Novak Djokovic nu va fi reținut în hotelul cu ”condiții inumane”. Cu cine se va întâlni Nole după ce viza sa a fost anulată

De Antena Sport
Publicat: 14.01.2022, 10:28

Novak Djokovic, deținut în hotelul cu ”condiții inumane”?

Novak Djokovic, expulzat din Australia

Profimediaimages

Update: Liderul ATP, Novak Djokovici, nu va petrece noaptea reţinut, după cum s-a speculat după decizia de anulare a vizei pentru Australia a sportivului.

Reclamă

Sârbul ar urma să se întâlnească sâmbătă dimineaţă cu oficiali ai departamentului pentru imigraţie, scrie bbc.com.

Reclamă

După ce viza lui Djokovici a fost anulată, vineri, pentru a doua oară, Abul Rizvi, fost înalt oficial al Ministerului Imigraţiei, a declarat că sportivul trebuie în mod normal să fie reţunit şi că probabil sârbul va ajunge în hotelul pentru carantină şi detenţie în care a ajuns şi în ziua în care a sosit în Australia.

În acest moment, după ce Hawke i-a anulat pentru a doua oară viza de Australia, Djokovic are două variante: să fie deținut într-un hotel până când avocații vor afla răspunsul la apelul făcut, sau să părăsească imediat țara.

Cei de la The Age susțin că, în acest moment, avocații lui Djokovic negociază ca sârbul să poate fi în libertate, la Melbourne, cât timp va avea loc apelul.

Ce urmează pentru Novak Djokovic

Presa australiană a scris, joi, cu mai multe ore înainte de decizia lui Hawke, că dacă viza lui Djokovic este anulată echipa de avocaţi a sportivului va depune apel în instanţă.

Dacă un apel al sportivului nu va avea succes, Djokovic teoretic nu va mai primi altă viză pentru Australia timp de trei ani. Însă interdicţiile cu privire la acordarea vizei sunt analizate caz cu caz, astfel că există posibilitatea ca în cazul liderului ATP aceasta să fie anulată.

Abul Rivzi, fost înalt oficial în Ministerul Imigraţiei, a declarat la postul ABC că Djokovic în mod normal trebuie să fie reţinut acum. “Novak Djokovic trebuie reţinut acum. Presupun că va fi dus la acelaşi hotel pentru detenţie la care a fost înainte. Presupun că avocaţii săi vor căuta să obţină o revizuire a deciziei”, a adăugat el.

Ce se întâmplă pe tabloul principal de la Australian Open 2022

Jurnalistul Ben Rothenberg, de la New York Times, scria zilele trecute despre opţiunile pentru Australian Open în contextul problemelor pe care le are Djokovic: “Dacă Djokovic se retrage de la Australian Open înainte de anunţarea programului primei zile, Andrei Rublev va fi mutat pe linia 1 pe tablou, în locul lui Djokovic.

Gael Monfils va fi mutat în locul lui Rublev pe tablou, iar Alexander Bublik va deveni favorit 33 şi va ajunge pe linia lui Monfils. Dacă Djokovic va juca la Australian Open cel puţin un meci, el va continua până când va fi retras, va pierde sau va câştiga turneul. Nu va fi înlocuit în timpul turneului. Următorul său adversar pur şi simplu va beneficia de retragere şi va ajunge în faza următoare”.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
11:31

Elias Charalambous, fără Daniel Bîrligea în FCSB – CFR Cluj! Reacţia antrenorului roş-albaştrilor

11:31

Elias Charalambous a crezut că Manchester United a câştigat 5-4 la penalty-uri. „Am adormit şi am văzut pe telefon”

11:09

Italienii, impresionaţi de impactul lui Cristi Chivu la Parma: „Situaţia era tragică!”

11:07

Paulo Fonseca, după Manchester United – Lyon 5-4: „Am sărbătorit 4-2 când mai era timp de joc”

10:02

„Penalty toată ziua!” Antrenorul lui Ianis Hagi a pus la zid arbitrajul după Bilbao – Rangers 2-0

10:01

Edi Iordănescu, ofertă uriaşă! Naţionala care îl vrea pe bancă! Adi Mutu a făcut anunţul: „Aşa am auzit”

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 3 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 6 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas