Secretul succesului la naționala României! Disciplină de fier și reguli stricte impuse de Edi Iordănescu
De Antena Sport
Publicat: 30.03.2023, 15:10
Secretul succesului la naționala României vine din disciplina de fier impusă de Edi Iordănescu. România are șase puncte după primele două jocuri din preliminariile pentru EURO 2024.
Chiar dacă toată lumea se aștepta ca tricolorii să se impună lejer în meciurile cu Andorra și Belarus, lucrurile nu au stat deloc așa. Echipa națională s-a impus cu 2-0, în prima partidă, și 2-1, în cea de-a doua, îndeplinind astfel obiectivul: 6 puncte din 6. Astfel prima reprezentativă pleacă cu șanse reale de calificare la turneul final din Germania.
Secretul succesului la naționala României!
Edi Iordănescu a venit la națională cu reguli stricte pe care jucătorii selecționați au ajuns să le respecte în totalitate. Din informațiile Antena Sport, tricolorii sunt încântați de noua modalitate de lucru și simt că s-a format o familie la prima reprezentativă, de aici și optimismul arătat de jucători în declarații. Stanciu și compania sunt convinși că vor reuși să ducă naționala la EURO, după o pauză de opt ani.
Conform surselor noastre toate antrenamentele sunt filmate și totul se pregătește în detaliu, în funcție de adversar. Mai mult de atât, oamenii din staff discută totul cu jucătorii. Prin faptul că stă de vorbă cu fiecare fotbalist în parte, Edi Iordănescu a reușit să și-i apropie pe aceștia. Acest lucru i-a făcut pe tricolorii să fie concentrați sută la sută la toate ședințele de pregătire.
”Ne-am îndeplinit obiectivul pentru această lună, şi anume 6 puncte. Asta e cel mai important. Acum nu vreau decât să-mi felicit colegii, suporterii care au fost senzaţionali. Până la urmă, e bine când câştigi. Nu o să mai ştie nimeni, dacă vom ajunge la EURO, dacă am câştigat chinuit, cum aţi zis voi. Deşi nu a fost chinuit”, a precizat Nicolae Stanciu, înainte să plece la echipa de club.
”Sperăm să facem o treabă bună şi să ne calificăm la EURO. Suntem jucători care am lucrat împreună şi la U21, şi la echipa naţională, ne cunoaştem foarte bine şi avem o prietenie foarte bună”, a spus Moruțan, la finalul meciului cu Belarus.
Obiectiv îndeplinit pentru națională
Obiectiv îndeplinit pentru naţionala pregătită de Edi Iordănescu. După victoria din Andorra, tricolorii au câştigat şi pe Arena Naţională, cu Belarus.
”Echipa naţională are nevoie de suport, are nevoie de foştii mari campioni alături de echipa naţională. Avem nevoie de mesaje pozitive, de încredere. Dacă adunăm puncte, e cel mai important. Dacă vom reuşi să fim şi mai exacţi, şi mai maturi, voi fi şi eu mai fericit”, a declarat Edi Iordănescu, pentru AS.ro.
În acest moment, România ocupă locul secund în grupa de calificare, cu șase puncte, la fel ca ocupanta primului loc, Elveția. Tricolorii sunt urmați de Kosovo, cu două puncte, Andorra și Israel, ambele cu un punct și Belarus, fără niciun punct acumulat.
Următorul joc, pentru tricolori, va fi cel de la Pristina, cu Kosovo, pe 16 iunie, în direct pe Antena 1 şi AntenaPLAY, de la ora 21.45.
- Disciplină de fier și reguli stricte impuse de Edi Iordănescu
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY