Marius Croitoru, replică savuroasă pentru Valeriu Iftime: „E puţin confuz! Îl las dacă vrea să vorbească aşa mult despre mine!”
De Valentin Pîrcălabu
Publicat: 1.07.2022, 22:41
Marius Croitoru, replică savuroasă pentru Valeriu Iftime, după ce patronul de la FC Botoşani a spus că nu actualul antrenor de la FC U Craiova 1948 a ţinut fotbalul din Moldova în spate.
Marius Croitoru i-a oferit replica fostului său patron, despre care a spus că este „confuz” în declaraţii.
Marius Croitoru, replică savuroasă pentru Valeriu Iftime
„Normal că nu țineam fotbalul din Moldova în spinare. E puțin confuz în declarații, acum câteva luni eram cel mai bun, acum nu țineam fotbalul în spinare, ar trebui să fie mai ferm în ce spune, să se hotărască, să spună ce am făcut. Chiar nu trebuie să spun eu ce am făcut, știți cel mai bine.
O dată spune așa, o dată așa, să se hotărască. Marea majoritate a transferurilor au fost bune, am mai dat chix, nu zic, dar am contribuit la ascensiunea multora. E treaba lui ce declară, eu știu ce am făcut acolo, dar că am stat o perioadă lungă a fost pentru că am avut rezultate, am ajuns și în play-off, au fost și alți antrenori înaintea mea și nu au avut rezultate.
Ar trebui să fie mai decis, o dată spune că eram bun, aduceam și nu știu ce făceam, altă dată că nu am făcut nimic. Îl las să vorbească, dacă îi face plăcere să vorbească atât de mult despre mine, îl las, eu nu am ce să vorbesc. Cât timp nu am făcut nimic, nu am fost o persoană importantă, de ce să îi pară rău?
Tot ce am făcut la Botoșani am făcut din plăcere, dacă domnul Iftime consideră că nu am făcut prea mult”, a spus Marius Croitoru la digisport.ro.
Valeriu Iftime îl atenţionează pe Marius Croitoru: „Libertate ca la Botoşani nu poţi să ai nicăieri în lume”
Valeriu Iftime, patronul celor de la Botoşani, i-a transmis un mesaj lui Marius Croitoru, după ce acesta a preluat-o pe FC U Craiova. Iftime a declarat că fostul său antrenor nu se va bucura de aceeaşi libertate în Bănie, pe care el i-o acorda. Totodată, acesta se declară un conducător care merge exclusiv pe mâna antrenorilor.
”Libertate ca la Botoșani nu poți să ai nicăieri în lume! Pentru că nu mă pricep și nu mă bag. Când pun un antrenor, după ce-l testez o perioadă, îi dau frâu liber și nu-i pun obiective, îl las să lucreze. Să dea Dumnezeu să aibă și la Craiova, eu nu cred, eu spun că nu o are. La mine, toți antrenorii au stat mult. Nu am dat pe nimeni afară niciodată pentru rezultate”, a declarat Valeriu Iftme, pentru Pro Arena.
De asemenea, Iftime a mărturisit că este adeptul specatacolului, fapt pe care i l-a transmis şi noului antrenor de la Botoşani, Mihai Teja. Iftime mărturiseşte că preferă un joc bun al echipei şi un rezultat de egalitate, decât o victorie chinuită.
„Au fost antrenori, cum a fost Costel Enache, care a plecat după ce mi-a spus că nu mai poate ține vestiarul în mână. Pe mine mă bucură fenomenul în sine, îmi place fotbalul. I-am spus lui Mihai că m-ar încânta mai mult un 4-4 decât un 2-0 urât sau, Doamne ferește, un 1-0 chinuit”, a mai spus Valeriu Iftime, pentru aceeaşi sursă citată mai sus.
Marius Croitoru, prezentat oficial la FC U Craiova 1948
Marius Croitoru a fost prezentat oficial la FC U Craiova 1948. Ultima oară la FC Botoşani, antrenorul a venit să facă „revoluţie” în Bănie pe banca echipei lui Adrian Mititelu.
Antrenorul de 41 de ani a ajuns la o înţelegere şi a semnat un contract valabil pentru următorii doi ani. Acesta a fost prezentat oficial de Adrian Mititelu Jr.
„Fotbal Club Universitatea 1948 și antrenorul Marius Croitoru au ajuns la un acord pe o perioada contractuală de 2 ani de zile.
Multă baftă, Marius!”, a anunţat FC U Craiova 1948.
- Marius Croitoru, replică savuroasă pentru Valeriu Iftime
- Înscrie-te aici şi câștigă tricoul magic al lui Mutu cu semnătură specială!
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY