Alexandru Maxim, ales în echipa sezonului în Turcia! Hai, România! În fiecare zi
De Alexandru Ivan
Publicat: 24.05.2022, 22:24
Alexandru Maxim a fost ales în echipa sezonului din Turcia datorită evoluțiilor sale pentru Gaziantep din actuala stagiune. Jucătorul de 31 de ani a fost selecționat de Edi Iordănescu pentru meciurile României din iunie din Nations League.
Alexandru Maxim a avut 14 goluri și șapte assist-uri în 31 de partide disputate pentru Gaziantep în campionatul Turciei. Românul e cel mai bun marcator și cel mai bun pasator al echipei sale.
Alexandru Maxim, ales în echipa sezonului în Turcia
Echipa sezonului în Turcia: Cakir (Trabzonspor) – Tokoz (Trabzonspor), Ndayishimiye (Basaksehir), Bardakci (Konyaspor), Kadioglou (Fenerbahce) – Alexandru Maxim (Gaziantep), Hamsik (Trabzonspor) – Visca (Trabzonspor), Bakasetas (Trabzonspor), Nwakaeme (Trabzonspor) – Bozok (Kasimpasa).
Alexandru Maxim a ajuns la Gaziantep în iarna lui 2020. Până în acest moment, internaționalul român a bifat 90 de meciuri, 38 de goluri și 13 pase decisive.
Cu Maxim în echipă, Gaziantep a terminat pe locul 15 campionatul din Turcia.
Edi Iordănescu a anunțat lotul pentru bătăliile din Nations League
Nicolae Stanciu, Dennis Man şi Ianis Hagi sunt marii absenţi. Din informațiile AS.ro, Edi Iordănescu a decis să nu se bazeze pe mijlocașul transferat în China pentru că nu a evoluat în niciun joc oficial. De cealaltă parte, fiul „Regelui” încă se recuperează după accidentare.
De asemenea, din lotul final fac parte 3 jucători convocați în premieră – Ștefan Târnovanu (portar, 22 de ani, FCSB), Marius Ștefănescu (extremă, 23 de ani, Sepsi) și Nicolae Păun (mijlocaș defensiv, 23 de ani, Sepsi), potrivit FRF.ro.
PORTARI: Florin Niță (Sparta Praga | Cehia, 15/0), Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 0/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 0/0)
FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 6/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 16/2), Adrian Rus (Fehervar | Ungaria, 12/0), Iulian Cristea (FCSB, 3/0), Virgil Ghiță (KS Cracovia | Polonia, 1/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo | Italia, 71/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 9/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 23/1), Mario Camora (CFR Cluj, 7/0), Marius Ștefănescu (Sepsi OSK, 0/0)
MIJLOCAȘI: Deian Sorescu (Rakow Czestochowa | Polonia, 5/0), Alexandru Cicâldău (Galatasaray | Turcia, 22/3), Darius Olaru (FCSB, 3/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K. | Turcia, 52/6), Sergiu Hanca (KS Cracovia | Polonia, 5/0), Florin Tănase (FCSB, 11/1), Octavian Popescu (FCSB, 2/0), Nicolae Păun (Sepsi OSK, 0/0), Valentin Mihăilă (Atalanta | Italia, 7/1), Alexandru Mitriță (PAOK Salonic | Grecia, 17/3), Alexandru Crețu (Universitatea Craiova, 5/0), Răzvan Marin (Cagliari | Italia, 37/2), Marius Marin (Pisa | Italia, 3/0)
ATACANȚI: Denis Alibec (Atromitos | Grecia, 23/2), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 15/1), George Pușcaș (Pisa | Italia, 27/8)
România va disputa patru partide oficiale în luna iunie, toate în cadrul competiției care ne poate asigura locul în barajul pentru EURO 2024. Muntenegru (deplasare şi acasă), Bosnia şi Herţegovina (deplasare) şi Finlanda (acasă) sunt adversarele „tricolorilor” luna viitoare.
Hai, România! În fiecare zi. Ce meciuri transmite Antena 1 din luna iunie
Antena 1 a cumpărat drepturile pentru meciurile echipei naţionale de fotbal a României pentru următorii 6 ani. Primele partide sunt programate în luna iunie, când echipa antrenată de Edi Iordănescu dispută partidele din Nations League, într-o grupă cu Bosnia, Finlanda şi Muntenegru.
Două meciuri în luna iunie şi unul în luna septembrie din grupa 3 a Ligii B UEFA Nations League sunt programate pe Antena 1, duelurile de foc cu Bosnia în deplasare şi întâlnirea tur-retur cu Finlanda.
Programul partidelor transmise de Antena 1
Cele mai tari meciuri ale naționalei României vor fi în direct pe Antena 1. Edi Iordănescu are ca obiectiv clasarea pe unul dintre primele două locuri în grupă și calificarea selecționatei noastre la EURO 2024.
7 iunie 2022, 21:45: Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA
11 iunie 2022, 21:45: ROMÂNIA – Finlanda
23 septembrie 2022, 21:45: Finlanda – ROMÂNIA
- Alexandru Maxim, pe val în Turcia
- Bosnia – România (7 iunie, 21:45, Antena 1) şi România – Finlanda (11 iunie, 21:45, Antena 1)
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY