Închide meniul

„Daniel Pancu în locul lui Dan Petrescu la CFR Cluj?” Neluţu Varga nici nu a stat pe gânduri: „El ne va aduce titlul!”

Alexandra Costea Publicat: 11 februarie 2025, 18:14

Reclamă
„Daniel Pancu în locul lui Dan Petrescu la CFR Cluj? Neluţu Varga nici nu a stat pe gânduri: „El ne va aduce titlul!

Daniel Pancu, în timpul unui meci - Profimedia

Neluțu Varga a pus capăt zvonurilor că vrea să-l aducă antrenor pe Daniel Pancu. Patronul de la CFR Cluj a ținut să menționeze încă o dată că are încredere totală în Dan Petrescu.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

„Omul cu banii” din Gruia a vrut să lămurească încă o dată întreaga situație prin care trece cu Dan Petrescu, actualul tehnician căruia suporterii îi cer demisia.

Neluţu Varga a lămurit situaţia de la CFR Cluj

Varga a mărturisit că nu se pune problema ca acesta să fie demis în viitorul apropiat. Mai mult, patronul de la CFR a precizat că nu a existat nici o discuție cu Daniel Pancu pentru a-l aduce pe bana tehnică a clujenilor.

„Îl apreciez mult pe Daniel Pancu, face o treabă foarte bună la naționala de tineret a României, dar nu am avut nicio discuție cu el să vină antrenor la CFR Cluj. Nu s-a luat în calcul varianta ca din vară, dacă vom avea alt antrenor, să vină la CFR Cluj.

Am încredere totală în Dan Petrescu și sunt convins că ne va aduce titlul de campioană. Și nu se va pune problema să ne despărțim de el la finalul campionatului.

Reclamă
Reclamă

Nu s-a discutat deloc ca Daniel Pancu să vină la CFR Cluj. Este un tehnician din noul val, este un antrenor care promite, dar noi n-am avut niciun fel de contact cu Daniel Pancu.

Îi urăm mult succes, să facă performanță la turneul final și să aducă rezultate extraordinare României”, a declarat Neluţu Varga, pentru fanatik.ro.

Dan Petrescu, reacție categorică despre posibila plecare de la CFR Cluj

Dan Petrescu a avut o reacţie categorică în momentul în care a fost întrebat despre posibila plecare de la CFR Cluj. În ultimele zile, în spaţiul public, s-a speculat faptul că Daniel Pancu ar putea fi o variantă de înlocuitor. Informaţiile au fost negate şi de Daniel Pancu.

Reclamă

Dan Petrescu a spus că se aşteaptă la orice şi că are mereu bagajul pregătit. Petrescu a ironizat zvonurile privind plecarea lui de la CFR Cluj şi a spus că şi el ar putea ajunge la Real Madrid.

„Ce treabă are arbitrajul cu Daniel Pancu? Vorbeam de arbitraj. Ce pot să vă răspund eu? Fiecare zice ce vrea. La CFR nu e bine să se stea liniştit o săptămână, tot timpul trebuie să apară ceva. Trebuie să vedem de la cine a apărut. Ştirea trebuie să o dea cineva.

Pe surse zic şi eu Dan Petrescu, la Real Madrid. Sursele zic ce vor. Sunt obişnuit cu toate, le ştiu pe toate. La Kuban Krasnodar am fost dat afară după ce am semnat contractul pe 3 ani şi am bătut în derby. Bagajul e făcut mereu la mine, timp de 8 ani. Pac, îl iau şi plec. Mă întorc când trebuie să mă întorc când trebuie”, a spus Dan Petrescu într-o conferinţă de presă.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
21:25

Echipa care forţează transferul lui Denis Drăguş în ultimele ore de mercato! Întâlnire decisivă pentru viitorul interaţionalului român

20:45

Tavi Popescu l-a văzut pe Andrei Gheorghiţă şi nu s-a putut abţine: „Bă, ăsta e rapidist!”. Dezvăluiri din vestiarul FCSB-ului

20:32

LIVE TEXTManchester City – Real Madrid LIVE TEXT (22:00). Duel de foc în play-off-ul Champions League. Brest – PSG se dispută ACUM

20:29

Tragedie în handbal! Sportiva a murit subit la doar 21 de ani: „O memorie permanentă în inimile noastre”

20:00

Victor Piţurcă s-a convins când a văzut că Gigi Becali a plătit 300.000 de euro pentru Jordan Gele: „A fost adus ca număr!”

19:56

Motivul pentru care Mihai Stoica se teme înainte de PAOK – FCSB: „E clar că avem un handicap! Asta s-a întâmplat azi”

1 UPDATEOFICIAL! Vasile Mogoş a fost prezentat de Universitatea Craiova. Mirel Rădoi, lovitură pentru Dinamo în ultima zi de mercato 2 Vladislav Blănuţă a luat decizia în ultima zi a perioadei de mercato. Echipa la care va evolua: „Am avut o discuție cu Adrian Mititelu” 3 Jucătorul care a ajuns la FCSB în ultimele ore de mercato: „Am decis să îl dăm!” Anunţul care îl încântă pe Gigi Becali 4 Gigi Becali mai forţează un transfer la FCSB! Trimite la schimb un jucător pe care a plătit 300.000 de euro: „Azi l-am eliberat” 5 Dan Şucu, ofertă „bombă” pentru un jucător de la CFR Cluj! Neluţu Varga a confirmat: „Suntem în negocieri. Atât am cerut!” 6 Lovitura dată de U Cluj în ultima zi din perioada de mercato! „Sosește încă din această iarnă”
Citește și