David Popovici, în vizită la Vatican. Momentul emoţionant cu Papa Leon al XIV-lea

Mihai Alecu Publicat: 25 iunie 2026, 16:26

Comentarii
David Popovici, în vizită la Vatican. Momentul emoţionant cu Papa Leon al XIV-lea

Se anunţă spectacol în Turcia - SUA. Foto: Getty Images

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

David Popovici, care este în aceste zile prezent la Roma, acolo unde are loc  competiţia „Settecolli”, iar sportivul român a avut timp să meargă la Vatican, acolo unde a fost slujbă şi l-a întâlnit pe Papa Leon al XIV-lea.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Imaginile au fost surprinse de cei prezenţi şi au început să apară pe reţelele sociale, imortalizând momentele pline de emoţie pentru medaliatul olimpic.

David Popovici a mers la Vatican şi a fost primit de Papa Leon al XIV-lea

Aflat în această perioadă la Roma, sportivul de la CS Dinamo şi-a făcut timp pentru a merge la Vatican, acolo unde a avut parte de un momente pe care nu-l va uita toată viaţă, în contextul în care a recunoscut că este o persoană religioasă, care are valori concrete în acest sens.

Popovici a fost primit de Papa Leon al XIV-lea, suveranul pontif fiind foarte cald la întâlnirea cu românul, care i-a oferit un cadou primit cu braţele deschise de Sfântul Părinte. Sportivul a stat şi la slujbă preţ de multe minute.

David Popovici, pregătit de noi performanţe

Concursul din capitala Italiei reprezintă o etapă de pregătire înaintea Campionatelor Europene de la Paris, programate în perioada 10-16 august. Popovici s-a înscris în trei probe: 50 m liber, 100 m liber și 200 m liber. Referitor la cursa de 50 m liber, sportivul a precizat că o consideră mai degrabă o probă de acomodare și pregătire pentru întrecerea de 100 m liber. Din acest motiv, nu își fixează obiective ambițioase pentru această cursă și a admis că există chiar posibilitatea să nu se califice în finală.

Reclamă
Reclamă

„Atmosfera este întotdeauna extraordinară în Italia, îmi place foarte mult să concurez acolo, mai ales la bazinul ăsta. De fiecare dată când am concurat acolo au venit și un număr foarte mare de români. Îmi adus aminte inclusiv la Europene acum câțiva ani, când am bătut recordul mondial, auzeam de la niște muncitori care montau schela: ‘Hai, David, hai!’. Da, abia aștept.

Cu siguranță focusul nu e pe 50 de metri liber, am vineri 50 liber, după care 100 sâmbătă și 200 duminică. Am luat 50 mai mult pentru a antrena suta, nici nu știu sincer dacă o să mă calific în finală. Sunt calificat cu al 9-lea timp, dar nici nu contează. Suta și 200 de metri, acolo îmi doresc să înot pe cât de bine pot, întotdeauna obiectivul fiind să mă întrec eu cu cronometrul și să încerc să fiu mai bun decât am fost ieri”, a spus David Popovici.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

E Denis Drăguş soluţia perfectă pentru atacul FCSB?
Loading ... Loading ...
Citește și:
19:48

Plecare de ultim moment de la Dinamo! Nuno Campos nu se mai bazează pe el

19:17

„Aș spune că încă nu!” Chiar dacă a bătut Juventus, Cristi Chivu este nemulţumit

18:47

Jucătorul de 1.500.000 de euro din Liga 1, pus pe liber!

18:30

Cătălin Preda, campion european la Paris la high diving

17:49

Revenire importantă la Universitatea Craiova. Coelho se bazează pe el la meciul cu FC Argeş

17:24

VIDEORomânii fac spectacol în China! Stanciu marchează, Ioniţă pasează decisiv

1 Zeljko Kopic, rivalul lui Dinamo: croatul este pe lista unui club de top din Liga 1 2 Dan Petrescu a făcut anunţul: ce a spus despre venirea la FCSB, după propunerea lui Gigi Becali: „Sunt bucuros” 3 Transfer la Dinamo. Jucător de naţională, acord pentru trei ani! 4 FotoCum arată acum Cătălina Ponor, la 9 ani de la retragerea din gimnastică. Imaginile vorbesc de la sine 5 Ce au făcut Elias Charalambous şi Mihai Pintilii la meciul de debut 6 Lovitură de teatru! S-a blocat transferul lui Assad Al Hamlawi, iar acum negociază cu un alt golgheter din Liga 1
Citește și