Prima reacţie a lui Costel Gâlcă, după debutul cu victorie pe banca Universităţii Craiova: „Asta e important pentru mine!”

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 21.04.2024, 21:17

Prima reacţie a lui Costel Gâlcă, după debutul cu victorie pe banca Universităţii Craiova

Prima reacţie a lui Costel Gâlcă, după debutul cu victorie pe banca Universităţii Craiova

Costel Gâlcă, înainte de Sepsi - Universitatea Craiova 1-3 / Universitatea Craiova

A venit prima reacţie a lui Costel Gâlcă, după debutul cu victorie pe banca Universităţii Craiova. Oltenii au reuşit să o învingă în deplasare pe Sepsi, scor 3-1, în ultima etapă a turului din play-off-ul Ligii 1.

Reclamă

Maldonado a deschis scorul în minutul 11, din pasa lui Markovic. La jumătatea primei reprize a înscris şi Andrei Ivan, care a semnat astfel primul gol după o pauză de 8 luni. Ştefănescu a redus din diferenţă din penalty, dar Houri a înlăturat emoţiile alb-albaştrilor.

Reclamă

Prima reacţie a lui Costel Gâlcă, după debutul cu victorie pe banca Universităţii Craiova

Cred că e meritul jucătorilor pentru că au avut atitudine, au înţeles repede ce trebuie să facem. Bineînţeles, pentru început, mi-a plăcut foarte mult. Au avut atitudine, s-au ajutat unul pe altul… asta e important pentru mine, să fie comunicare pe teren. Avem jucători de calitate!

Sunt optimist pentru că am câştigat şi tot ce am văzut în teren. Meciurile o să fie diferite şi trebuie să ne adaptăm la joc, să fim mai inteligenţi în joc. O să fie altă istorie cu celelalte echipe, în fiecare meci se schimbă partitura.

Băieţii au făcut-o foarte bine. Cel puţin pe termen timp trebuie să menţinem atitudinea, să fim compacţi şi să participăm cât mai mulţi pe faza defensivă„, a declarat Costel Gâlcă la digisport.ro.

Universitatea Craiova a urcat pe locul secund şi s-a apropiat astfel la 11 puncte de liderul FCSB.

Clasamentul actualizat din play-off-ul Ligii 1:

1. FCSB – 45 de puncte
2. Universitatea Craiova – 34 de puncte
3. Farul – 32 de puncte
4. CFR Cluj – 31 de puncte
5. Rapid – 29 de puncte
6. Sepsi – 27 de puncte

Sepsi – Universitatea Craiova 1-3

Echipa Universitatea Craiova a învins duminică, în deplasare, scor 3-1, formaţia Sepsi OSK, într-un meci din etapa a cincea a play-off-ului Superligii.

La debutul lui Costel Gâlcă pe banca oltenilor, Craiova a dominat prima repriză de la Sf. Gheorghe. Maldonado a deschis scorul pentru oaspeţi, cu un voleu din careu, în minutul 11. Gazdele au cerut un penalti în minutul 16, pentru henţ la Maldonado, dar arbitrul Marian Barbu nu a acordat nimic, iar Craiova a replicat prin golul lui Andrei Ivan, din minutul 26. În minutul 39, Badelj a fost lovit în mână de balon, în careu, şi, după verificarea VAR, arbitrul Barbu a dat penalti pentru gazde, penalti transformat de Marius Ştefănescu. Acesta a fost şi scorul primei reprize, 2-1 pentru Universitatea Craiova. În repriza a doua oaspeţii au mai redus din turaţie, dar au mai înscris un gol, în minutul 69, prin Lyes Houri, şi au închis meciul deşi Safranko a avut ocazia să reducă din diferenţă în minutul 86.

S-a terminat 3-1 pentru Universitatea, care este pe locul al doilea în clasament, cu 34 de puncte, în timp ce Sepsi se află pe locul 6, cu 27 de puncte.

SEPSI OSK: : Niczuly – D. Ciobotariu, Kecskes, Fl. Ştefan – Oroian (Renţa 82), Alimi, Kallaku (R. Varga 75), A. Dumitrescu (Aganovic 75) – K. Varga (Safranko 64), Debeljuh, M. Ştefănescu. ANTRENOR: Bernd Storck

UNIVERSITATEA CRAIOVA: L. Popescu – Vlădoiu, Maldonado, Badelj (Zajkov 87), Bancu (Ndong 73) – Al. Creţu, Mekvabishvili – Baiaram, Houri, A. Ivan (Cîmpanu 73) – J. Markovic (Koljic 63; Mateiu 87). ANTRENOR: Costel Gâlcă

Cartonaşe galbene: M. Ştefănescu 38, A. Dumitrescu 54 / Bancu 24, Houri 33, L. Popescu 89

Arbitri: Marian Barbu – Valentin Avram, Stelian Slabu – Andrei Moroiţă

Arbitri VAR: Ionuţ Coza – Iulian Dima

Observator: Dan Victor Berbecaru

Reclamă
Recomandări
  • WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
  • Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
  • Ce se va întâmpla în meciul CFR Cluj - Rapid?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    9:00

    VIDEOCursa Marelui Premiu din Las Vegas e duminică, de la ora 08:00, pe Antena 1 şi în AntenaPLAY! Lewis Hamilton, cel mai rapid pilot în antrenamentele de vineri

    8:58

    România U21 şi-a aflat urna de la EURO 2025! Ce adversari pot întâlni jucătorii lui Daniel Pancu în Slovacia

    8:55

    Dennis Man ar putea scrie istorie pentru România! Anunţul făcut de italieni despre transferul lui

    8:52

    VIDEORobert Lewandowski l-a imitat pe Sir Alex Ferguson. Clipul a devenit viral. Polonezul a fost aproape de Manchester United

    8:30

    Verdictul specialiştilor după controversa din FC Botoşani – FCSB 1-0! Răspuns pentru Ştefan Târnovanu: „Se vede”

    8:20

    „Nimic, zero!” Care a fost marea problemă a FCSB-ului, în meciul cu Botoşani! Singurul jucător remarcat

    1 FotoIubita lui Daniel Bîrligea, apariţie răvăşitoare pe Arena Naţională. Săruturi şi mesaje de dragoste: „O minune de copilaş!”s 2 VIDEORomânia – Kosovo a fost întrerupt definitiv. „Tricolorii”, şanse uriaşe de a câştiga meciul la masa verde, după ce kosovarii au refuzat să iasă pe terens 3 FotoIanis Hagi a anunţat la ce club va juca din 2025! „Pentru asta trăiesc”s 4 Primul anunţ al UEFA după ce meciul România – Kosovo a fost abandonat!s 5 „Executorie!” Hotărârea luată de UEFA, după scandalul din România – Kosovo. Când va fi anunţat verdictul şi ce se întâmplă la tragerea la sorţis 6 Carlos Sainz a primit acceptul de la Ferrari! Ce se întâmplă cu pilotul spaniol la Abu Dhabis

    2 zodii care scapă de ghinion, potrivit astrologilor. Vezi dacă te numeri printre ele

    Pluto în Vărsător aduce schimbări majore. Cât va dura perioada de transformare pentru nativii din zodiac

    Citește și