.: cu Charalambous)”, a declarat Andrea Compagno după victoria echipei sale, FCSB, contra lui Sepsi în deplasare.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
17:44

VideoMihai Stoica, la lansarea Cupei Duckadam: „Ce a făcut Helmut Duckadam nu va mai face nimeni”

17:44

„Nu au obținut nicio victorie!” Vasile Șiman, prima reacție după ce a pierdut procesul cu Dinamo

16:59

VideoAntenaSport Update. Cele mai tari știri ale zilei de 16 aprilie

16:55

„Nu am cuvinte” Mesajul emoționant transmis de Pierre-Emerick Aubameyang, după moartea lui Aaron Boupendza

16:50

VideoAlexandra Duckadam, înainte de Cupa Duckadam: „Doresc să păstrez vie amintirea regretatului meu soţ”

16:27

LPF, omagiu pentru Aaron Boupendza la meciurile din Liga 1! Anunțul făcut de oficiali

1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 5 S-a decis viitorul lui Denis Alibec! Atacantul Farului va semna contractul: „Se va găsi o soluţie”s 6 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas