Neil Lennon continuă „curățenia” la Rapid! Încă jucător este OUT: „Contractul a fost încheiat”
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 2.06.2024, 12:51
Neil Lennon continuă „curățenia” la Rapid. După ce a renunțat la Dragoș Grigore și la Iulian Cristea, noul antrenor al giuleștenilor s-a mai despărțit de un jucător. Anunțul oficial a fost făcut pe site-ul clubului.
Contractul lui Kevin Soni (26 de ani) a fost reziliat. Camerunezul a rezistat mai puțin de un an în lotul Rapidului. Acesta semnase cu echipa lui Dan Șucu în luna septembrie.
Neil Lennon continuă „curățenia” la Rapid
Soni a apucat să joace numai 225 de minute în șase meciuri pentru Rapid. Atacantul are o cotă de piață de 450.000 de euro.
„Contractul dintre Rapid și Kévin Soni a fost încheiat de comun acord, după numai 6 partide jucate în alb-vișiniu.
Atacantul camerunez a venit la Rapid în septembrie 2023, a bifat cinci meciuri în campionat și unu în Cupa României, fără să înscrie, iar la începutul anului a fost împrumutat în prima ligă israeliană, la Hapoel Ierusalim. Pentru Hapoel a marcat un gol în șapte meciuri.
Singura reușită a lui Soni pentru Rapid a venit în „amicalul” contra lui CS Tunari (4-2), din noiembrie„, se arată pe fcrapid.ro.
Este a cincea plecare de la Rapid după numirea lui Lennon. Alb-vișiniii s-au mai despărțit și de Cătălin Cîrjan (21 de ani) și Alexandru Albu (30 de ani), ale căror contracte au ajuns la final.
Jucătorul care a refuzat un transfer la Rapid!
Britanicii au dezvăluit cine este jucătorul care a refuzat un transfer la Rapid. Ross Graham, fundașul pe care Neil Lennon a pus ochii și a vrut să-l aducă în Giulești, a ales să spună pas unei mutări în Liga 1.
Ross Graham era o țintă a lui Neil Lennon, însă antrenorul s-a lovit de încă un refuz, după semnarea contractului cu Rapid, notează Daily Record. Fundașul central de 23 de ani a decis să continue în prima ligă din Scoția și și-a prelungit contractul cu Dundee United.
Stopperul scoțian a anunțat că își va prelungi contractul cu Dundee pe încă două sezoane, el fiind cel care a făcut anunțul oficial, mărturisind că nu a luat în calcul nicio altă variantă, în această vară.
„Iubesc clubul, orașul și fanii și mi s-a părut corect să-mi continui călătoria aici. Sezonul trecut a fost uimitor să readucem clubul acolo unde îi este locul, a fost cu adevărat special să fac parte din asta.
Antrenorul are un proiect foarte bun aici la care aștept să particip. Trebuie să mă străduiesc să obțin un loc de titular”, a transmis Ross Graham, conform sursei menționate anterior.
Și Stephen Welsh a fost pe „radarul” lui Neil Lennon, însă antrenorul nord-irlandez al Rapidului a fost refuzat și de acesta. Scoțienii notează că giuleștenii și-au dorit să-l transfere pe fundașul de 24 de ani de la Celtic chiar și sub formă de împrumut, însă acesta nu și-a dorit să semneze cu formația de sub Grant și va continua la campioana Scoției.