Cristi Săpunaru, scandal monstru cu Paramatti după Rapid – FC U Craiova 1948 2-3: „Du-te, tată, la vestiare!” / „Mi-au înjurat familia!”

De Alexandru Ivan
Publicat: 9.05.2022, 23:09
Actualizat: 10.06.2022, 16:28

Cristi Săpunaru a intrat în conflict cu Lorenzo Paramatti

Orange Sport

Cristi Săpunaru, scandal monstru cu Paramatti, după Rapid – FC U Craiova 1948 2-3. Cei doi jucători au fost la un pas de bătaie la finalul meciului. În minutul 87, căpitanul lui Mutu a avut o intrare criminală asupra lui Bauza.

Reclamă

Cristi Săpunaru a sărit la gâtul lui Lorenzo Paramatti, imediat după ce Marcel Bîrsan a fluierat finalul partidei. Arbitrul, dar și colegii de la Rapid, abia l-au ținut în frâu pe Săpunaru, care a fost un car de nervi.

Reclamă

Cristi Săpunaru, scandal monstru cu Paramatti după Rapid – FC U Craiova 1948 2-3

Paramatti și Săpunaru și-au continuat războiul și la vestiare. Arbitrul Marcel Bîrsan le-a arătat amândurora cartonașul roșu pe tunelul din drum spre vestiare. Jucătorul rapidist consideră că Paramatti a provocat conflictul.

„A început să le arate emblema suporterilor. Ai câștigat trei puncte, du-te, tată, la vestiare. Ne-am găsit cui să răspundem. Suntem proști că am pierdut.

Am avut o ocazie în prima repriză, luăm gol pe o greșeală a noastră. Mergem înainte, trebuie să câștigăm meciul de la Mioveni, să terminăm pe locul 7. Am uitat să ne mai apărăm. Suntem încă pe primul loc, suntem obligați să câștigăm la Mioveni. De când am venit în Giulești, stadionul e plin. La câte ocazii am avut în repriza a doua, nu e cel mai nereușit meci”, a explicat Săpunaru, citat de digisport.ro.

Lorenzo Paramatti, acuzații incredibile după Rapid – FC U Craiova 1948 2-3

De cealaltă parte, Lorenzo Paramatti i-a acuzat pe jucătorii de la Rapid că l-au înjurat tot meciul.

Sunt liniștit, sunt fericit că am câștigat un meci foarte important. Au fost jucători de la Rapid care ne-au înjurat tot timpul, mi-au înjurat familia. La final, când am dat gol, el (n.r. Rareș Ilie) era supărat. Atunci am vorbit cu el, l-am întrebat dacă acum nu mai zice nimic. Atât, s-a terminat. Nu am probleme cu nimeni, așa e la fotbal, adrenalină. 

Eu nu am băgat mâna în fața nimănui. Nu știu cine m-a prins de gât, de la spate. Am vorbit, i-am zis că noi suntem Craiova, că sunt fericit că am câștigat derby-ul. Mă bucur pentru suporteri. 

Nu știu de ce mi-a dat roșu, eu am plecat la suporteri când am văzut bătaia. Apoi a venit la vestiare arbitrul și m-a chemat. Cred că ne-au dat roșu, mie și lui Săpunaru”, a spus Lorenzo Paramatti.

Sursa: Orange Sport
Sursa: Orange Sport

Și fanii Rapidului au avut conflictul lor cu suporterii olteni. Ultrașii giuleșteni au aruncat cu sticle în jucătorii lui Nicolo Napoli, în drumul spre vestiare.

Cristi Săpunaru, intrare criminală asupra lui Bauza

Săpunaru a fost norocos că a rămas pe teren până la fluierul final. În minutul 87, căpitanul Rapidului a avut o intrare horror asupra lui Bauza.

Decarul lui FC U Craiova a scăpat singur cu Săpunaru, care a intrat prin alunecare direct la piciorele adversarului, din postura de ultim apărător. Arbitrul Marcel Bîrsan i-a acordat doar cartonașul galben lui Săpunaru.

Sursa: Orange Sport

Rapid – FC U Craiova 1948 2-3. Rapid a suferit prima înfrângere cu Adrian Mutu pe banca tehnică. „Briliantul” a fost învins chiar de fosta sa echipă, FC U Craiova 1948.

Rapid – FC U Craiova 2-3

Rapidiștii au început meciul cum nu se putea mai bine și au deschis scorul în minutul 8, prin autogolul lui Diallo. La un corner al gazdelor, Diallo și-a pierdut coordonarea și a uitat unde este mingea. În încercarea disperată de a-și găsi din nou reperele, Diallo si-a trimis balonul în propria poartă, cu călcâiul.

Avantajul echipei lui Mutu a fost anulat în minutul 44, de Andrea Compagno. Italianul a marcat cu o finalizare la firul ierbi, după o verticalizare a lui Bauza, care a trecut prin toată apărarea Rapidului.

În repriza a doua, tot oltenii au ieșit în evidență. Bauza a scos un penalty după ce scăpat singur cu Horațiu Moldovan. Responsabilitatea executării și-a asumat-o același Compagno, care l-a învins pe portarul Rapidului cu o panenka de efect, în stilul lui Karim Benzema.

În minutul 90+2, Diallo l-a faultat în careu pe Vojtus, iar arbitrul Marcel Bîrsan a arătat punctul cu var. De la 11 metri, Alexandru Albu nu i-a dat nicio șansă lui Robert Popa. Când însă giuleștenii au crezut că au smuls egalul, oaspeții au dat lovitura la ultima fază.

Bataen a marcat în minutul 90+5 cu un sut pe jos de la marginea careului, la care Horațiu Moldovan n-a mai putut interveni.

S-a terminat 2-3, iar Rapid rămâne fără victorie în meciurile cu FC U Craiova 1948 din acest sezon. Oltenii au urcat pe locul 10. Giuleștenii rămân lideri în play-out, la egalitate de puncte cu Sepsi, ocupanta locului secund.

Reclamă
Recomandări

Care va fi finala UEFA Champions League?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
12:22 VIDEOEliza Samara şi Andreea Dragoman, victorie clară în proba de dublu la Saudi Smash 2024. Competiţia e exclusiv în AntenaPLAY 11:36 Foto„A venit iepurașul!” Milionarul Arpad Paszkany, cadou fabulos pentru iubita cu 24 de ani mai tânără. Antonela este în extaz 11:34 Iga Swiatek a câştigat turneul de la Madrid, după o revenire fabuloasă în finala cu Sabalenka 11:09 Marele Premiu de Formula 1™ de la Miami va fi în direct pe Antena 3 CNN şi LIVE STREAM în AntenaPLAY, de la ora 23:00 10:56 EXCLUSIVVictor Pițurcă, anunț surprinzător despre CSA Steaua: „Mai bine că a rămas în Liga 2”. Avertisment pentru șefii Armatei 10:32 VIDEOCristiano Ronaldo, un nou record uriaş după ce a reuşit un hattrick pentru Al Nassr. Obiectivul uriaş al starului portughez 10:17 Lionel Messi, gol și cinci pase decisive într-o singură repriză! A „distrus” două recorduri și i-a uluit pe americani 9:52 Reacţia surprinzătoare a lui Max Verstappen după ce va pleca din pole position la Miami: „Nu e chiar distractiv” 9:46 Vinicius, ironie devastatoare pentru un star al Barcelonei! Reacție virală după ce Real Madrid a devenit campioana Spaniei 9:24 Florin Prunea s-a prăbuşit emoţional după dezastrul de la Dinamo: „E teribil! Inadmisibil!” Vezi toate știrile

Zodii care se pot muta din țară după Paște. Nativii care au luat o decizie importantă pentru viața lor

Zodii care vor avea parte de un Paște de vis. Nativii care își creează amintiri alături de cei dragi

Citește și