Dennis Man a intrat în vizorul lui AC Milan. Atacantul român, care evoluează la Parma, în Serie B, se află pe radarul campioanei Italiei. Presa din Peninsulă a anunțat că Paolo Maldini, directorul sportiv al “rossonerilor”, se va ocupa personal de monitorizarea fostului atacant de la FCSB.
Internaționalul român a avut evoluții excelente în tricoul Parmei, în ultima perioadă, și i-a atras atenția gigantului din Serie A.
Dennis Man a intrat în vizorul lui AC Milan! “Chiar Maldini îl monitorizează!”
Conducătorii lui AC Milan vor să continue procesul de “întinerire” a echipei, iar jurnaliștii italieni susțin că “rossonerii” l-au transformat pe Dennis Man în “ținta principală pentru sezonul viitor”.
La rândul său, Stefano Pioli, antrenorul Milanului, îi urmărește atent prestațiile lui Man, atacantul de 24 de ani cumpărat de Parma de la FCSB în 2021 în schimbul sumei de 13 milioane de euro.
“Cel mai probabil, ținta principală a lui AC Milan pentru sezonul viitor joacă la Parma. De fapt, chiar Paolo Maldini va fi cel care va monitoriza progresul făcut de Dennis Man și va evalua eventuala creștere pe care o va avea începând de acum și până în luna iunie.
Atacantul de 24 de ani este capabil să joace și în centrul liniei ofensive, precum și ca mijlocaș de bandă, dacă este necesar.
Stefano Pioli monitorizează situația cu mare atenție, iar Man ar putea face parte din proiectul pus la cale cu ani în urmă, bazat pe jucători mai mult sau mai puțin tineri, combinați cu cei cu experiență.
Man poate bifa transferul carierei, pe San Siro!
Aflat la Parma din 2021, atacantul de bandă din România are un contract care va expira în iunie 2025. Prin urmare, Parma va avea o poziție puternică în eventualele negocieri cu AC Milan.
