Cu mult curaj şi multă energie, românii vor să fie surpriza la EURO! „N-am venit să plecam repede acasă„, e mesajul fotbaliştilor lui Iordănescu.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Grupa cu Belgia, Ucraina şi Slovacia nu-i sperie pe fotbaliştii naţionalei, care au energie suficientă să se bată parte în parte cu toate trei.

„Ucraina, care e la al patrulea European consecutiv, Slovacia e la al treilea consecutiv, Belgia… nu mai vorbesc„, a spus Edi Iordănescu.

„Nu ne este frică, mergem să luptăm, să câștigăm și vor fi meciuri tari„, a precizat Denis Alibec.

„Nu știu dacă suntem favoriți sau nefavoriți, pentru mine meciurile la un turneu final sunt care pe care„, a declarat şi Valentin Mihăilă.

Românii vor să fie surpriza Europeanului.

„De asta mergem, nu mergem să plecăm acasă„, a fost mesajul lui Alibec.

„Vom face o surpriză frumoasă”, a transmis şi Marius Marin.

„Când intrăm pe teren, devine totul o egalitate și cine este mai inspirat acela va reuși să câștige„, a reacţionat Dennis Man.

„Ne aşteaptă un turneu final foarte competitiv„, a mai spus Edi Iordănescu.