Pe cine a remarcat Mihai Stoica, după România – Finlanda 1-0: „Să îi aud acum pe cei care îl criticau!”. Octavian Popescu, „uitat” de managerul general al FCSB
De Viviana Moraru
Publicat: 12.06.2022, 8:54
Mihai Stoica are doar cuvinte de laudă pentru „tricolori”, după ce România a învins Finlanda cu 1-0. Echipa naţională a obţinut astfel prima victorie sub comanda lui Edi Iordănescu.
România a obţinut prima victorie din grupa de Nations League. Naţionala a învins sâmbătă seara echipa Finlandei, scor 1-0, golul victoriei fiind înscris de Nicuşor Bancu.
Mihai Stoica are doar cuvinte de laudă după România – Finlanda 1-0
MM Stoica a analizat jocul echipei naţionale în partida cu Finlanda. Printre remarcaţii managerului de la FCSB se numără Vlad Chiricheş, Nicuşor Bancu şi Darius Olaru. În schimb, Octavian Popescu a fost „uitat” de managerul FCSB-ului.
„Bancu şi Niţă, care au făcut un joc excepţional. Practic, Bancu a fost eroul meciului. Chiricheş a făcut un joc excepţional. Vreau să îi aud acum pe cei care îl criticau. Olaru la fel, a făcut un meci excepţional. Sper să nu fie vorba de nicio accidentare. Aş vrea să remarc doi jucători.
Şi pe Sorescu, care acum are un debut, chiar dacă a mai jucat… A făcut un meci consistent. Rar mi-a fost dat şi mereu căutam jucători care vin cu centări bune. Care să execute lovituri libere bune din lateral şi aici am avut: din partea dreaptă, Raţiu, care a terminat foarte multe acţiuni cu centrare. Iar la faze fixe executate din lateral, Cicâldău, excelent.
Ăştia sunt de remarcat. În rest, aş putea să spun şi de cei care au intrat. Nu au fost de nivelul celor care i-au înlocuit. Poate şi din cauza aia am suferit. Au fost câteva intervenţii, am văzut cu toţii. Dar cred că victoria e meritată, poate spuneţi că exagerez”, a declarat MM Stoica, pentru orangesport.ro.
Video cu rezumatul partidei România – Finlanda 1-0
România la prima victorie sub comanda lui Edi Iordănescu
Edi Iordănescu răsuflă uşurat după prima victorie în calitate de selecţioner al României. Acesta a ieşit învingător din partida cu Finlanda, disputată pe Stadionul din Giuleşti. În precedentele două etape din Nations League, România a suferit două înfrângeri, 2-0 cu Muntenegru şi 1-0 cu Bosnia.
În meciul de aseară, Nicuşor Bancu a fost eroul naţionalei după ce a înscris în poarta nordicilor golul aducător de 3 puncte. Selecţionata României a beneficiat şi de un penalty, ratat de George Puşcaş, la scorul de 0-0.
După victoria de aseară, România are trei puncte în grupă şi s-a apropiat la doar două puncte de liderul Bosnia, care a remizat cu Muntenegru, scor 1-1. Deşi a rămas pe locul 4 în clasament, România a reintrat în lupta pentru locul 1, cu 3 etape înainte de final.
Următoarea partidă a României în Nations League va fi pe 14 iunie, împotriva celor din Muntenegru. Meciul se va desfăşura tot pe arena din Giuleşti.
Nicuşor Bancu, prima reacţie după golul din România – Finlanda 1-0
Nicuşor Bancu a oferit prima reacţie după România – Finlanda, scor 1-0, din UEFA Nations League. Fundaşul Universităţii Craiova l-a ajutat pe Edi Iordănescu să obţină prima victorie pe banca tricolorilor.
Titularizat pe Giuleşti, Bancu a făcut unul dintre cele mai bune meciuri la prima reprezintativă. După o jumătate de oră de joc, a marcat din centrarea lui George Puşcaş. Putea reuşi chiar dubla, în minutul 89, dacă bara nu se opunea.
„Sunt foarte bucuros. Nu pentru că am marcat, în primul rând pentru victorie. Aveam nevoie de aceste trei puncte ca de aer. Mă bucur că în această seară ne-am dorit cu toţii mai mult decât în celelalte două meciuri, am jucat cu inima şi am meritat această victorie.
Ştiţi că eu joc mai ofensiv, am prins acel spaţiu, am pasat pentru Puşcaş, am văzut că nu este nimeni în careu şi am hotărât să merg eu. Am avut şi puţin noroc că adversarul meu direct a alunecat şi după aceea am dat mingea de unde a venit.
Per total a fost un sezon bun pentru mine, am jucat foarte bine. Mă bucur că aici, chiar dacă am avut acel moment, cei de aici au avut încredere în mine şi m-au selecţionat. Mă bucur că nu am dezamăgit şi i-am făcut să aibă încredere în mine”, a declarat Nicuşor Bancu în exclusivitate pentru Antena Sport.
- Analiza lui MM Stoica, după victoria României cu Finlanda
- Remarcaţii managerului FCSB-ului, după partida din Giuleşti
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY