Lovitură de stat la Dinamo! Consiliul de Administrație vrea să îi ”detroneze” pe spanioli. Cine își va pierde funcția

De Gal Dorin
Publicat: 11.12.2020, 16:06

Spaniolii de la Dinamo în timpul unei conferințe de presă

captura foto

Consiliul de Administrație va căuta îndepărtarea spaniolilor din cadrul său

În ședința precedentă, Pablo Cortacero și ale sale ”proxima semana” nu au mai fost suficiente pentru a-i menține credibilitatea spaniolului, astfel că membrii Consiliului de Administrație l-au scos cu vot unanim din funcție. Locul său a fost luat de un român, Constantin Eftimescu.

Reclamă

De această dată, membrii CA de la Dinamo vor să îi scoată din organigramă și pe ceilalți oameni de încredere ai lui Cortacero, adică directorul sportiv Rufo Collado și directorul general Alex Couto.

Consiliul Administrativ de la Dinamo, împotriva acționarilor spanioli

Astfel, dacă totul merge conform planului, Collado ar urma să își piardă complet funcția din cadrul clubului, în timp ce Couto își va pierde dreptul de semnătură, raportează cei de la ProSport.

În acest moment, din Consiliul de Administrație al ”câinilor” fac parte Cornel Țălnar, Constantin Eftimescu, Pablo Cortacero, Cristi Hîldan și Cornel Dinu. ”Procurorul” a fost absent de la ultima ședință.

În plus, se va discuta din nou și despre mutarea sediului clubului în afara hotelului RIN, dar și despre noul plan al fanilor lui Dinamo de a împrumuta clubul cu bani în schimbul unor acțiuni.

Reclamă
Recomandări

Va reuşi Dinamo să se salveze de la retrogradare?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
1
mai
23:31
FotoDennis Man şi Valentin Mihăilă, la bustul gol după ce au promovat în Serie A! Imagini de senzaţie cu românii de la Parma
1
mai
23:12
Mihai Stoica a spus totul despre sărbătoarea câştigării titlului! Ce a pregătit FCSB: „La cât am aşteptat, trebuia să facem ceva”
1
mai
23:02
VIDEOCristiano Ronaldo, un nou gol fabulos în Arabia Saudită! Starul portughez a început să danseze după ce a înscris
1
mai
22:36
Mihai Rotaru l-a descris în trei cuvinte pe Costel Gâlcă şi a spus cine ia deciziile la echipa lui: „Aşa am procedat cu toţi”
1
mai
22:08
Coreea de Sud – România LIVE VIDEO (vineri, ora 13:30). „Tricolorii” vor o nouă victorie la CM de Hochei, LIVE în AntenaPLAY
1
mai
22:04
Mihai Stoica a anunţat care e primul jucător care poate semna cu FCSB după câştigarea titlului: „Au început negocierile”
1
mai
21:48
Jannik Sinner s-a retras de la Madrid! Organizatorii turneului au dezvăluit problema italianului
1
mai
21:29
Primele reacţii ale lui Dennis Man şi Valentin Mihăilă după ce au obţinut promovarea în Serie A!
1
mai
21:04
Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A! Performanţă uriaşă pentru jucătorii naţionalei, alături de Parma!
1
mai
21:00
VIDEOLecco – Sampdoria a fost în AntenaPLAY! Echipa lui Andrea Pirlo a făcut un pas important în lupta pentru baraj
Vezi toate știrile

Ce zodii sunt în luna mai. Calitățile și defectele persoanelor născute în mai

Zodii care pot pune capăt unei relații toxice pe 1 mai 2024. Nativii care vor afla adevăratele sentimente ale partenerilor

Citește și