Gabriela Ruse a câştigat duelul românesc cu Irina Begu şi e în turul 2 la Australian Open

De Dan Roșu
Publicat: 14.01.2025, 8:30

Gabriel Ruse

Gabriel Ruse a învins-o pe Irina Begu

Gabriel Ruse, în timpul unui meci - Profimedia Images

Gabriela Ruse, venită din calificări şi locul 125 mondial, a învins-o pe Irina Begu, locul 83 mondial, şi s-a calificat, marţi, în turul doi la Australian Open.

Reclamă

Ruse s-a impus cu scorul de 6-4, 6-0, după un meci care a durat o oră şi 19 minute.

Reclamă

Gabriela Ruse a învins-o pe Irina Begu

În turul doi, Ruse va evolua cu învingătoarea din meciul dintre americancele Madison Keys, favorită 19 şi locul 14 WTA, şi Ann Li, locul 84 WTA.

Premiul pentru prezenţa în turul doi de la Melbourne este de 125.653 de dolari şi 70 de puncte WTA.

Ruse este a doua româncă din turul doi, după ce şi Jaqueline Cristian a reuşit calificarea în această fază.

Anca Todoni şi Sorana Cîrstea au fost eliminate în runda inaugurală.

Jaqueline Cristian și-a dezvăluit obiectivul

Jaqueline Cristian, care s-a calificat dramatic în turul 2 de la Australian Open, și-a dezvăluit obiectivul pentru anul 2025. Românca a vorbit deschis după meciul cu Petra Martic.

Jaqueline Cristian a învins-o pe Petra Martic, în primul tur de la Australian Open, după 2 ore și 36 de minute de joc. Românca și-a egalat cea mai bună performanță a carierei la Melbourne, după ce s-a impus cu 6-2, 4-6, 7-6(7).

„Obiectivul dur pentru acest an este Top 30, dar obiectivul realist, un prim pas înainte, este Top 50. Tot ce pot să zic e că muncesc mult, cu mine și cu echipa. Nu vreau să mă gândesc la numere, chiar dacă sunt acolo, vin odată cu jocul și cu munca din spatele meciurilor și din afara competițiilor.

Apoi, bineînțeles, gestionarea emoțiilor și tot pachetul pe care tenisul îl aduce. Cred în mine, în șansa mea și, cum am zis, nu vreau să-mi pun limite”, a spus Jaqueline Cristian, la eurosport.ro.

De asemenea, Jaqueline Cristian a vorbit și despre meciul cu Petra Martic și a spus că, în opinia sa, partida din primul tur a fost un adevărat „roller-coaster”.

Reclamă
Recomandări
  • Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
  • Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    22:59

    Marius Șumudică, semnal de alarmă după Rapid – U Cluj 0-2: „Totul sau nimic. Urmează meciul sezonului”

    22:37

    „Parcă îți vine și ție să cânți” Alex Chipciu, savuros despre atmosfera din Giulești! Ce regret are

    21:52

    Rapid – U Cluj 0-2! Bic și Macalou, „eroii” lui Sabău! „Șepcile roșii”, „coșmarul” lui Marius Șumudică

    21:52

    VIDEO„Nu mă așteptam” Max Verstappen, uimit după ce a obținut pole-ul în Arabia Saudită! De ce se teme în cursă

    21:38

    Barcelona, decizie radicală! Clubul depune plângere împotriva forurilor fotbalistice

    21:16

    Sabrina Voinea, medalie de AUR la sol, la Cupa Mondială de la Doha

    1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 6 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s