Radu Drăguşin a contribuit serios la golul de 2-0 al lui Genoa! Cum a păcălit românul apărarea lui Como

De Bogdan Stănescu
Publicat: 10.04.2023, 18:22

Radu Drăguşin a contribuit serios la golul de 2-0 al lui Genoa

Radu Drăguşin, alături de colegii lui de la Genoa / Profimedia Images

Radu Drăguşin a contribuit serios la golul de 2-0 al lui Genoa în meciul cu Como. Fundaşul român a păcălit apărarea lui Como.

Reclamă

În minutul 57 Gudmundsson a centrat de pe partea dreaptă pentru Radu Drăguşin. Românul nu a reuşit să finalizeze, dar jucătorul care îl marca abia a reuşit să respingă. Balonul a ajuns la Coda, care a finalizat imparabil, din voleu, de la doar câţiva metri de linia porţii.

Reclamă

Radu Drăguşin a contribuit serios la golul de 2-0 al lui Genoa

Apariţia lui Radu Drăguşin în careul lui Como a fost de bun augur. Fundaşul român nu a finalizat el faza, dar aceasta s-a încheiat cu succes pentru Genoa. Portarul Gomis nu a avut nicio şansă să intervină la voleul lui Coda.

Como-Genoa s-a încheiat 2-2, după ce Genoa a condus cu 2-0. Strootman a deschis scorul în minutul 23, în urma unei gafe uriaşe a portarului Gomis. Genoa a majorat apoi avantajul în minutul 57, prin golul lui Coda.

Como a reuşit să smulgă un egal în ultimele minute ale meciului. Mai întâi Cutrone, fost atacant al lui Milan, a redus din handicap în minutul 62. Mancuso a adus egalarea pentru Como în minutul 89, după un corner.

Radu Drăgușin, comparat de Mihai Stoichiță cu Didi Prodan: „Nu știu dacă am mai avut un jucător ca el!”

Radu Drăgușin a fost comparat de Mihai Stoichiță cu regretatul Didi Prodan. Oficialul Federației Române de Fotbal are încredere deplină în calitățile lui Radu Drăgușin, cel care a făcut un meci foarte solid împotriva naționalei din Belarus, scor 2-1 pentru România.

Să nu grăbim aprecierile! Este un jucător foarte bun, care crește într-o zonă de fotbal extrem de propice pentru fundași, în orice serie ar juca în Italia. Acum, își consolidează această poziție prin faptul că joacă meci de meci, prin faptul că a început să înscrie. Am văzut că participă efectiv la finalizare. Nu știu dacă am avut un jucător așa de masiv în zona centrală și așa de puternic precum Radu.

Dacă stau bine să mă gândesc, hai să zic că e un fel de Didi Prodan, Dumnezeu să-l odihnească. El era însă stângaci. Îmi aduce aminte de el și ca talie, dar și ca forță, amândoi agresivi. Cam în zona asta mă duc. Nu vreau să mă duc înainte foarte mult, au mai fost jucători foarte buni în această zonă, asemănători lui”, a declarat Mihai Stoichiță, potrivit prosport.ro.

Radu Drăguşin, într-un Top 100 al celor mai buni tineri jucători din Europa

Radu Drăguşin se regăseşte în Top 100 al celor mai buni tineri jucători sub 23 de ani, care nu evoluează în primele cinci ligi din Europa. Fundaşul român taversează un sezon de vis la Genoa, şi a fost şi titular la echipa naţională, în partidele din preliminariile EURO 2024.

Radu Drăguşin este singurul reprezentant al României în Topul celor mai buni tineri jucători, din afara primelor cinci ligi din Europa. Potrivit raportului întocmit de CIES, fundaşul român este cotat la 11 milioane de euro.

Lider în acest top este portughezul Goncalo Ramos. Jucătorul lui Benfica este cotat la 70 de milioane de euro, conform sursei citate mai sus. Pe locul secund se regăseşte un alt portughez, coechipier cu Goncalo Ramos, anume Antonio Silva. Acesta este cotat la nu mai puţin de 66 de milioane de euro.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
10:20

Horațiu Moldovan, ca și transferat! Portarul român va evolua în Serie A din sezonul viitor

9:54

„Favoritul” lui Mihai Rotaru de la Universitatea Craiova nu e Alexandru Mitriță: „Cu el începe echipa”

9:39

Hansi Flick a „spart gheața” la Barcelona. Borna impresionantă stabilită, după calificarea în semifinalele Champions League

9:18

„Îi e frică, sunt prea specialist”. Gigi Becali, mesaj direct pentru Dan Petrescu înainte de FCSB – CFR Cluj

9:18

VIDEONebunie în vestiarul lui Al Sharjah după calificarea echipei lui Olăroiu în finala Ligii Campionilor Asiei 2

9:00

„De nerecunoscut!” Spaniolii l-au taxat pe Lamine Yamal, după ce Barcelona a „tremurat” cu Dortmund

1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 5 S-a decis viitorul lui Denis Alibec! Atacantul Farului va semna contractul: „Se va găsi o soluţie”s 6 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas